miercuri, 24 martie 2010

de ziua lui

...pentru ca mai e exact o saptamana pana la ziua lui si pentru ca nu mai am rabdare pana atunci, poezia lui, una din multele frumoase....

Ce bine ca esti

de Nichita Stanescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea din launtrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrişneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus,
şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfîrşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurată, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

sâmbătă, 13 martie 2010

mutsugoto si detectorul de iubire

gata! gata cu schilodirea de petale a nevinovatelor flori in nemiloasele demersuri interogative: "ma iubeste?... nu ma iubeste?..."; dragostea se vede acum la RMN! acum se poate face analiza dragostei exact cum ti-ai lua sange ca sa determini glucoza din el; e simplu; un amorez va sta la monitor, iar celalalt se va intinde in sarcofagul stiintei, proiectandu-i-se imaginea celuilalt; pe monitor se va vedea apoi literalmente ce-i trece prin cap si prin ...suflet; exista trei puncte in hipotalamus, asezate intr-un fel de triunghi dreptunghic, cu unghiul drept in partea stanga; doua sunt asezate pe cateta de jos, iar al treilea sus, deasupra unghiului drept; asta asa...ca sa ne imaginam mai usor cum sunt dispuse, sau ma rog, cum le-am priceput eu azi la emisiunea tv...asa...cele doua de jos, ai zice ca nu intamplator, sunt responsabile -unul, cel din stanga- de atractie sexuala plus comportament si stimuli de profil, iar celalalt, cel de-al doilea, de placere - placerea basic, cum e sexul si mancarea...intr-un cuvant dopamina; hahahaha...pana la urma asta o fi baza?:(... cel de-al treilea in enumerarea mea si cel mai de sus in fapt si in toate ambitiile noastre, este centrul iubirii...centrul unde se concentreaza atasamentul afectiv, interesul pentru celalalt, emotia cea mai pura a iubirii, nobila ei esenta; i-as spune punctul iubirii, ca sa nu am trei centre :)...dar de ce sa nu le am, pana la urma? cum imi spunea cineva de curand dandu-mi in joaca un test si in final o lectie de logica si...imaginatie: "think out of limits", "gandeste in afara desenului si in afara a ceea ce te-ai invatat sa iei drept adevar si posibilitate"; o lectie buna in general; dar sa revin la subiect; ei bine, daca nu stii sigur de te iubeste au ba sau de te vrea doar pentru centrele alea doua de pe cateta de jos, programeaza-te la RMN! daca esti norocos, se vor aprinde pentru tine pe monitor toate cele trei "zone", daca esti mai putin norocos, se aprind numai cele doua de jos (desi pentru unii norocul se poate produce exact aici, la nivelul asta:p), iar daca nu se aprinde niciunul si te vezi in bezna adevarului, vei afla cum te-ai bucurat de compania unui talentat candidat la Oscar...
cat despre cazurile de amorezi cu toate centrele luminate, care se afla insa la distanta (fizic), stiinta a gasit iar o solutie de generatie foarte recenta: mutsugoto; mutsugoto este un sistem care doreste sa aduca ceva mai mult in comunicarea la distanta decat facebook sau simpaticul messenger; mutsugoto iti aduce lumina atingerii; si nu fac nicio metafora aici; este chiar atingere prin lumina; fiecare din cei doi are o camera web care ii urmareste miscarile si o conexiune la internet, desigur; atunci cand i se face dor de celalalt, nu numai ca poate sa vorbeasca cu el, dar poate sa si "deseneze" din lumina atingeri ce ii apar celuilalt pe trup; destinatarul nu "simte" atingerea, vede doar desenul pe pielea lui, ca un laser, ca un fum, ca o parere...de rau ca nu sunt impreuna :)))...poate parea interesant, excitant, creapy, pervers, ciudat...nu vreau sa fac vreo apreciere, povestesc doar unde ajunse stiinta asta care se straduieste atata sa ne aduca impreuna desi tot ea ne-a-ndepartat de-atatea ori...

miercuri, 10 martie 2010

te plac pentru ca te plac, ma placi pentru ca te plac

una din cele mai nereusite iubiri este aceasta iubire :( ... citisem candva ca iubirea in psihologie s-ar imparti in mai multe categorii; mi s-a parut ciudat atunci, avand crezul nestramutat ca iubirea e de un singur fel, atunci cand e, desigur...si totusi se pare ca nu e asa; si probabil ca daca stam sa ne gandim ca oamenii sunt unici, vederile lor asupra lumii si vietii la fel unice, asa e si iubirea fiecaruia: relativa de la caz la caz; asa o fi, desi tot nu sunt convinsa; or fi lucrurile relative, oamenii diferiti, dar tocmai de aceea iubirea cea adevarata ar trebui sa fie aceeasi pentru toti, ca o master key, ca un esperanto...
asadar exista cica "dragostea pasiune" tradusa simplu: te iubesc pentru ca ma iubesti; multa vreme cei care iubesc nu-si dau seama in ce iubire se afla; desi viata, in cinismul si umorul ei, le da adesea semnale si ocazii pentru a-si da seama; dar ei nu vad aceste semne sau daca le vad le ignora sau mai rau, le scuza; e incredibila inventivitatea lor la capitolul asta; si logica lor devine atat de intortocheata...ca sa ma exprim mai usor o sa-i numesc pe acestia "adevaratii", iar pe ceilalti...hmm..."fariseii"? suna dur..."egoistii"? cam aproape de adevar si totusi, poti sa-i condamni? mai bine-o sa le spun "sarbatoritii" :); adevaratii iubesc natural si sincer, asa cum simt; ofera iubire si primesc in schimb (in cazurile "fericite"), dar tristetea mare e ca primesc trocul nu pentru ei insisi, ci pentru ca au oferit deja ceva...aici e gaselnita, aici e buba; si chiar e buba; urat cuvant, nu-mi place nici cum suna, nici ce reprezinta, dar chiar se potriveste; si uite-asa adevaratii iubesc, ofera, iarta, iar sarbatoritii sunt iubiti, iarta mai rar si mai greu sau deloc si ofera numai daca primesc; se poate sta destula vreme in acest simulacru de iubire, atata timp cat adevaratul are grija sa monteze mereu si mereu lumanari in tortul sarbatoritului, iar acesta din urma le sufla flacara cu atata incantare de sine...dar uneori adevaratii obosesc si ei sa tot ofere si in mod natural sa astepte si ei - pentru ca nu cred ca exista cineva pe lume atat de altruist incat sa ofere continuu si in adancul sufletului sau sa nu astepte macar un pic de reciprocitate...si-abia atunci cand sarbatoritul nu-si mai primeste osanalele de iubire, cand nu mai pune nimeni lumanari pe tortul lui, nu mai aprinde flacara, abia atunci iese la iveala "iubirea" lui care n-a existat niciodata; si abia atunci logica semnelor de altadata isi indreapta ghebul in mod dureros si abia atunci isi da seama adevaratul ca a fost singur in adevarul lui.

luni, 8 martie 2010

la portile neiertarii

bat la portile neiertarii si sunt hotarata sa intru; vreau sa invat sa NU mai iert; nu am stiut niciodata sa ma supar visceral pe cineva; m-au suparat, dezamagit, dezgustat chiar multi oameni, unii de la care nu ma asteptam la nemernicii... m-au ranit si tot tacamul, dar nu am fost niciodata in stare sa ma supar "cu sufletul"; m-am suparat rau, foarte rau, m-a tinut supararea 10-20 de minute, o zi, cateva zile, dar niciodata intratat incat sa ma tina si sa ma atinga in esenta mea ca sa fiu in stare sa nu iert; niciodata intratat incat sa nu (mai) vorbesc cu omul acela (chiar daca nu imediat), incat sa nu-l ajut sau sa nu fac un gest de bunavointa fata de el daca mi-a stat in putinta; traiam paradoxul asta intr-un mod dubios de natural, dar asa simteam; orice om cu scaun la cap sau oamenii in general nu m-ar fi inteles, ar fi zis ca sunt nebuna; sincer, nici eu nu m-am inteles; constientizam la modul cel mai realist de multe ori, ca ma port prosteste, ca sa nu spun ca o "fraiera" ca tot se poarta acum termenul asta; imi ziceam singura "dar vita asta ti-a facut asta si asta, de ce-o ajuti?; uite-asa! pentru ca nu pot altfel"; nu mai vorbesc de faptul ca niciodata nu mi-am planificat sa fac rau cuiva, un rau din acela premeditat, periculos, cu consecinte...cel mult mi-am planuit razbunari de mosquito suparat, dar niciodata planuri diabolice, intrigi, mizerii....imi amintesc cat de ingrozita ma uitam la oamenii care spuneau cu atata ura "nu am uitat asta", "nu l-am iertat" sau tampenia aia sablon care ma irita ori de cate ori o aud "iert dar nu uit"; pai daca ierti cu adevarat, uiti! daca nu esti in stare s-o faci complet, nu mai spune aberatia asta; mai bine "n-am iertat si n-am uitat"; sau daca vrei, poftim o forma diplomata "am trecut peste, dar n-am uitat"; cu alte cuvinte, am depasit momentul, vorbim, ne purtam civilizat dar nu te-am uitat; n-am putut niciodata sa inteleg cum poate cineva sa se incarce de o asemenea otrava, sa isi concentreze energia si sufletul pe niste limite atat de inguste...imi dau seama ca pot exista situatii in viata, cand cineva ajunge sa te raneasca in asa hal sau sa iti faca un asemenea rau incat sa nu-ti mai ramana decat ura ca mod de a ramane viu; probabil ca exista; dar sunt foarte multe cazuri cand auzi ca din nimicuri oamenii se urasc visceral si mai ales hahahaha "nu se uita"(unii pe altii); neiertarea altora m-a inspaimantat tot timpul, ca o limba straina total de sufletul meu, ca o scriere cuneiforma pe care-am simtit-o cu stranii si cumplite intelesuri;
revenind, mi-am dat seama ca aceasta disponibilitate a mea pentru iertare cu care m-am falit mereu precum cu o decoratie de intelepciune, superioritate si chiar noblete crestina, imi e de fapt
un mare handicap, imi e bresa de intrare pentru toate neplacerile, dezamagirile si suferintele; asa ca bat la portile neiertarii si vreau sa intru ca sa ma train-uiesc; vreau sa invat sa vorbesc si eu limba aceea cumplita a buzelor stranse in rea strambatura, vreau sa se nasca si-n ochii mei uitatura aceea de ura pura (rima neintentionata :)), vreau sa scriu si eu povesti cu litere cuneiforme; poate asa voi fi si eu protejata mai mult, poate voi fi mai putin inteleapta, dar mai fericita sau mai linistita...

1 si 8 Martie

am avut mereu o rezerva, prejudecata, reticenta pentru zilele astea doua, asa cum am avut in general o reticenta pentru orice sarbatorire programata a simbolurilor ce se vor naturale, spontane, din suflet...mi se pare fals si fortat sa celebrezi femeia intr-o zi anume sau mai rau iubirea, intr-o zi anume; evident, frumos ar fi sa fie-n fiecare zi, desi nu e nimic rau nici in a stabili o zi anume in care sa te ocupi (numai) de asta; am simtit mereu asta din doua motive: o data pentru ca e prestabilit si premeditat si a doua oara pentru ca in aceste momente barbatii mi s-au parut incurcati, stresati, "obligati"...iar asta rapeste mult din farmecul povestii...pentru ca n-as vrea sa stiu ca el rosteste printre dinti "iar a venit ziua asta, ce dracu fac?" ...apoi, pe langa neplacutul sentiment de a simti sau mai rau, de a sti ca ai fost o povara pentru el, m-a obsedat mereu simtul echitatii, echilibrul balantei, vederea obiectiva, turismul in galosii celuilalt...asa ca niciodata nu am fost de acord cu exploatarea barbatului, cu punerea lui in situatii dificile pentru ca asa se poarta sau asa s-a transmis dintotdeauna sau pe scurt "pentru ca este barbat"; ca atare, nu sunt de acord cu barbatul carand sacose ca un magar de munte si avand alaturi o demoazela delicata ce-si poarta cochet poseta si nu pune mana sa-l ajute; evident, nu vaz cu ochi estetic nici pe dansa opintindu-se ca agripina cu plasoaie sau bagaje doar de dragul lui, dar nici sa topaie artistic pe langa el si sa nu se gandeasca sa-l usureze de-o greutate...rezonabila pentru muschii ei subtiri...nici asta nu mi se pare ok; asa cum nu mi se pare neaparat corect ca un barbat obosit si plin de apa (vorba cantecului) sa stea in picioare, iar ea - in conditiile in care e sanatoasa si voioasa - sa stea jos; la fel cum mi se pare o tampenie sa-ti deschida el usa cand ai maini sa ti-o deschizi si singura, sa-ti aseze scaunul sub poponet cand poti sa ti-l asezi si singura, sa-ti sarute mana, cand poate sa ti-o stranga (si ca venii vorba, iti strang unii mana de parca vor sa te darame pe loc); din fericire, dar culmea si dintr-o oarecare nefericire, lucrurile astea oricum nu prea se mai intampla de ceva vreme...
dar sa revin la tema initiala si anume chinul masculin de 1 si 8 Martie (acolo unde e); desi mi s-a parut mereu penibil modul cum se deruleaza in aceste zile: premeditat, atragand dupa sine o feminina asteptare, mi-am dat seama de curand, ca poate reprezenta totusi o ocazie de a vedea daca el, fortat sau nu de-"mprejurare" face ceva pentru tine...si cand spun "a face ceva" nu ma refer la gesturi materiale, doamne fereste, ci la simple gesturi de timp, de efort, de sarut, de-o floare... insa probabil ca atunci cand nu ar face-o, tot tu, femeia indragostita si iertatoare, l-ai scuza imediat zicand ca face oricum in restul anului...dar ce faci daca nici in restul anului si nici in unica, premeditata si penibila zi de 1 sau 8 nu face?...ma intreb: ce scuza-i mai poti gasi...? nu e oare ocazia ideala de a-ti face un bilant de-a dreptul contabil cu ce-a facut si ce n-a facut pentru tine? si nu e oare ocazia ideala cand, tragand linie, sa iei o decizie desteapta pentru tine? pentru ca dincolo de orice declaratie inflacarata pe care ti-o face el, dincolo de orice sms care te-ar putea impresiona pana la lacrimi, in senina-ti si naiva-ti asteptare, dincolo de orice text copy paste sau chiar original emis de mintea lui, dincolo de vorbe... bilantul se face pe capex, adica pe ce-ai capitalizat de la el in timp in fapte sau si mai rau nefapte...un barbat care iubeste sau macar respecta o femeie, un barbat inteligent sau unul pur si simplu smecher ar putea sa vada in aceasta zi "ocazia" ideala de a-si afirma iubirea, respectiv de a cuceri macar ad-hoc o femeie sau de a-si mai sterge din "pacate"...desigur ca nu sunt de acord nici cu asta, pentru ca revin: este nenatural; dar cand nici macar asta nu e...totul devine de o naturalete hidoasa, trista si dezamagitoare...si iata cum gasesc acum, in al noualea ceas, sensuri pragmatice ale acestor 2 zile pe care mereu le-am dispretuit si comentat carcotas...