joi, 22 aprilie 2010

la cules de bumbac cu ochii peste gard

m-am intors de 10 minute dintr-o escapada scurtissima de la locul de munca; am avut sansa sa evadez pentru mai putin de o ora, sansa sa respir aerul inmiresmat de noxe al bucurestiului, sa conduc nebuneste ca sa apuc sa parchez, sa mananc contra cronometru, sa fug inapoi si sa sper di/(spera)/ta sa mai gasesc un loc de parcare...ei bine am avut aceasta sansa; m-am incadrat in timpul propus, am ajuns unde voiam, am parcat la centimetru intre doua masini, am mancat fara sa fiu capabila sa ma deconectez de tot de la bornele de timp, fara sa fiu capabila sa procesez calm discutia, fara sa mai stiu ce e bucuria burgheza de a lua pranzul in liniste; m-am intors, am condus cu a cincea, nu mi-am regasit pretiosul loc de parcare dar am avut (din nou) sansa sa gasesc o firida unde sa-mi strecor masina, am alergat catre birou si mi-am reluat in sfarsit locul in banca si (la propriu si la figurat); in tot iuresul asta nenorocit in care m-am aflat si ma aflu de muuulta vreme, am avut totusi ocazia sa vad liliecii dintr-o curte vecina, lalelele dureros de frumoase scaldate in firicele de apa si de soare, am avut ocazia sa prizez pentru cateva clipe miros de iarba proaspat tunsa si sa-mi inund ochii de verdele ei...as fi ramas in mirosul acela sa ma imbat de el, mi-as fi aruncat pantofii si m-as fi strecurat printre lalele desculta ca sa nu ma mai vad si sa nu ma mai intorc...dar bastilia ma astepta inalta si seaca si ma vedeam din masina cum de trista voie si silita de multe ma intorceam la ea...cum pandeam disperata "sansa" de a vedea verdele semaforului si cum pierdeam "ocazia"de a ma anestezia de verdele ierbii...cum ceea ce trebuia sa fie ocazie era sansa si invers...nici nu mai stiam cum e viata la pranz, cum e soarele in miezul zilei nu "in week-end", ci intr-o joi oarecare de primavara; trageam cu foame in piept aerul de mostra de libertate, ca un drogat ultima linie de praf alb...
si ca mine sunt multi, foarte multi; tineri, grabiti, prea grabiti sa-si mai guste viata, sa mai aiba timp de ei, de ei esenta...obositi, preocupati, nebuni; unde alergam??? spre ce?
numai azi, parca printr-o extrasenzoriala coincidenta patru oameni mi-au spus in cuvinte diferite cat de nefericiti sunt ca sunt sclavi...cuvinte diferite si acelasi vis de evadare; toti vor natura si basic-ul; insa toti sunt sclavi; e dur cuvantul si nici nu spune vreo noutate; nici eu nu spun nimic nou...ni (li) se mai spune si "corporate whores", "culegatori de bumbac"...asadar nu s-a schimbat nimic in omenirea asta...nu mai tragem la galere, stam prizonieri in fata monitoarelor; intram dimineata si iesim seara; nimic, nimic...nou
eram doar trista pentru mine si pentru ceilalti ca mine, pentru noi toti; tocmai am primit - desigur pe mail - un articol despre downshifting; parca a fost un nod azi, o incrucisare de cai ratacite cu aceeasi intersectie; prea multe coincidente azi cu aceeasi tema "ce ne facem, incotro alergam?"; m-apuc sa citesc articolul, intre cateva mailuri de serviciu si ce mai am de terminat, pentru ca stim...timpul ne preseaza, time is money...mi l-as trimite acasa, cica sa-l citesc in liniste, dar stiu ca n-o sa am nici timp si nici energie diseara; voi vrea doar sa stau, sa dorm si sa ma enervez (a cata oara?) ca insist in a mai pune mana pe telecomanda...
incepe cam asa...
Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhică. Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare e vorba de o etica a muncii.
....
si continua stiintific despre noi si viata noastra tampita pusa la microscop...