Se spune ca fiecare om are jobul pe care il merita. Am ras cand am auzit asa o sentinta cinica, pana la urma. Cinica, da, dar deloc lipsita de realism. Spun asta pentru ca nu cred in hazard, cat cred in propria determinare. Cel putin la capitolul asta al realizarii personale: munca si relatie. Cu alte cuvinte, e foarte importanta intamplarea fericita care sa te aduca in fata unei oportunitati, a unei sanse, dar mai importanta decat ea, cred ca este cautarea si determinarea pe cat posibil a intalnirii tale cu intamplarea. Cam pe principiul "norocul si-l face omul cu mana lui" sau "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista". Adica, e nevoie de-un dram de noroc si de-o oca de sansa, dar e nevoie sa te urnesti si tu de-acasa si sa mergi pana-ti rupi pingelele - daca trebuie - ca sa le intalnesti. Pe de alta parte, stiu ca sunt si sanse care-ti intra in viata total neinvitate si total neprevazute. Acela e norocul chior, desigur. Probabil ca era in cautarea altei usi, dar cum era chior, a dat peste tine. Asta e. Te poti supara?
Dar cum norocul asta chior e in mod sigur in procentaj mititel - daca ar fi sa faci o statistica, atunci nu-ti ramane decat norocul cautat, norocul provocat sau muncit de care vorbeam mai devreme. Dar si aici trebuie sa fii atent, sa nu ajungi cumva la norocul fortat, la norocul stors de vlaga, pentru ca acela nu mai e noroc. Nu de alta, dar dupa ce ai tras si ai tras, iar lucrurile nu s-au urnit din loc, e timpul sa nu mai pierzi timpul si sa te indrepti spre o noua cautare.
Norocul, oricum, cred ca e o expresie a naturaletii sau a divinitatii, deci nu merge fortat, sa ne-ntelegem.
Revenind la job, la norocul de a-l avea sau la meritul/"meritul" de a-l avea, trebuie sa spun ca tocmai din cauza acestei idei despre autodeterminare pe care o am si eu, dar cred ca si multi altii, ajungem sa facem niste discriminari mai mult sau mai putin fondate. Adica, sa recunoastem, cati dintre noi nu am strambat din nas sau nu am descalificat din start, fara drept de apel, oameni pe care i-am intalnit in joburi mai putin "norocoase"? oameni in functii de executie, cum li se mai spune... Parca si functia lor suna trist. Cati am stat sa ii cunoastem mai bine, sa vedem cum sunt cu adevarat, sa vedem daca sunt mai mult decat masuta, matura, surubelnita, calculatorul din fata lor? Adica, nu vreau sa ma apuc acum sa cainez pe nimeni sau sa deplang uman pe aceia care nu s-au asezat confortabil in fotoliile societatii noastre de azi. Revin, fiecare are jobul pe care il merita. Cu toate astea, cred ca sunt oameni care sunt fixati in joburi pe care nu le merita. Unii nu merita joburi mai bune sau joburi in care incep sa uite cine sunt cu adevarat si abuzeaza de asta, iar altii sunt in joburi in care sunt redusi la mult mai putine calitati decat au sau pur si simplu sunt redusi la functia lor de...executie. Si aici intra in discutie sansa aia care face diferenta. Adica esti aici pentru ca n-ai avut sansa, desi, sa zicem, ai muncit pentru mai mult, dar esti aici si pentru ca, odata ajuns aici, nu iti valorifici sansa de a schimba ceva, de a avea mai mult sau pur si simplu altceva. De multe ori, de prea multe ori, calitatile umane raman mult in urma ori sunt ingnorate complet. In capitalism oricum nu conteaza ce e in spatele unei organigrame. Cand se concediaza, se taie de pe o schema un salariu, o cifra, un nume. Nu se "taie" un om, un suflet sau un suflet si mai multe suflete care depind de el. Nu are nicio importanta ca tu esti - sa zicem -un om loial, demn, generos, ca pictezi frumos sau ca ai copii minunati, daca tu n-ai reparat cum trebuie tabloul electric. Si pe undeva e normal, pentru ca nu suntem angajati pentru ceea ce suntem in marunta noastra viata din afara sferei de robotei. Suntem angajati strict pentru specificatiile tehnice pe care le avem. Iar aceste specificatii tehnice sunt decise si cautate de oameni, de oameni ca tine. Umani si ei, deci supusi erorii. Ma tot gandeam daca cel care zice da sau ba cu privire la specificatiile tale tehnice e constient sau pe deplin constient de importanta deciziei sale. Daca e constient ca, la fel ca un medic sau la fel ca un magistrat, iti determina directia si mersul in viata. Desigur, orice intamplare iti poate determina oricand si iremediabil directia. Un simplu drum pana la chioscul din colt o poate face. Numai ca asta in care altii decid ce e de facut cu tine, e mult mai vizibila. Si aici ajung la o alta tema: cat este de calificat cel care are in mana viata ta? cand spun "viata ta" ma refer la toate sensurile si in cele din urma la sensul ultim, la acela de "parcurs" al fiecaruia...Intreb asta pentru ca, asa cum spuneam, tocmai de gandirea, de atentia, de calificarea sa depinde nu un om, ci o armata de oameni, asa ca acela care "te decide" trebuie in primul rand sa aiba el insusi toate specificatiile tehnice, trebuie sa fie impecabil. Dar nu este. De ce? Pentru ca e om, asadar robot imperfect.
Atunci? Atunci cum ramane cu autodeterminarea si cu norocul? Cred ca sunt cand unul, cand altul, cand impreuna sau cand se joaca de-a v-ati ascunselea.
Dar cum norocul asta chior e in mod sigur in procentaj mititel - daca ar fi sa faci o statistica, atunci nu-ti ramane decat norocul cautat, norocul provocat sau muncit de care vorbeam mai devreme. Dar si aici trebuie sa fii atent, sa nu ajungi cumva la norocul fortat, la norocul stors de vlaga, pentru ca acela nu mai e noroc. Nu de alta, dar dupa ce ai tras si ai tras, iar lucrurile nu s-au urnit din loc, e timpul sa nu mai pierzi timpul si sa te indrepti spre o noua cautare.
Norocul, oricum, cred ca e o expresie a naturaletii sau a divinitatii, deci nu merge fortat, sa ne-ntelegem.
Revenind la job, la norocul de a-l avea sau la meritul/"meritul" de a-l avea, trebuie sa spun ca tocmai din cauza acestei idei despre autodeterminare pe care o am si eu, dar cred ca si multi altii, ajungem sa facem niste discriminari mai mult sau mai putin fondate. Adica, sa recunoastem, cati dintre noi nu am strambat din nas sau nu am descalificat din start, fara drept de apel, oameni pe care i-am intalnit in joburi mai putin "norocoase"? oameni in functii de executie, cum li se mai spune... Parca si functia lor suna trist. Cati am stat sa ii cunoastem mai bine, sa vedem cum sunt cu adevarat, sa vedem daca sunt mai mult decat masuta, matura, surubelnita, calculatorul din fata lor? Adica, nu vreau sa ma apuc acum sa cainez pe nimeni sau sa deplang uman pe aceia care nu s-au asezat confortabil in fotoliile societatii noastre de azi. Revin, fiecare are jobul pe care il merita. Cu toate astea, cred ca sunt oameni care sunt fixati in joburi pe care nu le merita. Unii nu merita joburi mai bune sau joburi in care incep sa uite cine sunt cu adevarat si abuzeaza de asta, iar altii sunt in joburi in care sunt redusi la mult mai putine calitati decat au sau pur si simplu sunt redusi la functia lor de...executie. Si aici intra in discutie sansa aia care face diferenta. Adica esti aici pentru ca n-ai avut sansa, desi, sa zicem, ai muncit pentru mai mult, dar esti aici si pentru ca, odata ajuns aici, nu iti valorifici sansa de a schimba ceva, de a avea mai mult sau pur si simplu altceva. De multe ori, de prea multe ori, calitatile umane raman mult in urma ori sunt ingnorate complet. In capitalism oricum nu conteaza ce e in spatele unei organigrame. Cand se concediaza, se taie de pe o schema un salariu, o cifra, un nume. Nu se "taie" un om, un suflet sau un suflet si mai multe suflete care depind de el. Nu are nicio importanta ca tu esti - sa zicem -un om loial, demn, generos, ca pictezi frumos sau ca ai copii minunati, daca tu n-ai reparat cum trebuie tabloul electric. Si pe undeva e normal, pentru ca nu suntem angajati pentru ceea ce suntem in marunta noastra viata din afara sferei de robotei. Suntem angajati strict pentru specificatiile tehnice pe care le avem. Iar aceste specificatii tehnice sunt decise si cautate de oameni, de oameni ca tine. Umani si ei, deci supusi erorii. Ma tot gandeam daca cel care zice da sau ba cu privire la specificatiile tale tehnice e constient sau pe deplin constient de importanta deciziei sale. Daca e constient ca, la fel ca un medic sau la fel ca un magistrat, iti determina directia si mersul in viata. Desigur, orice intamplare iti poate determina oricand si iremediabil directia. Un simplu drum pana la chioscul din colt o poate face. Numai ca asta in care altii decid ce e de facut cu tine, e mult mai vizibila. Si aici ajung la o alta tema: cat este de calificat cel care are in mana viata ta? cand spun "viata ta" ma refer la toate sensurile si in cele din urma la sensul ultim, la acela de "parcurs" al fiecaruia...Intreb asta pentru ca, asa cum spuneam, tocmai de gandirea, de atentia, de calificarea sa depinde nu un om, ci o armata de oameni, asa ca acela care "te decide" trebuie in primul rand sa aiba el insusi toate specificatiile tehnice, trebuie sa fie impecabil. Dar nu este. De ce? Pentru ca e om, asadar robot imperfect.
Atunci? Atunci cum ramane cu autodeterminarea si cu norocul? Cred ca sunt cand unul, cand altul, cand impreuna sau cand se joaca de-a v-ati ascunselea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu