as face un sondaj de opinie despre prietenie; as fi foarte curioasa si-as vrea sa aflu cum vad oamenii prietenia; asta pentru ca din nou am senzatia, la fel cum am si despre iubire, ca eu iar sunt "originala" (asta ca sa ma autoironizez un pic) si cred ca prietenia ar trebui sa fie intr-un singur fel definita si mai ales pusa in practica; dar se pare ca in realitate nu e deloc asa, in sensul ca si prietenia, ca si iubirea, sufera de multiple interpretari personale in functie de cel care si-o aroga ca indeletnicire, calitate, sarcina; oricum, tot gandindu-ma la aceste doua atribute (era sa le zic umane, dar nu e cazul pentru ca iubirea, uneori chiar si prietenia, se manifesta in toata splendoarea lor in lumea necuvantatoarelor), tot gandindu-ma la ele - spuneam - am realizat si ca una fara alta nu pot exista; mi-am imaginat chiar iubirea ca pe un cerc rosu, iar prietenia ca pe o feliuta portocalie din acest cerc; si invers, prietenia ca pe un cerc portocaliu si iubirea ca pe o feliuta rosie din el; culorile, evident, nu le-am ales intamplator; cu iubirea am mers pe reteta clasica, reteta comerciala (am nevoie si eu de putin marketing, nu? :) ), iar pentru prietenie am ales portocaliu pentru ca numai o culoare solara ar putea reda cel mai frumos caldura, onestitatea si lumina pe care ea ar trebui sa le aiba; si pentru ca venii vorba, as fi tare curioasa in sondajul meu, sa aflu ce culoare ar da fiecare iubirii si prieteniei; eu de exemplu, dezbarandu-ma de marketing si de obiceiuri, as mai vedea iubirea in alb, in verde sau in curcubeu...frumos ii spun francezii "arc-en-ciel"...dar sa revenim; mereu ma abat in paranteze si explicatii, ma simt ca intr-un castel in care nu rezist tentatiei de a deschide fiecare usa care mi se iveste in cale sau, mai prozaic spus, ma simt femeie plecata la shopping si neputand sa-mi infrang pornirea de a vizita toate magazinele...:)); asa, gata, acum chiar revin la ce aveam de spus, la drumul principal; am ales - spuneam - culori pentru cele doua, le-am asezat chiar geometric si-am inceput sa ma joc in mintea mea cu razele de cerc; daca as trage de una din razele feliutei portocalii din cercul rosu, datele reale, nu doar cele geometrice, s-ar schimba semnificativ; cred ca la inceputul iubirii primim fiecare cercul rosu, iar pe masura ce trece timpul, apare in el feliuta portocalie care creste, creste si invadeaza aria cercului cu lumina ei solara; asta se intampla cand relatiile de iubire invechesc si cand in locul iubirii e mai mult prietenie; probabil ca ideal e sa ajungi sa ai un cerc cu doua semisfere (era sa zic egale, dar cred ca e pleonastic :d): una rosie si una portocalie; imi vine sa rad acum cand ma gandesc ca daca ai vedea situatia invers, plecand de la cercul portocaliu, si ai ajunge sa ai doua semisfere, ar trebui poate sa te ingrijorezi, in sensul ca prietenia ta initiala ia din ce in ce mai mult forma si culoarea iubirii...poate sa fie bine sau poate sa nu-ti convina aceasta metamorfoza :)); iata deci, ca e important cum te joci cu cercurile si culorile :))...
plecasem insa la inceput de la ideea ca prietenia e o notiune foarte personala, ca, la fel ca iubirea, nu e aceeasi peste tot, nu e vazuta din acelasi unghi de niciunul dintre noi; teoretic ar trebui sa fie aceeasi, practic insa, nu este; prieteniile sunt, in opinia mea, mai abitir circumstantiale decat complementele despre care auziram in scoala; ele sunt prietenii de timp, de loc, de mod, de cauza, trist- de scop, prietenii conditionale si prietenii circumstantiale concesive...am putea spune "pai astea nu sunt prietenii!"; pai nu sunt!; dar cine poate spune ca a avut norocul unei prietenii total necircumstantiate, al unei prietenii in care actiunea predicatului nu a fost determinata macar uneori de cate-un complement? prieteniile de timp si loc sunt clare; suntem prieteni in copilarie, in studentie, la scoala, in tara in care am crescut s.a.m.d....prietenia de mod se leaga de obicei de acelasi mod de a vedea lucrurile, de a-ti petrece timpul, de aceleasi obiceiuri sau interese; prietenia de scop nu e de fapt, prietenie, e doar un simulacru chiar si-atunci cand scopul se insinueaza dintr-o singura parte; prietenia concesiva poate sa nu para si chiar sa nu fie asa de rea; sunt prietenii care dureaza pentru ca unul din prieteni face o concesie, pentru ca pastreaza legatura in viata lui in numele unei relatii care candva a fost foarte buna si cu toate atributele acasa si poate si in speranta ca isi va reveni candva; e deci, o forma de prietenie mai ponosita, mai concesiva...evident, nu e idealul, dar exista, poate exista...prieteniile sunt toate cauzale, pentru ca toate sunt urmarea unei imprejurari, a unei cauze; am lasat la urma prietenia conditionala, pentru ca aici am dat de o gaselnita; am putea spune la prima vedere ca prietenia conditionala ne-a lovit mai mult in copilarie, cand eram prieten cu cineva daca ma lasa sa ma joc cu jucariile lui :) si invers; acum s-ar numi santaj, deci n-ar mai fi prietenie...si totusi, am observat ca exista prietenii conditionate de starea ta insasi; ca sa fiu mai explicita, am observat ca exista prieteni care te iubesc numai daca si atunci cand nu ti-e bine, numai daca te afli intr-o situatie mai incomoda, numai daca ramai la nivelul la care ei te-au intalnit si ti-au devenit prieteni, numai cu aceasta conditie; la prima vedere nu-ti dai seama; te bucuri, te simti fericit ca ai un prieten care este alaturi de tine in situatia ta nefericita; insa adevarata revelatie vine indata ce nu mai indeplinesti conditia asta si incepe sa-ti fie bine si relatia dintre voi incepe sa fie juxtapusa; constati atunci ca prietenul care ti-a fost alaturi atata vreme, care te-a inteles, chiar compatimit si sfatuit sincer cand nu ti-a fost bine, nu mai stie sa-ti fie prieten; cu alte cuvinte, iti sunt prieten atunci cand nu ti-e bine, dar numai atunci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu