personal, nu mai concep viata fara internet; am devenit dependenta de el, ma bucur de el de cand l-am descoperit; chiar si acum mai am uneori sentimentul ca scriu impreuna cu "userii" contemporani o"revulutie" a umanitatii; si mai stiu in sinea mea ca se poate mult mai mult si imi dau seama ca traiesc intr-un ev mediu fata de ce va veni; am - din cauza asta - o frustrare secreta ca nu voi trai vremea hologramelor, a teleportarii sau a ideilor inimaginabile acum;
in acelasi timp insa, ma bucur de stadiul neavansat in care traiesc cu seninatatea ciobanului care scruteaza verdele din fata lui, sprijinit nesofisticat in ciomag;
si totusi…pana la urma, unde ne va duce toata evolutia asta ?
e-adevarat : internetul e o masinarie geniala, topeste distante, ti-aduce intangibilul, se deschide ocean in fata ta si te copleseste cu ofertele lui nemasurate;
dar tot el ne indeparteaza incet incet pe noi intre noi si pe noi de noi si ne va indeparta tot mai mult;
inlocuim trairile cu "emoticoane", simtul nostru tactil nu se mai toceste pe pielea celui cu care vorbim, ci pe taste; zambim singuri, suferim singuri, dam click cu emotie, inchidem ferestre cu tristete;
nu mai scriem si nu mai citim scrisori de hartie ca altadata; nici nu mai stim ce gust are lipiciul de timbre :); chiar, cum o mai arata un timbru ?
nu mai vedem unde s-a impotmolit scrisul, unde s-au inlocuit cuvinte... plicul nu mai vine din mainile ei sau ale lui purtandu-i amprentele si urmele de ADN...nu mai vedem si nu mai simtim
e m o t i a.
prietenii nostri sunt o lista de "nick-name-uri" de care cel mai adesea ne ascundem, avem nesperata optiune de a fi "invizibili"...
surasurile lor sunt toate la fel : mutrite galbene facute din pixeli;
viata danseaza haotic intre doua incaperi : una reala si una imaginara; e un drum pe care am inceput sa mergem iar instinctul imi spune ca in timp acest drum se va ingusta intratat, incat va strange de gat ce-a mai ramas din vietile noastre;
suntem mai singuri, mai autisti, mai obositi, mai superficiali...
comunicam !
oare ?
Un comentariu:
este atat de adevarat si atat de trist sa ne transformam vietile reale in vieti virtuale si sa lasam calculatoarele sa traiasca emotii pentru noi. o sa ne transformam in cyborgi controlati din umbra de ceea ce a ramas uman din noi
Trimiteți un comentariu