m-am intalnit de curand cu o cunostinta care era impreuna cu fetita ei in varsta de un an si ceva; imi amintesc ca a devenit mama fara sa fi planuit asta, asadar dintr-o intamplare fericita si ca, evident, s-a bucurat...am intrebat-o ce planuri mai are acum si mi-a spus nonsalant ca mai face un copil...nimic anormal sau de condamnat aici...oricum...who am I to judge people ? ceea ce mi s-a parut...trist (nu gaseam cuvantul potrivit) a fost dead-line-ul pe care si-l fixase "trebuie sa raman pana face asta mica doi ani...pe criza asta...mai stau doi ani acasa si cu al doilea...";
aud asta foarte des in ultima vreme, ba chiar eu insami sunt incurajata sa recurg la metoda asta de "plutire" peste criza; ma revolta si ma dezgusta enorm ideea de a aduce un om intr-o lume oricum mizera avand un scop atat de..."mercantil"...stiu, nu e nimic extraordinar; se nasc si s-au nascut copii in si din imprejurari dintre cele mai nefericite...si totusi...sa decizi cu atata sange rece sa creezi un om, o viata, doar ca sa iti iei tu un fel de vacanta de la traiul cel nesigur...asta ma revolta enorm; cu alte cuvinte, dupa ce ca il "livrezi" (daca ar fi sa fac tendentios traducerea englezescului "to deliver a baby") ca un furnizor profesionist, dupa ce ca nu il intrebi pe nefericit daca vrea sa vina pe lumea asta, dupa ce ca il faci cu un scop atat de precis, as putea spune chiar "dedicat", il mai si expui riscurilor de care chiar tu vrei sa scapi prin venirea lui...daca ar fi sa fiu grotesca pana la capat, mi-as imagina chiar cum ar sosi dupa noua luni mantuitorul acasa, eroul fara voia lui care a salvat familia de la nesiguranta pentru urmatorii doi ani...mi-as imagina chiar frustrarea beneficiarilor legata de acest termen de livrare destul de lung intr-o lume atat de rapida (fast eaters, fast dreamers, fast lovers vorba lui dan puric...); imi vine sa si rad: pe mai toate jucariile scrie ca nu le sunt permise copiilor sub trei ani; habar nu au producatorii de jucarii cu ce fiinte responsabile au de-a face...
apoi, dintr-un simt al corectitudinii, ma gandesc ca familia ar trebui sa-i datoreze mereu acesti doi ani, poate chiar mai mult daca prin acest termen ea a fost salvata de la consecinte mai indelungate...sa transformi un eveniment atat de nobil, as zice - incalcand cu buna stiinta regulile superlativului - "atat de extraordinar" intr-o..."afacere" pana la urma, mi se pare dezgustator; si-asa aducerea unui copil pe lume este pe undeva o decizie cu implicatii coplesitoare pentru cel care o ia, dar mai ales pentru cel care urmeaza "sa fie decis"...femeile insele mi se par dezbracate de miracolul cu care au fost inzestrate si coborate la un nivel trivial; parca le si vad hotarand egoist soarta lor si a altora sau discutand complice cu partenerul "etapele" pe care le vor urma in planul lor "salutar"; gasesc ca este comentabil si controversat chiar sa aduci un copil pe lume pentru a salva o alta viata, darmite "pentru a trece de criza"...
tot la categoria asta as incadra si fabricatul de copii ca moneda de santaj sentimental pentru tatal care in orice alta imprejurare nu ar ramane langa tine nici macar o secunda, copiii facuti pentru a-ti asigura batranetile, copiii "mana de lucru, of, si cate exemple ar mai fi...
si ca venii vorba, imi dau seama ca oricum ai pune problema, toti venim pe lume - atunci cand nu ne ivim intamplator - cu un anume scop sau mai rau "pentru ca trebuie"...
stiu, realitatea e asta care e, pe lumea asta exista grozavii inimaginabile, atat de mari, incat a face un copil pentru ca e criza ar putea sa para un gest inofensiv, chiar "normal" pana la urma...
si totusi...cum o fi sa afli ca ai fost nascut din criza si nu din dragoste ?
:(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu