frenezie cu sange rece

ne traim experientele frumoase de cele mai multe ori inconstient sau nu indeajuns de constient...le gustam din varful limbii cu aroganta celui grabit sau prea sigur de rasaritul de maine...de cele mai multe ori habar nu avem ca trecem prin momente superbe...ori ni se par "normale", ori "n-au intrat zilele-n sac"...

alteori le gustam crezand convins ca sunt doar inceputul unui lung sir de fericiri, crezand, sperand ca mai sunt si maine, ca vor mai veni, ca vor mai fi, ca (le) vom mai avea...si nu ne dam seama ca tocmai am gustat ultima "bucatura" si ca festinul la care credeam ca ne-am asezat se va fi terminat deja; viata culca adesea si fara preaviz la pamant piesele de pe tabla noastra de sah...

dar sunt si momente pe care le simtim pana in maduva sufletului si stim atat de dureros ca sunt irepetabila editie princeps...

am invatat cu timpul sa nu mai las sa treaca pe langa mine nici o clipa din acestea netraita asa cum trebuie, asa cum merita; ma imbib de ea in modul cel mai constient; in fervoarea momentului ma opresc si respir secundele cu foame stapanita, de parca-as vrea sa-mi fac rezerve pentru mai tarziu...imi tiparesc pe retina cu grija de scrib imaginea t r a i t a, imi pun deoparte in creieri gustul, mirosul, tacerea sau sunetul de-atunci, arhivandu-le cu atentie aproape religioasa...

....

constienti mai mult sau mai putin de clipele noastre frumoase, ar trebui sa (ne) invatam mai intai sa le reperam si mai apoi sa le gustam cu toate papilele, sa inchidem pleoapele si sa le simtim asezat curgerea prin vene...trebuie sa invatam sa ne lasam traiti, sa stim sa ne oprim chiar si pentru o clipa din dans si sa ascultam muzica sunet cu sunet...

http://solomonarii.uv.ro/tara.htm

unii fara altii

astazi am calcat intamplator pe un ziar si la fel de intamplator si in mare viteza am citit titlul articolului pe care imi pusesem talpa: "barbatii vor putea deveni in viitor niste simple accesorii"...recunosc ca am ras satisfacut in sinea mea, zgandarita instant de instinctul "androfob" pe care il avem in doze mai mici sau mai mari, noi, femeile...sa nu se planga nici un XY de asta! dintr-un spirit de fair-play -poate-raspundem si noi corelativ la prea familiarul misoginism;

imi amintesc chiar cum am ras mereu si pe seama acestei simple simbolistici cromozomiale spunand ca si aici lor le lipseste un bat la Y-ul din coada fata de completul si dublul nostru XX; dar sa revin; cum spuneam, am zambit amuzata regretand chiar ca nu am apucat sa diger articolasul si sa aflu secretul acestei grozavii; din cauza asta am incercat sa imi completez singura povestea, ba chiar sa incerc sa mi-o explic stiintific; banuiesc ca ei pot deveni dispensabili la un moment dat in anumite privinte, ba chiar in mai multe privinte...si numai la gandul acestei banuieli am simtit inca o data satisfactia imberba a unei independente pe care numai noi femeile am putea s-o avem; insa tot din dorinta de a fi corecta trebuie sa recunosc ca multe din meritele acestei independente nu ni se datoreaza in mod instrinsec; ne-am nascut cu niste calitati, nu ni le-am dobandit...toate bune si frumoase; da! incepem sa ne descurcam fara ei, ziarele ne anunta ca ar putea chiar sa (ne) devina niste simple accesorii la un moment dat...dar stau si ma intreb: chiar ne dorim asta ? chiar am fi fericite? evident ca nu; ca orice situatie neechilibrata, nici asta nu ar fi de dorit; sa ne imaginam numai cum ar fi lumea fara gandirea lor simpla si clara, fara schitele lor limpezi ? cum ar fi cuvintele golite de sensul lor cu adevarat propriu intr-o lume de femei care spun "nu" dar de fapt se gandesc la "da" si invers ? cum ar fi lumea fara determinarea masculina sau fara siguranta fericita pe care numai niste brate paroase ti-o pot oferi ? evident, asa ne-a facut Dumnezeu: incompleti si pe noi si pe ei (se pare ca noi am fi "mai complete", totusi... :)) ); nu mai spun nici o noutate...este clar ca toata viata ne cautam completarile in cealalta tabara (ma rog, unii se rezuma la propria tabara :))) )...asa ca...misogini sau androfobe hai sa nu ne dorim sa devenim accesorii unii pentru altii, oricat de amuzant sau interesant ar putea sa para...sa pastram totusi traditia acestui parteneriat niciodata plictisitor; (ne) e mai bine asa;

oricum, unii fara altii nu putem...

le toi du moi

Je suis ton pile, tu es mon face
Toi mon nombril, et moi ta glace
Tu es l’envie, et moi le geste,
Toi le citron, et moi le zeste,
Je suis le thé, tu es la tasse,
Toi la guitare, et moi la basse,

Je suis la pluie et tu es mes gouttes
Tu es le oui, et moi le doute,
T’es le bouquet je suis les fleurs
Tu es l’aorte, et moi le coeur,
Toi, t’es l’instant, moi le bonheur
Tu es le verre, je suis le vin,
Toi, tu es l’herbe, et moi le joint
Tu es le vent, je suis la rafale,
Toi la raquette, et moi la balle,
T’es le jouet, et moi l’enfant,
T’es le vieillard, et moi le temps.

Je suis l’iris, tu es la pupille,
Je suis l’épice, toi la papille,
Toi l’eau qui vient, et moi la bouche,
Toi l’aube et moi le ciel qui se couche.

T’es la liqueur, et moi l’ivresse,
T’es le mensonge, moi la promesse,
Tu es la main, moi la caresse,

T’es le guépard, moi la vitesse,
Je suis l’enfer... de ta pécheresse
Tu es le Ciel, et moi la Terre...

Je suis l’oreille de ta musique,
Je suis le soleil de tes tropiques,
Je suis le tabac de ta pipe,
Tu es le plaisir, et moi la faute,
Tu es la gamme et moi les notes,
Tu es la flamme, moi l’allumette.

Tu es la chaleur, moi la paresse,
Tu es la torpeur, et moi la sieste,
T’es la fraîcheur, et moi l’averse,
Tu es les fesses, je suis la chaise,
Tu es bémol et moi je suis dièse.
T’es le Laurel de mon Hardy,
T’es le plaisir de mon soupir,
T’es la moustache de mon Trotsky,
T’es tous les éclats de mon rire,
... le chant de ma sirène,
.... le sang et moi la veine,
T’es le jamais de mon toujours,
T’es mon amour, t’es mon amour.

Je suis ton pile, toi mon face,
Moi ton nombril, et toi ma glace,
Tu es l’envie, et moi le geste,
Toi le citron, et moi le zeste,
Je suis le thé, tu es la tasse
Toi la putain et moi la passe…

Tu es la tombe et moi l’épitaphe,
Et toi le texte, moi le paragraphe
Tu es le lapsus et moi la gaffe,
Toi l’élégance et moi la grâce,
Tu es l’effet, et moi la cause,
Toi le divan, moi la névrose,
Toi l’épine, moi la rose…

Tu es la tristesse, moi le poète,
Tu es la belle, et moi la bête
Tu es le corps et moi la tête,
Tu es le corps... mmm…
T’es le sérieux, moi l’insouciance,
Toi le flic, moi la balance,
Toi le gibier, moi la potence,
Et toi l’ennui, et moi la transe,
Toi le très peu, moi le beaucoup,
Toi le sage, moi le fou,
Tu es l’éclair, moi la foudre
Toi la paille… et moi la poutre
Tu es le surmoi de mon ça,
C’est toi Charybde et moi Scylla,
Tu es l’amer et moi le doux,
Tu es le néant et moi le tout,
Tu es le chant de ma sirène,
Toi tu es le sang et moi la veine,
T’es le jamais de mon toujours,
T’es mon amour, t’es mon amour…

http://www.youtube.com/watch?v=rAf_HIzdgxI

ea

abia am asteptat vara...am asteptat-o cu sufletul la gura (ce-mi place expresia asta romaneasca) ...daca primavara ma dezmortesc din anestezicul iernii, vara ma aduce la superlativ, ma matureaza, ma provoaca, imi tine mintea si simturile treze...in general nu trec pe langa firul de iarba fara sa-l observ; nu scapa privirii mele detaliile din jur, viata din jur; dar tocmai despre detalii voiam sa vorbesc; detalii feminine; femeia in splendoarea ei scapata liber vara pe strazi ...atata diversitate de forme si culori, atatea detalii cochete si dulci ca nu stii unde sa te uiti mai intai; ma intreb cat mai observa barbatii femeia in forma ei pura si cat mai stiu sa o iubeasca exact asa cum e: cu micile ei imperfectiuni, cu zorzoanele din par, cu capriciile ei...cat mai stiu sa ii observe delicatetea si finetea mai degraba decat utilitatea sexuala; cat mai stiu sa o priveasca intr-un mod -sa-i zicem- artistic mai degraba decat in modul acela frust si foarte la obiect pe care il stim prea bine...
gentute de toate felurile, rochite pe care stau asezati fluturi, gene lungi si mirate, ochi senini sau patrunzatori, gura mica si privire senzuala, sandale cu glezna nuda, carlionti, breton impecabil, cercei atarnand dezmatat sau punctand cate-un lob de ureche mica...ceafa in linie oblica sau dreapta cu pufusor incalzit de soare, inele pe degete, surasuri timide sau rasete clare...pufoase, atlete, mignone, trestii, fantastica varietate de culoare si forma femeia e un film fascinant; sa-mi fie cu iertare, dar domnii nu vor ajunge niciodata la o asemenea performanta...din nou, nu e vina lor...tocmai de aceea ar trebui sa stie sau macar sa nu uite sa aprecieze dulceata de langa ei...

ciuta mantis religiosa

barbatilor nu le place sa-ntalneasca in lanul de lucerna cate-o buruiana ca ei; nu le place sa fie combatuti cu aceleasi arme, nu le place ca femeile sa fie ca ei; evident, nu ma refer la situatia neplacuta in care ei le amusineaza si ele miros intepator a testosteron... evident ca nu le place asta; asadar, nu! nu la asta ma refer; ma refer la mimetismul comportamentului masculin; aici ei au o reala problema; cum adica sa se poarte ele ca noi? nu se poate asa ceva! ce-i asta?

o femeie care sa fie feeling less? o femeie care sa se joace si sa raspunda exact ca ei? sau mai rau ??? nu!.... e prea mult!

in capul lor tabloul e acelasi: ei sunt leii si ele ciutele inspaimantate; se autoproclama "vanatori", din atata autosugestie le vine si mirosul de sange in nari, isi simt coama fluturand pe langa urechi in avantul cotropitor si se simt bine...

ciuta alearga si ea la inceput cat o tin picioarele, cat o tine inima...insa bestia stie ca va musca din crupa si din sufletul ei la un moment dat...punctul zvapaiat targetat in departare se misca a priori condamnat pe retina lui; zvapaiala il incita, cu cat e mai lunga, cu atat ii place mai mult; cu cat alearga ciuta mai repede si face driblinguri pe dupa bushes cu atat ii freamata lui narile mai tare;

el stie ca "animala" va obosi la un moment dat si va sfarsi indragostita intre labele lui, capituland si dandu-si atat de "la propriu" duhul...

ei bine, sunt cazuri rare cand ciuta pare ciuta de la distanta, dar cand se apropie felina...supriza !!!! e una ca el ! mai rea chiar !

pisicile mai destepte profita de ocazie si stabilesc in cel mai bun caz un parteneriat cu bestia surata care s-a autorecrutat in randurile lor; sunt insa unii motani frustrati care nu admit ca vanatoarea sa se incheie cu asa o mare dezamagire; deodata strugurii sunt acri; e inadmisibil sa alergi atata si sa dai de una ca tine; una careia sa-i placa sangele la fel cum iti place tie, careia sa-i placa sa (te) muste si sa (te) devoreze exact cum ai facut tu cu ultima masa; o matza galbuie de culoarea ciutei care sa semene izbitor cu tine...hmmm.... femeia trebuie sa fie ciuta; ok, admitem sa scoata si ea "gherutele" si sa ne amuze cu jocuri de big cats...dar sa nu exagereze! nope, asa ceva nu se poate ! daca mai multe ciute si-ar da seama la timp ca si ele pot sa-si infiga dintisorii ierbivori in beregata lor, daca ar fi capabile sa se vada cu mansonul ala zburlit pe cap si nu cu urechiusele ciulite de spaima... ar fi muuult mai fericite...

1/2 M & 1/2 F

astazi bravam (sau blufam ? suna ca un cimpoi...) cu cineva spunand (ceva ce oricum nu credeam in sinea mea) ca "barbatii n-au sentimente, altfel spus, nu exista cuvantul sentiment la genul masculin "; interlocutorul meu m-a contrazis: "pai chiar nu e la masculin, ci la neutru, deci jumatate masculin, jumatate feminin"; am ras, considerand replica o buna gluma gramaticala; dar am stat un pic si-am tors cuvintele la relanti undeva in spatele mintii mele si mi-am dat seama ca de fapt, asa ar trebui sa fie: jumatate la masculin, jumatate la feminin, pentru minunatul echilibru la care visam cu totii...

BU - blogoteca universala

ma tot gandesc ce este si ce va deveni blogoteca asta din ce in ce mai...nesfarsita :); am avut initial gandul ca ma inscriu de buna voie intr-o lume anume, ca un fel de secta...iar eu m-am ferit toata viata de grupulete si de "bisericute"; mi-a fost teama ca voi fi "prelucrata" si ca cineva ar putea sa-mi umble necuviincios la spirit; iar spiritul meu trebuia sa circule liber si pretutindeni; poate ca este o apucatura paranoica pur si simplu si nu vreo masura isteata de conservare a mintii...nu stiu nici eu...dar tot din obsesia libertatii de spirit, pe care o am si pe care mi-o cultiv zi de zi, luptandu-ma cu ceilalti, dar si cu mine, din obsesia acestei libertati - spuneam - m-am linistit singura si mi-am dat seama ca de fapt, blogoteca e o mare biblioteca de ganduri si creatii ale dragii mele umanitati;
ei! mare descoperire! evident ca asta este! da, dar e fantastic! atatia oameni, atatea ganduri, atatea suflete, libere sa spuna, libere sa ofere, sa arate, sa creeze! oameni care scriu de pretutindeni, la orice ora, care vorbesc, sunt vii...simt ca tine, au trairi care iti suna atat de familiar, vin cu idei la care nu te-ai gandit...da, si cartile iti ofera asta; dar ele sunt scrise de scriitori, mai mult sau mai putin consacrati, dupa corecturi, editari, publicitate...aici scriu oameni ca tine, iar unii scriu frumos, cu talent, interesant si nu au trebuit sa bata la usa niciunei edituri; au avut sansa de a darui si de a creste frumosul lumii, prin cateva click-uri;
aici totul e natural la superlativ; e cald, e acum; e uman pur si simplu...

deliciile minciunii

sunt unul dintre cei mai prosti mincinosi pe care i-am cunoscut vreodata; si nu spun asta ca o mitomana romantioasa; pur si simplu nu stiu sa mint, nu sunt talentata si tocmai din cauza acestui complex prefer sa nu o fac; desigur, nu spun acum vreo gogomanie de genul "eu nu mint"; doamne fereste! mint si eu, dar nu o fac bine si nu o fac natural; am si o memorie proasta in ultimii ani, asa ca...atunci cand vine vorba de o minciuna, sunt exact ca la scoala in fata temei la matematica; citesc "enuntul" in graba, mazgalesc solutia...gresita si apoi...dixit minciuna cea proasta! ma scoate profa la tabla, ridica un pic tonul la mine, spun tot! cum am citit eu in graba si cat de idioata am fost cu solutia mea...literara!
din pricina acestei impotente am - la o recapitulare rapida, doua mari neajunsuri: primul este ca recunosc greu minciuna (altora) -de obicei nu o recunosc -, iar al doilea este ca nemintind, sinceritatea mea exacerbata este adesea suspecta si deci foarte putin credibila; de foarte multe ori am "comis-o" spunand adevarul; ba am suparat, ba am ranit, ba m-am simtit prost, ba mi-am creat probleme (asta e si sensul minciunii: sa nu-ti creezi probleme), ba nu am fost luata in serios...mi-am dat seama tarziu de handicapul meu; pe vremuri nici nu visam ca nu toti sunt ca mine; apoi, traind printre mincinosi (doamne ca multi mai sunt si greu ii mai reperez), am realizat ca viata insasi poate sa(-ti) devina -daca minti cand si cum trebuie - mult mai placuta, mult mai usoara; de curand chiar, am gustat cu nesat deliciul unei minciuni nevinovate; de obicei mint de circumstanta, mint ca sa menajez, mint mai rar ca sa "ma scot" pe mine; in general insa, prefer sa nu ma complic; uit repede si sunt prinsa si mai repede; asa ca dau cu adevarul de parca as da cu ghioaga; am uitat sa spun ca din spectrul larg al acestei afectiuni - sper totusi curabile - face parte si labartata sinceritate de a spune multe fara sa le solicite cineva neaparat;
dar sa revin la deliciul minciunii recente; am mintit un nene de la o bariera ca am ce-mi trebuie ca sa trec; pana la momentul cu pricina nici nu mi-am pus problema sa mint; asa fac de obicei; in loc sa ma gandesc la o minciuna convenabila, ma gandesc la solutii pentru consecintele stupidei mele sinceritati; de data asta insa, am mintit pe loc si repede si zic eu...natural :D;
portarul m-a crezut si m-a lasat sa trec; unde mai devreme cu 2 minute imi storceam creierii sa gasesc solutia pentru urmarea nefericita la care aveam sa ma supun, acum zburdam incantata ca scapasem si traiam revelatia deliciilor minciunesti; cu ocazia stupidei intamplari si a endorfinelor aferente, mi-am facut un scurt review al vietii mele in general si mi-am dat seama cu dezamagire ca as fi putut sa traiesc pana acum nenumarate momente delicioase daca as fi stiut si eu mai multa...matematica :)

singur

aseara am intrat intr-o farmacie; era aproape sfarsitul programului si nu se mai afla nimeni acolo in afara de cele doua farmaciste si o "gardiana" cu mustata care dormita pe un scaun; pe farmacista care s-a ocupat de mine nu o mai vazusem - cumpar frecvent de acolo; o drupa roscata si rubiconda cu pistrui si c-un zambet desenat permanent pe buzele roz; a fost teribil de amabila si de "profi" cu mine; vorbea cu caldura, cu suflet... ma gandeam : "cat e de draguta farmacista asta..."; si, ca atunci cand cineva se poarta cald cu tine, toata figura ei mi s-a parut luminoasa si buna si frumoasa; imi parea chiar rau ca nu cumpar mai multe; voiam intr-un fel s-o rasplatesc pentru amabilitatea ei; parca ma simteam datoare pentru atata bunavointa; si totusi, am cumparat ce-mi trebuia, am multumit cu caldura si eu si am iesit; "vizita" mea durase in jur de 5 minute; cand am iesit, in stanga, la cativa metri, zacea intins pe spate un batran solid, inalt, cu parul complet alb; o doamna micuta il mangaia pe frunte filial, dar si matern; ii vorbea incet si linistitor si privea ingrijorat in departare; imaginea mi-a creat instantaneu o stare de neliniste si de tristete; m-am apropiat sa vad daca pot sa ajut si eu cu ceva, am sunat la 112 - mai sunase cineva, i-am luat si eu pulsul...
avea ochii albastri si privirea ratacita; nu simteam nici un puls, parca era tot al meu; am vrut sa-i asez sub cap propria sacosa ca sa nu stea direct pe asfalt, insa am fost oprita la timp de cineva care mi-a spus ca nu ii face bine; dintr-o data mi-a venit gandul salvator: m-am ridicat repede si am intrat in farmacie fericita ca cineva "cu pregatire" e atat de aproape si poate sa-l ajute pe batran; le-am spus intr-un suflet farmacistelor ce se intamplase; ma adresam mai mult farmacistei care imi pusese cu atata caldura medicamentele in plasa; eram convinsa ca ea va veni imediat si va face ce e mai bine pentru batran; vorbeam si ma auzeam vorbind si foarte rapid entuziasmul meu se scurgea topit sub privirile lor; ma uitam cu stupoare la cele trei femei din farmacie; gardiana avea aceeasi privire somnolenta si tampa, farmacista calda si buna ma privea mut si cu raceala, fara sa i se clinteasca un muschi pe fata, iar cealalta farmacista, slabuta si cu trasaturi ascutite era intre doua pareri: sa ramana impasibila dupa tejghea precum colega ei sau sa dea glas brumei de omenie ce o impingea sa faca ceva? in final s-a urnit intr-un demers curajos catre usa, dar la jumatatea drumului s-a oprit si s-a intors biruita, spunandu-mi las ca "nu stie ce ar putea sa faca ea";
am insistat revoltata si le-am spus ca toti cei de afara care incearca sa faca ceva pentru batran sunt oameni lipsiti de orice pregatire medicala si ca poate ele ar putea sa faca mai mult; fara succes; acum toate trei ma priveau ca pe o nebuna ratacita; am iesit in graba sa vad daca a venit ambulanta; intre timp coborase de la o clinica din apropiere o doamna doctor care deja statea in genunchi si ii facea omului masaj cardiac;
bastonul si sacosa cu o pereche de ochelari deasupra erau tot langa el; batranul era imbracat foarte prost, cu niste pantaloni verzi de bumbac si o camasa groasa, veche, de un gri spalacit; avea un singur detaliu de "eleganta": un fular frumos gri inchis, asezat burghez la gat; fularul si figura lui, figura unui barbat frumos candva, ii dadeau un aer demn, in ciuda faptului ca zacea intins acolo fara nici un ajutor; ingrijorarea si confuzia mea de la inceput se transformasera intr-o mila nemarginita; ma uitam la el, la degetele lui frumoase asezate invins pe asfalt, la parul alb tuns scurt, la privirea albastra si fara sens, la piciorul drept descaltat de pantof si ciorap pentru a i se lua pulsul;
era ca un arbore cazut la pamant...
ma gandeam cu tristete ca poate este asteptat acasa, poate are o sotie care habar nu are ce s-a intamplat, ca poate are copii si nepoti care vor suferi cand vor auzi "vestea"; asa mi-a venit ideea sa intreb daca il cunoaste cineva sau daca s-a gasit vreun act asupra lui; mi s-a spus sa caut in sacosa, poate gasesc acolo vreun buletin; am luat sacosa neagra de panza si-am desfacut-o: avea doar un portofel negru ieftin si subtire si o cutie uzata de carton cu cateva pastile; mi-era jena sa-i deschid portofelul, ma simteam prost, mi se parea ca nu am dreptul; l-am frunzarit repede, ca pe un obiect contaminat parca; avea in el buletinul si 4 lei; i-am vazut adresa, am citit-o cu voce tare, am pus repede portofelul la loc si am avut grija sa ii pun si ochelarii in sacosa; ma gandisem la tatal meu care e atat de neajutorat cand nu-si gaseste ochelarii...ma mai gandeam ca, la cat e de sarac, sigur nu-si va mai permite altii daca se intampla ceva cu acestia; le-am spus tuturor sa aiba grija, ca in sacosa sunt si niste ochelari;
intre timp sosisera cei de la SMURD; l-au preluat din mainile doctorei care ii facuse resuscitarea; l-au conectat la aparatul lor; pe monitor a aparut linia scrijelita a pulsului: era cand grabita, in colturi, cand dreapta lungindu-se spre nicaieri; atunci cand cadea invinsa in acel punct continuu, se aprindea concomitent butonul rosu din dreapta...era ca un joc cinic cu viata unui om;
un tanar de pe margine m-a auzit cand am citit adresa si mi-a zis ca locuieste in zona si crede ca stie unde trebuie sa ajungem;
am privit cateva clipe cu speranta spre monitor si m-am ridicat repede sa merg impreuna cu el sa anuntam familia omului; intr-un fel, in sinea mea, imi doream sa nu fi fost eu cea a carei imagine va ramane pentru tot restul vietii impregnata pe retina celui lovit de veste...dar pana la urma, era ceea ce trebuia sa fac; in momentul ala de zapaceala nu am realizat ca batranul locuia la aceeasi adresa la care locuisem eu acum doi ani; imi suna teribil de cunoscut, dar nu ma puteam aduna; am alergat bezmetici pana am gasit blocul cu pricina; am ajuns la usa; am batut, nu raspundea nimeni; am sunat la vecini; a raspuns o doamna in varsta care s-a pus pe un interogatoriu interminabil; batranul locuia singur de multa vreme; "are doar un fiu care locuieste in Bucuresti, dar vine din an in Paste pe la el si nici o paine nu-i aduce"; ne-a dus la un vecin care avea numarul de telefon al fiului; am luat numarul, am sunat; mi-a raspuns o voce de barbat in varsta; i-am spus ce se intamplase; "da, da, da..."; un "da" liniar de cateva ori, fara nici o emotie; nimic, nici o reactie; in afara de "da", nu am auzit nimic; i-am spus ca ma voi intoarce la locul unde se afla tatal sau si ca il voi suna sa ii spun la ce spital l-au dus; am mai auzit un "da", dupa care, golita de energie si de nadejde, am inchis; tanarul care venise cu mine amutise si el; ne-am intors in tacere; batranul era tot acolo, un cerc mare de oameni il impresura, iar butonul monitorului era mai mult rosu; ma uitam la cei din jur: unii taceau, altii spuneau tampenii, unii aveau o curiozitate morbida; langa mine un cuplu: ea impasibila, se ruga plictisita de el sa plece, el fuma si se uita la om cu o expresie dezgustatoare, de concentrare sadica si lipsita de orice forma de respect sau mila pentru omul de pe jos; parca facea un studiu; dar nici studiu nu e bine spus, pentru ca atunci cand faci un studiu, te intereseaza ce studiezi….
am auzit langa mine ca ar fi mai bine sa aprinda cineva o lumanare "macar sa plece cu lumina..."
m-am dus la un magazin care era langa farmacie si am cerut o lumanare; patronul, un arab teribil de omenos care sunase primul la urgente si chemase doctora de la clinica, mi-a oferit o lumanare rotunda, din acelea care se folosesc pentru orice altceva decat pentru...ultima lumina a unui om;
am aprins-o; batea vantul; am facut palmele caus si am adapostit-o acolo; ma gandeam ca e ultima consolare pentru batranul care murea singur, pe un asfalt, langa niste oameni care fie fumau, fie stateau in genunchi sa-l mai aduca la viata;
m-am gandit la fiul sau care a primit vestea ca un perete; m-am revoltat; l-am sunat din nou "si totusi, nu puteti veni ? stati la 3 statii de aici...nu e nimeni din familie cu el, cred ca va muri"; mi-a raspuns ca si cum ar fi vrut sa scape repede de mine "bine, bine, viu...."
trecusera vreo 45 de minute de cand incepuse totul; era tarziu; ma sunase sotul sa-mi spuna ca ni s-a spart o teava;
"s-a spart o teava"...pai, pai, un om moare...si moare singur...a facut si el un copil, dar acel copil nu vine la el sa-i ridice capul de pe asfaltul rece; sunt niste straini aici care ii tin lumanarea..."sa plece si el cu lumina..."
nu mai auzeam nimic, ma gandeam sa plec, statusem ca la un spectacol trist sperand pana la capat intr-un happy-end; printr-o rascolitoare coincidenta, de cate ori se auzea in monitor sunetul de viata care capituleaza, de cate ori butonul era din nou rosu, vantul imi stingea lumanarea; nu voiam sa cred in astfel de "prostii" si totusi, mi s-a intamplat de cateva ori; in timp ce incercam impreuna cu o doamna de langa mine care facuse si ea rost de o lumanare subtire dar franta la mijloc sa reaprindem luminile, am auzit ca printr-un vis ca a murit; de ceva vreme devenise evident ca se va intampla asta, dar n-am vrut sa accept; am sperat pana la capat; i-am spus indignata doamnei de alaturi ca nu a venit fiul nici acum si uite, s-a stins; cineva mi-a soptit "ssst, uitati-l acolo, a venit"; m-am uitat curioasa; voiam sa-l vad si eu pe zidul cu care vorbisem;
un batran si el cu parul alb, sapca, imbracat "bine"; statea cu palmele impreunate in fata si privea in jos cu aceeasi privire a fumatorului care ma dezgustase mai devreme; langa el nevasta-sa; scancea usor, ca pentru sine; numai ea parea atinsa un pic de intamplare; i-am vazut langa omul mort si m-am simtit linistita ca "are cine sa-l ingroape"; dar in sinea mea stiam cat de singur plecase...am plecat si eu; mi-am mai intors privirea o singura data ca pentru ramas bun; cineva il acoperea cu niste folie alba; mainile frumoase ii ramasesera pe afara...