Romgleza

Nu mai știm, domne', română. Mă declar vinovată și eu și recunosc și admit că merit cazne lingvistice grele, drept pedeapsă. De când cu internetul, filmele americane, capitalismul ăsta amărât și "corporatismul" multinaționalelor, vorbim cu toții sau, mai corect spus, foarte mulți dintre noi, romgleza. Vorbim un hibrid de limbă care nici engleza americană prea corectă nu e, dar nici biata noastră limbă mioritică nu mai e...Jumătate din frază in engleză sau macar un sfertișor acolo, iar restul in română. Am ajuns chiar să conjugăm românește verbe englezești. Facem construcții de cuvinte abracadabristice. Ni se pare mai "cool" să spunem în engleză niște cuvinte, decât în română. În română nu sună așa...sonor...În engleză în schimb.. Sună wow, nu uau!
Până și interjecțiile, pe care eu, cel puțin, le văd ca pe niște spontaneități ale limbii materne, sunt în engleză. Nu mai auzi "aoleo!" sau "vai, valeu!", îl auzi pe enervantul "oops!". Nu mai ești spontan în limba ta, ești spontan în a altora. Și eu am obiceiul ăsta de a face ghiveci de fraze româno-te miri ce; eu sunt chiar un caz și mai grav, pentru că pun petice lingvistice din tot ce știu eu sau ce mi-a trecut vreodată pe la urechi din alte limbi. Nici nu se pune problema să susțin sus și tare că le pronunț sau folosesc întotdeauna corect, deși mă străduiesc. Așa că, trăgând linie, nici prin alte graiuri nu ne plimbăm în cunoștință de cauză și nici graiul nostru nu mai e ce-a fost odată. Este știut că influențe au existat mereu și pretutindeni în funcție de epocile pe care le traversează limba unei nații. Nația, graiul, obiceiurile, toate merg mână în mână cu istoria. Așa a trecut româna prin epoca lui furculision, pardon: fourcoulission/fourcoulition - cu fourchette-ul să mănânce francezii - și asa trece acum prin epoca lui ok. A iesit destul de imbogățită, ca să nu-i spun împopoțonată din prima epocă, nu știu cum va ieși din aceasta de acum. Dacă pe atunci influența era dată mai mult de școli si de învățații care se întorceau de pe meleagurile franțuze, acum influența vine din chestiuni superficiale: internet, filme și ce-am mai pomenit mai sus.
Am avut de curand o întâlnire cu o corporatista de-aia convinsă de rolul ei în corporație și pe planetă. Corporatistă e iar o vorba neaoșa, v-ați dat seama. E de pe vremea lui Cuza. Așa...Revenind...Fără nici cea mai mică exagerare, pot spune că 70% din discutie a fost înecată în engleză. Ca o precizare, la masa discutiilor eram patru români. Mă zăpăcise, mă amețise, nu mai distingeam scopul de "aim", adaptarea de "customizare" și-mi dădeam seama că "nu mai face sens" să ascult dacă nu mai sunt în stare să fiu "compliant cu discuția". Întâlnirea a durat peste două ore. La un moment dat nu mai vedeam decât o râșniță în treimea de jos a mutrei corporatiste. Pierdusem șirul ideilor și nu mai voiam să ascult hibridul ăla obositor. Dacă la început m-am străduit să fiu atentă la discuție, iar pe parcurs am început să văd în asta un caz amuzant, apoi patologic, la sfârșit am capitulat obosită. Voiam să aud limba română. Mă intoxicasem de-atâta engleză într-o discuție în limba română. Mi se făcuse -mă scuzați- lehamite să mai scot și eu vreun cuvânt pocit de prin alte limbi. Două zile mi-a răsunat în cap romgleza, de fapt, glezroma corporatistei.
Mi-am dat seama că suntem vinovați rău. Și eu sunt. Am un prieten care ma apostrofează de fiecare dată când folosesc alte cuvinte, decât pe alea românești. Ca să nu mă mai întrerupă de fiecare dată cu "în română, te rog", eu fiind tot o râșniță dezlănțuită în zilele mele cu soare, mă străduiam de fiecare dată să vorbesc "în română, cât mai în română". Și, ca orice repetiție, mi-a devenit obicei. Din păcate numai în discuțiile cu el. În rest, am rămas cu aceeași meteahnă. Limba mea nu mai e "o comoara" vorba celebrei poezii, ci o sorcovă plecată de-acasă, din România, desigur.
Așadar, sintetizând, dacă m-aș chinui, dacă ne-am chinui, să ne înghițim cuvintele-n engleză și să le lăsăm pe-alea în română să iasă la lumină, chiar dacă sunt mai "boring", s-ar putea să mai salvăm ceva din limba noastră. Știu, știu că e mai pitoresc și mai amuzant să mai presari, de exemplu, și câte-un cuvânt telenovelistic din frumoasa spaniolă, dar n-o s-o mai scoatem la capăt așa. Eu, cel puțin, merit să intru la dezintoxicare. Ar fi chiar o idee de afacere: sanatorii de dezintoxicare lingvistică sau cum să-ți înveți limba maternă din nou, de la început.
Despre ce-a mai rămas din gramatica, ortografia și ortoepia bucății de limbă română pe care o mai folosim, nu mai vorbesc...Că nu mai scriem - mea culpa și aici - nici cu diacritice...iar, ce să mai vorbim? eu, mai ales, ce să mai zic?
Cred că ar fi bun prietenul meu multiplicat și răspândit prin corporații, pe străzi, prin școli și pretutindeni, ca să nu zic everywhere, că era cât pe-aci să-mi scape...

PS Mi-am aplicat prima caznă încă de la acest text. L-am reluat și l-am presărat cu diacritice. A fost greuț, dar am meritat-o din plin.