S-a mai dus un actor astazi. Vad plecarile actorilor ca pe o epuizare dureroasa care sa intampla chiar sub ochii nostri. Ca si cum dintr-o pictura, dispar, una cate una, culorile. Tabloul ramane din ce in ce in mai gol de culoare si cu multe tuse negre care nu mai graiesc nimic. Azi s-a dus Emil Hossu. Pe scena. Aud ca intamplarea asta a dat "glorie" mortii. Poate. O glorie trista. Ar fi fost minunat sa aiba gloria vietii, in continuare. Si cu fiecare plecare si disparitie de culoare din tabloul meu, nu pot sa nu-mi amintesc, sa nu "recapitulez", una cata una "marile" morti de actori de pana acum. Imi amintesc fiecare culoare ce s-a dus si stiu exact locul de unde s-a dus din tablou. Imi amintesc si senzatia umbrei si-a negrului lasat in urma, din ziua fiecarei plecari.
Am observat ca actorii pleaca, cei mai multi dintre ei, mai devreme. Sunt sigura ca daca s-ar face un studiu, o sinistra estimare, s-ar constata ca actorii, cel putin acestia din Romania, traiesc mai putin decat restul oamenilor. Spun "restul oamenilor" in deplina cunostinta a sensului cuvintelor. Spun asta pentru ca eu cred cu tarie ca artistii in general, si actorii in mod special, sunt alte specii de oameni. Nu stiu daca mai bune, mai rele, dar alte specii. Inclin sa cred ca mai bune, totusi. Sunt facuti dintr-o plamada eterica, subtire, delicata, in multe cazuri, nobila. Nu ai cum sa nu fii suflet frumos, tot graind frumos, tot respirand frumos, tot petrecandu-ti timpul in frumos si artistic. Nu ai cum sa nu ai o minte fabuloasa, tot citind atata cat citesc ei, memorand, intelegand, simtind, traind. Si aici este ideea. Tot traind personaje, vieti, oameni, actorii isi pun cumva propria lor viata deoparte. Ai putea crede ca astfel isi conserva ei spiritul, intocmai cum cosmonautii care ies in spatiu castiga cateva clipe de viata terestra pentru intoarcerea de pe urma pe bila albastra. Dar tot iesind si intrand din propriul spirit in alte spirite, din propria viata in alte vieti, din realitate in randuri scrise, tot lasandu-si viata de acasa in cabina de proba si reluand-o dupa cateva ore, isi consuma incet, incet propria esenta. Daca stam sa ne gandim, e de ajuns o viata, cum e aceea reala, de pilda, sa ne erodeze si sa ne aduca intai la stadiul de schita, iar mai apoi din ce in ce mai aproape de huma. Dar ce faci cand traiesti mai multe vieti, de fapt, un sir lung de vieti intr-una singura?
Cat sa reziste un suflet? Cat sa reziste un trup?
…..republicat din 15.02.2012….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu