mi-e dor de mare
cu buze arse
de stanci palide
si de pamant uscat de soare,
mi-e dor de mare
cu gust de iarba molesita
de verde scurs din vene vegetale,
mi-e dor de mare
si de miros de piele imbracata-n sare.
mi-e dor de mare
cu degete ce rasfoiesc nisipul
si scoici ce taie inocent talpi goale
mi-e dor de mare
cu dimineti ce se lungesc pe gene
si cu priviri calatorind departe-n zare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu