am avut mereu o rezerva, prejudecata, reticenta pentru zilele astea doua, asa cum am avut in general o reticenta pentru orice sarbatorire programata a simbolurilor ce se vor naturale, spontane, din suflet...mi se pare fals si fortat sa celebrezi femeia intr-o zi anume sau mai rau iubirea, intr-o zi anume; evident, frumos ar fi sa fie-n fiecare zi, desi nu e nimic rau nici in a stabili o zi anume in care sa te ocupi (numai) de asta; am simtit mereu asta din doua motive: o data pentru ca e prestabilit si premeditat si a doua oara pentru ca in aceste momente barbatii mi s-au parut incurcati, stresati, "obligati"...iar asta rapeste mult din farmecul povestii...pentru ca n-as vrea sa stiu ca el rosteste printre dinti "iar a venit ziua asta, ce dracu fac?" ...apoi, pe langa neplacutul sentiment de a simti sau mai rau, de a sti ca ai fost o povara pentru el, m-a obsedat mereu simtul echitatii, echilibrul balantei, vederea obiectiva, turismul in galosii celuilalt...asa ca niciodata nu am fost de acord cu exploatarea barbatului, cu punerea lui in situatii dificile pentru ca asa se poarta sau asa s-a transmis dintotdeauna sau pe scurt "pentru ca este barbat"; ca atare, nu sunt de acord cu barbatul carand sacose ca un magar de munte si avand alaturi o demoazela delicata ce-si poarta cochet poseta si nu pune mana sa-l ajute; evident, nu vaz cu ochi estetic nici pe dansa opintindu-se ca agripina cu plasoaie sau bagaje doar de dragul lui, dar nici sa topaie artistic pe langa el si sa nu se gandeasca sa-l usureze de-o greutate...rezonabila pentru muschii ei subtiri...nici asta nu mi se pare ok; asa cum nu mi se pare neaparat corect ca un barbat obosit si plin de apa (vorba cantecului) sa stea in picioare, iar ea - in conditiile in care e sanatoasa si voioasa - sa stea jos; la fel cum mi se pare o tampenie sa-ti deschida el usa cand ai maini sa ti-o deschizi si singura, sa-ti aseze scaunul sub poponet cand poti sa ti-l asezi si singura, sa-ti sarute mana, cand poate sa ti-o stranga (si ca venii vorba, iti strang unii mana de parca vor sa te darame pe loc); din fericire, dar culmea si dintr-o oarecare nefericire, lucrurile astea oricum nu prea se mai intampla de ceva vreme...
dar sa revin la tema initiala si anume chinul masculin de 1 si 8 Martie (acolo unde e); desi mi s-a parut mereu penibil modul cum se deruleaza in aceste zile: premeditat, atragand dupa sine o feminina asteptare, mi-am dat seama de curand, ca poate reprezenta totusi o ocazie de a vedea daca el, fortat sau nu de-"mprejurare" face ceva pentru tine...si cand spun "a face ceva" nu ma refer la gesturi materiale, doamne fereste, ci la simple gesturi de timp, de efort, de sarut, de-o floare... insa probabil ca atunci cand nu ar face-o, tot tu, femeia indragostita si iertatoare, l-ai scuza imediat zicand ca face oricum in restul anului...dar ce faci daca nici in restul anului si nici in unica, premeditata si penibila zi de 1 sau 8 nu face?...ma intreb: ce scuza-i mai poti gasi...? nu e oare ocazia ideala de a-ti face un bilant de-a dreptul contabil cu ce-a facut si ce n-a facut pentru tine? si nu e oare ocazia ideala cand, tragand linie, sa iei o decizie desteapta pentru tine? pentru ca dincolo de orice declaratie inflacarata pe care ti-o face el, dincolo de orice sms care te-ar putea impresiona pana la lacrimi, in senina-ti si naiva-ti asteptare, dincolo de orice text copy paste sau chiar original emis de mintea lui, dincolo de vorbe... bilantul se face pe capex, adica pe ce-ai capitalizat de la el in timp in fapte sau si mai rau nefapte...un barbat care iubeste sau macar respecta o femeie, un barbat inteligent sau unul pur si simplu smecher ar putea sa vada in aceasta zi "ocazia" ideala de a-si afirma iubirea, respectiv de a cuceri macar ad-hoc o femeie sau de a-si mai sterge din "pacate"...desigur ca nu sunt de acord nici cu asta, pentru ca revin: este nenatural; dar cand nici macar asta nu e...totul devine de o naturalete hidoasa, trista si dezamagitoare...si iata cum gasesc acum, in al noualea ceas, sensuri pragmatice ale acestor 2 zile pe care mereu le-am dispretuit si comentat carcotas...
dar sa revin la tema initiala si anume chinul masculin de 1 si 8 Martie (acolo unde e); desi mi s-a parut mereu penibil modul cum se deruleaza in aceste zile: premeditat, atragand dupa sine o feminina asteptare, mi-am dat seama de curand, ca poate reprezenta totusi o ocazie de a vedea daca el, fortat sau nu de-"mprejurare" face ceva pentru tine...si cand spun "a face ceva" nu ma refer la gesturi materiale, doamne fereste, ci la simple gesturi de timp, de efort, de sarut, de-o floare... insa probabil ca atunci cand nu ar face-o, tot tu, femeia indragostita si iertatoare, l-ai scuza imediat zicand ca face oricum in restul anului...dar ce faci daca nici in restul anului si nici in unica, premeditata si penibila zi de 1 sau 8 nu face?...ma intreb: ce scuza-i mai poti gasi...? nu e oare ocazia ideala de a-ti face un bilant de-a dreptul contabil cu ce-a facut si ce n-a facut pentru tine? si nu e oare ocazia ideala cand, tragand linie, sa iei o decizie desteapta pentru tine? pentru ca dincolo de orice declaratie inflacarata pe care ti-o face el, dincolo de orice sms care te-ar putea impresiona pana la lacrimi, in senina-ti si naiva-ti asteptare, dincolo de orice text copy paste sau chiar original emis de mintea lui, dincolo de vorbe... bilantul se face pe capex, adica pe ce-ai capitalizat de la el in timp in fapte sau si mai rau nefapte...un barbat care iubeste sau macar respecta o femeie, un barbat inteligent sau unul pur si simplu smecher ar putea sa vada in aceasta zi "ocazia" ideala de a-si afirma iubirea, respectiv de a cuceri macar ad-hoc o femeie sau de a-si mai sterge din "pacate"...desigur ca nu sunt de acord nici cu asta, pentru ca revin: este nenatural; dar cand nici macar asta nu e...totul devine de o naturalete hidoasa, trista si dezamagitoare...si iata cum gasesc acum, in al noualea ceas, sensuri pragmatice ale acestor 2 zile pe care mereu le-am dispretuit si comentat carcotas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu