Dupa oina, potopul

Am ajuns la varsta la care ma vad distantata deja de unele generatii mai mici decat mine. Deh, trebuia sa ajung si aici...Am ajuns la varsta la care am inceput sa mai scap cate-un "pe vremea mea" sau "bai, cum sunt astia de acum" - adica tinerii, ma-ntelegeti...Ma uit la ei cum vorbesc, cum se exprima, ce stiu, ce minte informata au si ma simt handicapata de-a dreptul. Ma uit mai ales la atitudinea lor, la siguranta lor si realizez ca mie mi-a trebuit o viata de trei decenii sa ajung la performante de-astea si tot simt ca nici mentiune n-as lua daca ar fi sa se dea premii. Pe undeva ii admir si incerc sa inteleg, realizand ca astea sunt vremurile, ca lumea s-a schimbat...Vaaai, ce revelatii mai am si eu...din ciclul "iarna nu-i ca vara" sau "ba, decat sa-ti fie rau, mai bine sa-ti fie bine!"...Dar ma indepartez de la subiect. Deci, cum spuneam? A, da! Lumea s-a schimbat.Uau! A, da! Si, de fapt, eu nu ma simt adaptata la ea. Ma simt adaptata la internet, la tehnologie, la informatii, ritm, viteza, exigente, dar nu ma simt adaptata la atitudine. Atitudinea din tara asta, cel putin. Fac eforturi, evident, dar nu reusesc niciodata cu adevarat sau niciodata pe deplin. Mai urlu si eu, vulpe printre cainii de vanatoare, dar, la o privire mai atenta, orice copartas la lupta ar putea, de fapt chiar poate, sa-mi repereze botul ascutit si coada roscatiu stufoasa. Nu sunt domne, naturala. Nu am tupeul asta genuin care face atmosfera acum, in zilele noastre. Nu reusesc sa ma incarc de doza aia de tupeu care trazneste fara drept de apel si care te lasa fara replica. Nu-mi iese nici macar atunci cand situatia o exige. Nu-mi iese nici macar atunci cand nedreptatea este strigatoare la cer, cand masura cu care am primit o vorba nesimtita sau un gest incredibil de urat este...nemasurata si nemasurabila. Nu am talent sa ma duc si eu pana-n panzele albe, pardon negre, cu pete soioase, precum tupeistul. Evident ca reactionez, evident ca nu sed ca o senina fundamental crestina, insa nu am nici puterea, nici experienta, nici educatia sa ma adaptez acelei limite de jos la care am fost silita sa ajung. Ma supar, ma oftic, vituperez, dar nu traznesc cu acelasi palos. Problema insa, nu e asta. Problema este ca atitudinea asta de tupeu, nesimtire, marlanie, ciobanism (nicio legatura cu pastorii mioritici, sa-mi fie cu iertare), problema asta - spuneam - a devenit atat de raspandita, atat de "problema", incat sunt de-a dreptul surprinsa, ca sa nu spun socata, cand mai intalnesc oameni cu bun simt. Eu nu ma mai astept sa vad bun simt, ma astept in primul rand sa vad nesimtire - in limbaj, in comportament - si abia apoi, ca pe-o exceptie de la o nenorocita de regula, sa mai vad ceva bun simt...Nu tine de varsta, am inceput cu tinerii, dar nu e o plaga de-a lor, ci de-a tuturor...E ceva perfid, murdar, ceva stricat in educatia generala a concetatenilor mei, culmea, indiferent de mediul in care se scalda. Tupeul urat, ala care trece mult de indrazneala, e un sport national. Barbatii jignesc femeile foarte usor si foarte urat, marlaneste, josnic, mojic, femeile se lanseaza in discutii care le coboara, au limbaj birjaresc, indiferent ca sunt pe strada, la tv sau la birou. Nu bag pe toata lumea in oala, nici n-as putea, nici nu mi-as permite, dar fenomenul este prezent si se raspandeste si se umfla in pene ....cu mult tupeu.