Condamnare la tacere

Niciodata n-am tacut atat de mult...
ca de atunci,
ca acum,
ca pentru totdeauna.
Tacerea mi-a devenit limbaj,
iar vorbele-mi sporovaie mutenie
intruna.

Cuvintele s-au adunat in mine
ca niciodata mai condamnate,
pasari prizoniere
neputincioase, mute, resemnate...
A trebuit sa le lipesc pe gura o banda
si sa le interzic sa se mai prinda
in vreo bezmetica sarabanda.

Stau cuminti si inghit ca si mine tacerea
desi dac-ar putea,
ar umple de strigate de iubire-ncaperea.

Stiinte empirice

In iarna asta a nins un pic.
Prea putin.
Mult mai putin decat planuisem.
Planuisem zapada aceasta
ca pe suprema vindecare,
ca pe tamaduirea perfecta
de tine.

A nins cam a doua zi de Craciun, dimineata.
M-am dus linistita la geam.
Priveam incantata, cu calm.
Vrajitoria-mi iesise:
si doar cu o tusa de iod alb
sa m-alin incepeam.

Totul era perfect. Conform planului.
Fulgii veneau ordonat, in sir indian,
siruri pe verticala,
siruri pe orizontala
inteligent programati
ca sa-mi fie alean.

Era incredibil !!!
Ma tratam ambulatoriu cu leacul babesc.
...
Dar numai in cateva ceasuri
simulacrul cel alb a-ncetat
am inteles imediat cum m-am iluzionat
si cum nicio stiinta
de tine
nu m-ar fi vindecat.