acum ceva timp am vazut un film cu Belmondo; n-am prins nici inceputul, nici sfarsitul; un film alb-negru de prin anii 60' asa cum imi place mie si o poveste de dragoste, se pare, intre Jean-Paul si o blonda americana cu farmec frantuzesc, ziarista pe deasupra...ma rog, ea parea ca(-l) iubeste :);
dincolo de aroma de alb si negru a Parisului de-atunci, am ramas din filmul asta cu o intrebare care ma urmareste si-acum si la care nu stiu daca am gasit raspunsul cel mai aproape de adevar: intre nimic si suferinta ce alegi?
asta il intreba ziarista pe Jean, citind ultima fraza dintr-un roman scris de William Faulkner si asigurandu-l totodata ca acesta din urma nu este unul din fostii ei iubiti :)
atunci cand am vazut filmul am fost frapata de simplitatea intrebarii si de profunzimile ascunse, dar am stat cu sufletul la gura sa vad ce raspund mai departe cei doi, de parca raspunsurile lor ar fi urmat sa devina marea mea revelatie; ea nu a spus ce alege dar parea sa flirteze cu ideea suferintei; desigur, o viziune romantica a capusorului blond tuns scurt...Jean in schimb, ca orice barbat cu gandirea clara, a spus ca suferinta e o prostie, un compromis, de aceea intre nimic si suferinta va opta pentru...nimic alegand realist o alternativa clara din cele doua nedespartite: "totul sau nimic";
dar stau si ma intreb...nu e asta o viziune lasa asupra lucrurilor? nu e mai curajos sa iti asumi suferinta dupa ce ai avut sau macar ai incercat sa ai tot? si tot acum stau si ma intreb ce e mai dureros: sa suferi dupa ce ai avut tot sau sa suferi dupa ce ai avut iluzia ca ai avut tot?
si totusi...alegand strict intre aceste doua alternative si jocul lor care oricum iti da tarcoale mai toata viata...prefer de departe suferinta...si nu cred ca este un compromis, ci o carte jucata, o carte traita...
ps am gasit si filmul..."a bout de souffle" sau "breathless"... http://video.google.com/videoplay?docid=154265816642125228
o sa-l urmaresc; poate aflu mai multe despre alternative... :) :P
dincolo de aroma de alb si negru a Parisului de-atunci, am ramas din filmul asta cu o intrebare care ma urmareste si-acum si la care nu stiu daca am gasit raspunsul cel mai aproape de adevar: intre nimic si suferinta ce alegi?
asta il intreba ziarista pe Jean, citind ultima fraza dintr-un roman scris de William Faulkner si asigurandu-l totodata ca acesta din urma nu este unul din fostii ei iubiti :)
atunci cand am vazut filmul am fost frapata de simplitatea intrebarii si de profunzimile ascunse, dar am stat cu sufletul la gura sa vad ce raspund mai departe cei doi, de parca raspunsurile lor ar fi urmat sa devina marea mea revelatie; ea nu a spus ce alege dar parea sa flirteze cu ideea suferintei; desigur, o viziune romantica a capusorului blond tuns scurt...Jean in schimb, ca orice barbat cu gandirea clara, a spus ca suferinta e o prostie, un compromis, de aceea intre nimic si suferinta va opta pentru...nimic alegand realist o alternativa clara din cele doua nedespartite: "totul sau nimic";
dar stau si ma intreb...nu e asta o viziune lasa asupra lucrurilor? nu e mai curajos sa iti asumi suferinta dupa ce ai avut sau macar ai incercat sa ai tot? si tot acum stau si ma intreb ce e mai dureros: sa suferi dupa ce ai avut tot sau sa suferi dupa ce ai avut iluzia ca ai avut tot?
si totusi...alegand strict intre aceste doua alternative si jocul lor care oricum iti da tarcoale mai toata viata...prefer de departe suferinta...si nu cred ca este un compromis, ci o carte jucata, o carte traita...
ps am gasit si filmul..."a bout de souffle" sau "breathless"... http://video.google.com/videoplay?docid=154265816642125228
o sa-l urmaresc; poate aflu mai multe despre alternative... :) :P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu