Judy

Aş zice că, în familia noastră de români simpli din tată-n fiu, ea este singura de viţă nobilă. Mă rog, de un cârcel de viţă nobilă şi nu de viţa întreagă, pentru că, trebuie s-o spun: e nobilă....numai după mamă. Taică-său, deşi român get beget, nu ştiu prin ce împrejurare, a fost botezat Thomas, domnul Thomas. Probabil c-a avut şi el, la rândul său, părinţi excentrici, altfel, nu-mi explic. Cum spuneam, i-am cunoscut pe amândoi: şi pe maică-sa, şi pe taică-său, pe dl Thomas. Ea, o distinsă şi-o cochetă, un pic cam arogantă, ce-i drept, în schimb el, boem, rebel, sociabil, liber si foarte libertin. Amândoi înalţi, atletici, rasaţi. Doamna, deşi i se spune balineza, vine de fapt, din Thailanda, ţara oamenilor liberi. Am înţeles că i se spune aşa doar pentru că are frumuseţea şi graţia unei dansatoare din Bali. Adevăr gândit-a, cine a ajuns la concluzia asta. Dar nici dl Thomas, cât e el de băştinaş de-al nostru, nu este mai prejos. Înalt, cu talia suplă, a cucerit o ntreagă scară - de bloc, desigur - de la primul până la ultimul etaj, de la primul, până la ultimul nivel. Toate pisicile s-au înamorat de el şi i-au dăruit urmaşi. Dacă a ajuns el şi la nivelul cel mai înalt, la etajul opt, la doamna balineză, asta spune multe. Si uite-aşa, din această întâlnire, din acest amor între o aristocrată thailandeză şi un şuţ de inimi bucureştean, s-a născut ea, domnişoara Judy sau Judette, cum îi mai spun eu când o chem la orele de limbă franceză. Cu jumătatea ei de pedigree s-a înfăţişat în familia noastră, făcându-ne pe toţi să ne simţim un pic mai mult obligés par această noblesse pisicească. Poartă o bluză decoltată, cu un umăr gol, alb. Este prevăzută și pe spate cu o pată albă, pentru ca, în cazul în care te trezești noaptea, să nu calci, dintr-o nenorocită întâmplare, peste ea. Aceea e semnalizarea ei "de pe spate". E curioasă din fire și destul de iubitoare. Dacă însă, te apucă vreo manifestare exagerată de dragoste, te altoiește imediat.
Când era mai mică, adormea numai dacă îi ofereai un deget pe post de suzetă, dar tot aşa adormea si unul din fiii prinţesei Diana, deci s-avem pardon, acestea sunt manifestări regale...

Atunci când am văzut-o întâiaş' dată pentru prima oară,  era singura cocoţată pe toarta unui coş mare de răchită, în care se aflau mama şi ceilalţi fraţi ai ei. De-acolo, de unde se căţărase, se lăsa în jos, ţinându-se ca o maimuţă aninată de toartă, doar ca să-i trăznească pe fraţii ei în cap, cu câte o lăbuţă. Trebuie să recunosc, că, dintre fraţii ei, ea stă cel mai prost la capitolul maniere. Nu înţeleg unde-a fost când d-na balineză - sunt sigură - le-a transmis copiilor un pic din înţelepciunea şi buna cuviinţă asiatică. Sunt sigură că astfel de lecţii au avut loc, pentru că, de pildă, un frate de-al Judettei de culoarea antracitului ne-a întâmpinat la uşă - pe mine şi pe soţul meu - şi ne-a condus discret, până la camera unde se afla familia lui. În plus, când am ajuns acolo, am avut senzaţia că d-na balineză, care trona ca o cloşcă aristrocrată în coşul de răchită împreună cu ceilalţi trei copii ai ei, ne-a răspuns clipind superior şi rar la salut, în timp ce Judy, a fost singura needucată care ne-a ignorat şi şi-a văzut mai departe de bobârnacele ei. Am văzut în ochii balinezei că "seamănă în partea lu' ta-su", aşa că nu mi-am permis să mai zic nimic, nici eu.

Pentru că oricât m-aş scormoni, nici eu nu găsesc la mine nici cea mai mică urmă de pedigree, nici măcar una de-aia insesizabilă, cum vezi pe ambalajele de ciocolată avertismentul acela cu "poate conţine urme de alune", m-am simţit imediat şi în mod natural apropiată de maimuţa de pe toartă, aşa că i-am spus pe loc Judy şi am luat-o la mine acasă. Aşa o strig de-atunci, iar când o chem la masă, o chem numai pe ritmuri de Beatles: "hey, Jude, hai-de la ma-săăă, nah, nah, naaah, nah, nah, nah, naaaaha".
A trecut un an de atunci. În tot acest timp, ea s-a ocupat şi de redecorarea casei. Cu un talent ascuţit, a transformat zestrea de la soacră-mea, o canapea cu tapiţerie de stofă, după chipul şi numele ei, dându-i un design sălbatic, lăţos, hippy...
Ne jucăm şi de-a hoţii şi vardiştii, eu fiind întotdeauna hoaţa, se înţelege. Fiecare la câte un colţ de perete, între noi - simbolic - biblioteca, ne urmărim febril, până când cea mai curajoasă dintre noi, ea, iese în faţă ca o mică pumă. Îşi ia o postură înfricoşătoare, zice ea, înţepenind pe cele patru picioare şi arcuindu-se ca o vulpe criogenizată într-un fel de semilună, după care se pregăteşte de atac. Îşi înalţă capul aerodinamic şi se uită dintr-o parte, iar în loc de urechi îi apar brusc, nişte periscoape. Îmi dau seama că e de rău dacă mai zăbovesc, aşa că o iau la sănătoasa, cu puma după mine. 

Am fost împreună şi în vacanţa de vară, un pic, la Vama Veche. Îi place să călătorească şi să privească pe geam. S-a comportat decent şi pe plajă, deşi nu s-a adaptat din prima. Acum stă pe genunchii mei şi habar nu are că vă povestesc despre ea, că ar veni cu siguranţă să se prezinte singură, atât e de obraznică.

Somnoroasă, atât de somnoroasă...