sunt unul dintre cei mai prosti mincinosi pe care i-am cunoscut vreodata; si nu spun asta ca o mitomana romantioasa; pur si simplu nu stiu sa mint, nu sunt talentata si tocmai din cauza acestui complex prefer sa nu o fac; desigur, nu spun acum vreo gogomanie de genul "eu nu mint"; doamne fereste! mint si eu, dar nu o fac bine si nu o fac natural; am si o memorie proasta in ultimii ani, asa ca...atunci cand vine vorba de o minciuna, sunt exact ca la scoala in fata temei la matematica; citesc "enuntul" in graba, mazgalesc solutia...gresita si apoi...dixit minciuna cea proasta! ma scoate profa la tabla, ridica un pic tonul la mine, spun tot! cum am citit eu in graba si cat de idioata am fost cu solutia mea...literara!
din pricina acestei impotente am - la o recapitulare rapida, doua mari neajunsuri: primul este ca recunosc greu minciuna (altora) -de obicei nu o recunosc -, iar al doilea este ca nemintind, sinceritatea mea exacerbata este adesea suspecta si deci foarte putin credibila; de foarte multe ori am "comis-o" spunand adevarul; ba am suparat, ba am ranit, ba m-am simtit prost, ba mi-am creat probleme (asta e si sensul minciunii: sa nu-ti creezi probleme), ba nu am fost luata in serios...mi-am dat seama tarziu de handicapul meu; pe vremuri nici nu visam ca nu toti sunt ca mine; apoi, traind printre mincinosi (doamne ca multi mai sunt si greu ii mai reperez), am realizat ca viata insasi poate sa(-ti) devina -daca minti cand si cum trebuie - mult mai placuta, mult mai usoara; de curand chiar, am gustat cu nesat deliciul unei minciuni nevinovate; de obicei mint de circumstanta, mint ca sa menajez, mint mai rar ca sa "ma scot" pe mine; in general insa, prefer sa nu ma complic; uit repede si sunt prinsa si mai repede; asa ca dau cu adevarul de parca as da cu ghioaga; am uitat sa spun ca din spectrul larg al acestei afectiuni - sper totusi curabile - face parte si labartata sinceritate de a spune multe fara sa le solicite cineva neaparat;
dar sa revin la deliciul minciunii recente; am mintit un nene de la o bariera ca am ce-mi trebuie ca sa trec; pana la momentul cu pricina nici nu mi-am pus problema sa mint; asa fac de obicei; in loc sa ma gandesc la o minciuna convenabila, ma gandesc la solutii pentru consecintele stupidei mele sinceritati; de data asta insa, am mintit pe loc si repede si zic eu...natural :D;
portarul m-a crezut si m-a lasat sa trec; unde mai devreme cu 2 minute imi storceam creierii sa gasesc solutia pentru urmarea nefericita la care aveam sa ma supun, acum zburdam incantata ca scapasem si traiam revelatia deliciilor minciunesti; cu ocazia stupidei intamplari si a endorfinelor aferente, mi-am facut un scurt review al vietii mele in general si mi-am dat seama cu dezamagire ca as fi putut sa traiesc pana acum nenumarate momente delicioase daca as fi stiut si eu mai multa...matematica :)
din pricina acestei impotente am - la o recapitulare rapida, doua mari neajunsuri: primul este ca recunosc greu minciuna (altora) -de obicei nu o recunosc -, iar al doilea este ca nemintind, sinceritatea mea exacerbata este adesea suspecta si deci foarte putin credibila; de foarte multe ori am "comis-o" spunand adevarul; ba am suparat, ba am ranit, ba m-am simtit prost, ba mi-am creat probleme (asta e si sensul minciunii: sa nu-ti creezi probleme), ba nu am fost luata in serios...mi-am dat seama tarziu de handicapul meu; pe vremuri nici nu visam ca nu toti sunt ca mine; apoi, traind printre mincinosi (doamne ca multi mai sunt si greu ii mai reperez), am realizat ca viata insasi poate sa(-ti) devina -daca minti cand si cum trebuie - mult mai placuta, mult mai usoara; de curand chiar, am gustat cu nesat deliciul unei minciuni nevinovate; de obicei mint de circumstanta, mint ca sa menajez, mint mai rar ca sa "ma scot" pe mine; in general insa, prefer sa nu ma complic; uit repede si sunt prinsa si mai repede; asa ca dau cu adevarul de parca as da cu ghioaga; am uitat sa spun ca din spectrul larg al acestei afectiuni - sper totusi curabile - face parte si labartata sinceritate de a spune multe fara sa le solicite cineva neaparat;
dar sa revin la deliciul minciunii recente; am mintit un nene de la o bariera ca am ce-mi trebuie ca sa trec; pana la momentul cu pricina nici nu mi-am pus problema sa mint; asa fac de obicei; in loc sa ma gandesc la o minciuna convenabila, ma gandesc la solutii pentru consecintele stupidei mele sinceritati; de data asta insa, am mintit pe loc si repede si zic eu...natural :D;
portarul m-a crezut si m-a lasat sa trec; unde mai devreme cu 2 minute imi storceam creierii sa gasesc solutia pentru urmarea nefericita la care aveam sa ma supun, acum zburdam incantata ca scapasem si traiam revelatia deliciilor minciunesti; cu ocazia stupidei intamplari si a endorfinelor aferente, mi-am facut un scurt review al vietii mele in general si mi-am dat seama cu dezamagire ca as fi putut sa traiesc pana acum nenumarate momente delicioase daca as fi stiut si eu mai multa...matematica :)
3 comentarii:
in primul rand as vrea sa-ti spun ca esti foarte curajoasa (sau ai invatat sa fii curoajoasa spunand adevarul indiferent de consecinte). nu e un handicap, dar intr-adevar iti aduce destule neajunsuri. e adevarat ca lumea de azi e construita pe superficial, pe imagine, pe ambalaj fara sa conteze ca nu are nimic daca o despachetezi (e vid) si de aceea o minciuna spusa dichisit acolo si atunci cand trebuie e intotdeauna binevenita si rezolva aproape orice scutindu-te pe tine (ordinarul de rand) de a mai gandi, munci, sau de a te deranja intr-un fel sau altul. sa minti e usor si-ti usureaza mult situatia (aparent te salveaza), dar pe termen lung, minciuna e ca un cancer de identitate, o macina incet si sigur, si te trezesti intr-o buna zi ca nu stii cine mai esti, ca nu mai ai valoare si ca minciuna e singura care ti-a ramas si nu mai stii ca te minti si pe tine - adevarul nu mai exista sau nu mai are nici o valoare.
e ok sa minti mai rar, din cand in cand, at cand se impune din dif motive, dar sa nu devina o obisnuinta
minti...si toate sunt in regula..parerea mea...numai ca apoi trebuie sa o tii din minciuna in minciuna...incerca sa ma pricep sa mint..altfel nu poti trai.
da; e un lant al slabiciunilor pe care nu mi l-am atarnat niciodata for good de constiinta; n-am fost nici capabila si cred ca nici nu mi-a placut; ma mai impopotonez cu el cand trebuie, la cate-o sindrofie ambigua :), dar prefer sa circul prin lume flower-power, cu cerul pe constiinta si gargarite pe suflet;
Trimiteți un comentariu