Niciodata n-am tacut atat de mult...
ca de atunci,
ca acum,
ca pentru totdeauna.
Tacerea mi-a devenit limbaj,
iar vorbele-mi sporovaie mutenie
intruna.
Cuvintele s-au adunat in mine
ca niciodata mai condamnate,
pasari prizoniere
neputincioase, mute, resemnate...
A trebuit sa le lipesc pe gura o banda
si sa le interzic sa se mai prinda
in vreo bezmetica sarabanda.
Stau cuminti si inghit ca si mine tacerea
desi dac-ar putea,
ar umple de strigate de iubire-ncaperea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu