niciodata toamna…

Niciodata toamna nu-mi fu mai frumoasa..nu-mi place toamna sau nu-mi mai place de cativa ani buni..imi placea cand eram adolescenta, insa cu cat a trecut timpul, cu atat mai mult m-am apropiat de vara si si m-am indepartat de toamna.. e un paradox comprehensibil, pana la urma...imbatranesc, deci caut viata si fug de anotimpurile si de timpurile de desert...

asa...asadar...anul asta toamna in sfarsit imi fu -din nou -frumoasa...desi trista ca de obicei, desi stinsa, desi melancolica, de data asta nu m-am mai impotrivit mersului ei si mai ales nu m-am mai chinuit cu aparitia ei; n-am mai simtit lupta aceea inversunata de copil pedepsit sa plece din vara si sa intre in toamna dupa ce a trebuit sa-si abandoneze bicicleta hai-hui-toare...dimpotriva; a venit toamna asta la mine de parca mi-ar fi fost invitata; am primit-o, dar nu pot spune ca m-am bucurat foarte mult de ea, nu pot spune ca m-am bucurat de ea ca de o musafira pe care am asteptat-o cu sufletul la gura..as minti daca as spune asta; nu, nu m-am bucurat foarte mult s-o vad, dar daca tot a venit, de ce sa ma lupt sa-i pun un scaun in usa ca sa nu poata intra? de ce sa ma opintesc din toti rarunchii sufletului stiind de la inceput ca ma va dovedi? de ce sa ma baricadez bosumflata in camera mea dupa ce va fi a intrat (ca de fiecare data) in casa mea, in viata mea si dupa ce va fi inceput sa se poarte ca o stapana aroganta trecand fara mila peste parerile mele, peste amintirile mele, peste planurile mele de vacanta? nu, de data asta nu! am vazut-o pe ulita, i-am auzit pasii siguri pe scari, stiam ca direct la usa mea se va opri, asa ca de data asta am asteptat-o la usa, ba chiar i-am deschis-o; am salutat-o politicos, nu neaparat din suflet; ok, ai venit, foarte bine! oricum veneai; ia un loc, bea ceva, eu o sa merg probabil in camera mea; dar uite ca de data asta nu m-am mai dus in camera mea; am inceput pur si simplu sa-mi asum prezenta ei; umblam oricum cam in acelasi perimetru, asa ca nu o mai evit; cand dam nas in nas dimineata ne salutam ca doua fete binecrescute si pot spune - in secret mare - ca uneori mi se pare teribil de frumoasa si cred chiar ca pe undeva ar putea fi o punte intinsa pentru o eventuala relatie de prietenie...asa ca toamna a inceput sa ma lase in pace si culmea, chiar sa imi placa...

Republicat din 25.11.2010