luni, 7 septembrie 2009

stea cazatoare

te priveam
stea cazatoare
desprinzandu-te din calea-ti lactee
si brazdandu-mi cerul
linie subtire si trecatoare
intr-o prea scurta odisee...

si privirea-mi suia
ca un arc
pe linia ta din ce in ce stearsa
si-apoi cobora ca o umbra
pe un colt de lumina
neintoarsa...

si-as fi vrut sa ramai tiparit
pe retina-mi avida
si sa nu mai pleci catre infinit
doar sa cresti ca un arbore
cariatida...

miercuri, 2 septembrie 2009

la rentree

iremediabil ma cauta toamna pe-acasa si pe strazi si-n suflet...si iremediabil ma gaseste...
...de fiecare data... desi ma ascund dupa amintirile mele si dupa umbrele verii...si ce-as mai fugi intr-un pliu de mare sau dup-un colt de scoica...si cum m-as prelinge pe sub nisipul cald...fug de toamna pentru ca fug de mine; vara imi iau vacanta de mine, insa toamna ma-ntorc inapoi cu ochi pocaiti de copil rebel care-a fugit de-acasa... ;toamna m-a gasit si m-a adus de urechi inapoi si m-a pus sa-mi fac lectiile...
nu ma mai poate consola nimic: nici simfonia culorilor, nici mustul, nici asfintitul moale...mi-e dor de vara aceasta ca de toate verile in care mi-a vagabondat sufletul...nu mai vreau sa fac lectii!