Despre fapte, despre vorbe

Cred mai mult in fapte, decat in vorbe. Cu toate astea, atunci cand sunt calma si odihnita, vorbele mele sunt rezultatul unui foarte atent proces de selectie. Imi rasfoiesc cu viteza luminii fisierele (putine si sarace), ca sa-i aleg sensului dintre vorbe, pe soata cea mai potrivita. De aceea ajung uneori la incrucisari de cuvinte dintre cele mai abracadabrante, de parca as fi scapat intr-un laborator de cercetari genetice si un imbold nebun ma face sa creez cele mai ciudate combinatii. Stiu, stiu ca cel mai adesea calea cea mai simpla este cea mai la indemana. Stiu ca vorbele simple isi ating cel mai adesea tinta. Dar nu ma linistesc eu pana nu fac combinatii de vorbe luate alandala ca sa ajung, cum spuneam, la sensul dorit. Cu toate astea, desi fac atatea eforturi - pentru ca fac niste eforturi, nu va imaginati ca sunt asa spontana si nici nu ma banuiti pe nedrept de inteligenta - desi fac atatea eforturi, spuneam, ca sa gasesc "cuvinte potrivite", faptele conteaza cel mai mult si mai mult pentru mine. Desi respect cuvantul si ii acord importanta cuvenita, fapta imi creioneaza toata informatia de care am nevoie. Fapta mea, dar si fapta celorlati. De aia, poate, atunci cand nu sunt calma si nici odihnita si rostesc cuvinte de ocara, sunt uluita sa constat ce repede pot uita cei din jur, cum am fost eu, totusi, cu fapta. Stiu ca tonul face muzica si mai stiu ca muzica face petrecerea, dar ce-am asezat in timp pe masa si cum mi-am primit mereu oaspetii, ma gandeam ca ar trebui sa conteze mai mult. Si totusi, nu este asa. Vorba conteaza, are putere uneori in mod nedrept mai mare decat fapta. Poate rani, poate redeschide rani, poate marca pana hat incolo in timp sau poate pana la capat si mai grav decat toate la un loc, poate sterge fapta. Stiu toate astea si dupa ce ocarasc, mi-e rusine si mi-as resorbi toate cuvintele pocite si le-as inghiti pe nepusa masa, pana mi-ar plesni gura de nerostirea lor. Dar nu se poate. Niciodata nu s-a putut. Ma supar si ma ambitionez ca data viitoare sa fie controlul meu mai mare si mai puternic decat vorba, ca sa nu imi doresc acum sa ma umflu de vorbele scapate si ca sa nu mai vad ochi suparati din cauza mea si ca sa nu mai simt picuri de acid in suflet pentru ranile facute nou sau pentru rani vechi zgandarite.
Si-am mai observat ceva: vorbele celor dragi sunt mai grele si mai naprasnice decat vorbele celorlalti. Nici nu trebuie sa mai pomenesc de ce. Pentru ca acolo ne este contul de incredere depus, acolo ne este siguranta si linistea, de-acolo ne vine dragostea. Acolo trebuie sa fie pacea in care ne refugiem... Tot de acolo, daca suntem norocosi, ne vine si cea mai curata iertare. Si totusi, desi fapta conteaza mult, desi ea construieste cel mai vizibil si trainic, vorba poate sterge tot, pana la temelii.