http://www.trilulilu.ro/Cabernet/95de0300123afc

totusi iubirea vindeca firea...

cu reguli, fara reguli

desi fire libera din fire, am fost mereu - mai mult sau mai putin clandestin - adepta regulilor; la o scurta privire cred ca nu putem trai fara ele din doua motive: o data pentru ca prin ele ne protejam unii de altii si apoi pentru ca, atunci cand le incalci, te simti fantastic...:D

erou la mai putin de doi ani

m-am intalnit de curand cu o cunostinta care era impreuna cu fetita ei in varsta de un an si ceva; imi amintesc ca a devenit mama fara sa fi planuit asta, asadar dintr-o intamplare fericita si ca, evident, s-a bucurat...am intrebat-o ce planuri mai are acum si mi-a spus nonsalant ca mai face un copil...nimic anormal sau de condamnat aici...oricum...who am I to judge people ? ceea ce mi s-a parut...trist (nu gaseam cuvantul potrivit) a fost dead-line-ul pe care si-l fixase "trebuie sa raman pana face asta mica doi ani...pe criza asta...mai stau doi ani acasa si cu al doilea...";

aud asta foarte des in ultima vreme, ba chiar eu insami sunt incurajata sa recurg la metoda asta de "plutire" peste criza; ma revolta si ma dezgusta enorm ideea de a aduce un om intr-o lume oricum mizera avand un scop atat de..."mercantil"...stiu, nu e nimic extraordinar; se nasc si s-au nascut copii in si din imprejurari dintre cele mai nefericite...si totusi...sa decizi cu atata sange rece sa creezi un om, o viata, doar ca sa iti iei tu un fel de vacanta de la traiul cel nesigur...asta ma revolta enorm; cu alte cuvinte, dupa ce ca il "livrezi" (daca ar fi sa fac tendentios traducerea englezescului "to deliver a baby") ca un furnizor profesionist, dupa ce ca nu il intrebi pe nefericit daca vrea sa vina pe lumea asta, dupa ce ca il faci cu un scop atat de precis, as putea spune chiar "dedicat", il mai si expui riscurilor de care chiar tu vrei sa scapi prin venirea lui...daca ar fi sa fiu grotesca pana la capat, mi-as imagina chiar cum ar sosi dupa noua luni mantuitorul acasa, eroul fara voia lui care a salvat familia de la nesiguranta pentru urmatorii doi ani...mi-as imagina chiar frustrarea beneficiarilor legata de acest termen de livrare destul de lung intr-o lume atat de rapida (fast eaters, fast dreamers, fast lovers vorba lui dan puric...); imi vine sa si rad: pe mai toate jucariile scrie ca nu le sunt permise copiilor sub trei ani; habar nu au producatorii de jucarii cu ce fiinte responsabile au de-a face...

apoi, dintr-un simt al corectitudinii, ma gandesc ca familia ar trebui sa-i datoreze mereu acesti doi ani, poate chiar mai mult daca prin acest termen ea a fost salvata de la consecinte mai indelungate...sa transformi un eveniment atat de nobil, as zice - incalcand cu buna stiinta regulile superlativului - "atat de extraordinar" intr-o..."afacere" pana la urma, mi se pare dezgustator; si-asa aducerea unui copil pe lume este pe undeva o decizie cu implicatii coplesitoare pentru cel care o ia, dar mai ales pentru cel care urmeaza "sa fie decis"...femeile insele mi se par dezbracate de miracolul cu care au fost inzestrate si coborate la un nivel trivial; parca le si vad hotarand egoist soarta lor si a altora sau discutand complice cu partenerul "etapele" pe care le vor urma in planul lor "salutar"; gasesc ca este comentabil si controversat chiar sa aduci un copil pe lume pentru a salva o alta viata, darmite "pentru a trece de criza"...

tot la categoria asta as incadra si fabricatul de copii ca moneda de santaj sentimental pentru tatal care in orice alta imprejurare nu ar ramane langa tine nici macar o secunda, copiii facuti pentru a-ti asigura batranetile, copiii "mana de lucru, of, si cate exemple ar mai fi...

si ca venii vorba, imi dau seama ca oricum ai pune problema, toti venim pe lume - atunci cand nu ne ivim intamplator - cu un anume scop sau mai rau "pentru ca trebuie"...

stiu, realitatea e asta care e, pe lumea asta exista grozavii inimaginabile, atat de mari, incat a face un copil pentru ca e criza ar putea sa para un gest inofensiv, chiar "normal" pana la urma...

si totusi...cum o fi sa afli ca ai fost nascut din criza si nu din dragoste ?

:(

frenezie cu sange rece

ne traim experientele frumoase de cele mai multe ori inconstient sau nu indeajuns de constient...le gustam din varful limbii cu aroganta celui grabit sau prea sigur de rasaritul de maine...de cele mai multe ori habar nu avem ca trecem prin momente superbe...ori ni se par "normale", ori "n-au intrat zilele-n sac"...

alteori le gustam crezand convins ca sunt doar inceputul unui lung sir de fericiri, crezand, sperand ca mai sunt si maine, ca vor mai veni, ca vor mai fi, ca (le) vom mai avea...si nu ne dam seama ca tocmai am gustat ultima "bucatura" si ca festinul la care credeam ca ne-am asezat se va fi terminat deja; viata culca adesea si fara preaviz la pamant piesele de pe tabla noastra de sah...

dar sunt si momente pe care le simtim pana in maduva sufletului si stim atat de dureros ca sunt irepetabila editie princeps...

am invatat cu timpul sa nu mai las sa treaca pe langa mine nici o clipa din acestea netraita asa cum trebuie, asa cum merita; ma imbib de ea in modul cel mai constient; in fervoarea momentului ma opresc si respir secundele cu foame stapanita, de parca-as vrea sa-mi fac rezerve pentru mai tarziu...imi tiparesc pe retina cu grija de scrib imaginea t r a i t a, imi pun deoparte in creieri gustul, mirosul, tacerea sau sunetul de-atunci, arhivandu-le cu atentie aproape religioasa...

....

constienti mai mult sau mai putin de clipele noastre frumoase, ar trebui sa (ne) invatam mai intai sa le reperam si mai apoi sa le gustam cu toate papilele, sa inchidem pleoapele si sa le simtim asezat curgerea prin vene...trebuie sa invatam sa ne lasam traiti, sa stim sa ne oprim chiar si pentru o clipa din dans si sa ascultam muzica sunet cu sunet...

http://solomonarii.uv.ro/tara.htm

unii fara altii

astazi am calcat intamplator pe un ziar si la fel de intamplator si in mare viteza am citit titlul articolului pe care imi pusesem talpa: "barbatii vor putea deveni in viitor niste simple accesorii"...recunosc ca am ras satisfacut in sinea mea, zgandarita instant de instinctul "androfob" pe care il avem in doze mai mici sau mai mari, noi, femeile...sa nu se planga nici un XY de asta! dintr-un spirit de fair-play -poate-raspundem si noi corelativ la prea familiarul misoginism;

imi amintesc chiar cum am ras mereu si pe seama acestei simple simbolistici cromozomiale spunand ca si aici lor le lipseste un bat la Y-ul din coada fata de completul si dublul nostru XX; dar sa revin; cum spuneam, am zambit amuzata regretand chiar ca nu am apucat sa diger articolasul si sa aflu secretul acestei grozavii; din cauza asta am incercat sa imi completez singura povestea, ba chiar sa incerc sa mi-o explic stiintific; banuiesc ca ei pot deveni dispensabili la un moment dat in anumite privinte, ba chiar in mai multe privinte...si numai la gandul acestei banuieli am simtit inca o data satisfactia imberba a unei independente pe care numai noi femeile am putea s-o avem; insa tot din dorinta de a fi corecta trebuie sa recunosc ca multe din meritele acestei independente nu ni se datoreaza in mod instrinsec; ne-am nascut cu niste calitati, nu ni le-am dobandit...toate bune si frumoase; da! incepem sa ne descurcam fara ei, ziarele ne anunta ca ar putea chiar sa (ne) devina niste simple accesorii la un moment dat...dar stau si ma intreb: chiar ne dorim asta ? chiar am fi fericite? evident ca nu; ca orice situatie neechilibrata, nici asta nu ar fi de dorit; sa ne imaginam numai cum ar fi lumea fara gandirea lor simpla si clara, fara schitele lor limpezi ? cum ar fi cuvintele golite de sensul lor cu adevarat propriu intr-o lume de femei care spun "nu" dar de fapt se gandesc la "da" si invers ? cum ar fi lumea fara determinarea masculina sau fara siguranta fericita pe care numai niste brate paroase ti-o pot oferi ? evident, asa ne-a facut Dumnezeu: incompleti si pe noi si pe ei (se pare ca noi am fi "mai complete", totusi... :)) ); nu mai spun nici o noutate...este clar ca toata viata ne cautam completarile in cealalta tabara (ma rog, unii se rezuma la propria tabara :))) )...asa ca...misogini sau androfobe hai sa nu ne dorim sa devenim accesorii unii pentru altii, oricat de amuzant sau interesant ar putea sa para...sa pastram totusi traditia acestui parteneriat niciodata plictisitor; (ne) e mai bine asa;

oricum, unii fara altii nu putem...

le toi du moi

Je suis ton pile, tu es mon face
Toi mon nombril, et moi ta glace
Tu es l’envie, et moi le geste,
Toi le citron, et moi le zeste,
Je suis le thé, tu es la tasse,
Toi la guitare, et moi la basse,

Je suis la pluie et tu es mes gouttes
Tu es le oui, et moi le doute,
T’es le bouquet je suis les fleurs
Tu es l’aorte, et moi le coeur,
Toi, t’es l’instant, moi le bonheur
Tu es le verre, je suis le vin,
Toi, tu es l’herbe, et moi le joint
Tu es le vent, je suis la rafale,
Toi la raquette, et moi la balle,
T’es le jouet, et moi l’enfant,
T’es le vieillard, et moi le temps.

Je suis l’iris, tu es la pupille,
Je suis l’épice, toi la papille,
Toi l’eau qui vient, et moi la bouche,
Toi l’aube et moi le ciel qui se couche.

T’es la liqueur, et moi l’ivresse,
T’es le mensonge, moi la promesse,
Tu es la main, moi la caresse,

T’es le guépard, moi la vitesse,
Je suis l’enfer... de ta pécheresse
Tu es le Ciel, et moi la Terre...

Je suis l’oreille de ta musique,
Je suis le soleil de tes tropiques,
Je suis le tabac de ta pipe,
Tu es le plaisir, et moi la faute,
Tu es la gamme et moi les notes,
Tu es la flamme, moi l’allumette.

Tu es la chaleur, moi la paresse,
Tu es la torpeur, et moi la sieste,
T’es la fraîcheur, et moi l’averse,
Tu es les fesses, je suis la chaise,
Tu es bémol et moi je suis dièse.
T’es le Laurel de mon Hardy,
T’es le plaisir de mon soupir,
T’es la moustache de mon Trotsky,
T’es tous les éclats de mon rire,
... le chant de ma sirène,
.... le sang et moi la veine,
T’es le jamais de mon toujours,
T’es mon amour, t’es mon amour.

Je suis ton pile, toi mon face,
Moi ton nombril, et toi ma glace,
Tu es l’envie, et moi le geste,
Toi le citron, et moi le zeste,
Je suis le thé, tu es la tasse
Toi la putain et moi la passe…

Tu es la tombe et moi l’épitaphe,
Et toi le texte, moi le paragraphe
Tu es le lapsus et moi la gaffe,
Toi l’élégance et moi la grâce,
Tu es l’effet, et moi la cause,
Toi le divan, moi la névrose,
Toi l’épine, moi la rose…

Tu es la tristesse, moi le poète,
Tu es la belle, et moi la bête
Tu es le corps et moi la tête,
Tu es le corps... mmm…
T’es le sérieux, moi l’insouciance,
Toi le flic, moi la balance,
Toi le gibier, moi la potence,
Et toi l’ennui, et moi la transe,
Toi le très peu, moi le beaucoup,
Toi le sage, moi le fou,
Tu es l’éclair, moi la foudre
Toi la paille… et moi la poutre
Tu es le surmoi de mon ça,
C’est toi Charybde et moi Scylla,
Tu es l’amer et moi le doux,
Tu es le néant et moi le tout,
Tu es le chant de ma sirène,
Toi tu es le sang et moi la veine,
T’es le jamais de mon toujours,
T’es mon amour, t’es mon amour…

http://www.youtube.com/watch?v=rAf_HIzdgxI

ea

abia am asteptat vara...am asteptat-o cu sufletul la gura (ce-mi place expresia asta romaneasca) ...daca primavara ma dezmortesc din anestezicul iernii, vara ma aduce la superlativ, ma matureaza, ma provoaca, imi tine mintea si simturile treze...in general nu trec pe langa firul de iarba fara sa-l observ; nu scapa privirii mele detaliile din jur, viata din jur; dar tocmai despre detalii voiam sa vorbesc; detalii feminine; femeia in splendoarea ei scapata liber vara pe strazi ...atata diversitate de forme si culori, atatea detalii cochete si dulci ca nu stii unde sa te uiti mai intai; ma intreb cat mai observa barbatii femeia in forma ei pura si cat mai stiu sa o iubeasca exact asa cum e: cu micile ei imperfectiuni, cu zorzoanele din par, cu capriciile ei...cat mai stiu sa ii observe delicatetea si finetea mai degraba decat utilitatea sexuala; cat mai stiu sa o priveasca intr-un mod -sa-i zicem- artistic mai degraba decat in modul acela frust si foarte la obiect pe care il stim prea bine...
gentute de toate felurile, rochite pe care stau asezati fluturi, gene lungi si mirate, ochi senini sau patrunzatori, gura mica si privire senzuala, sandale cu glezna nuda, carlionti, breton impecabil, cercei atarnand dezmatat sau punctand cate-un lob de ureche mica...ceafa in linie oblica sau dreapta cu pufusor incalzit de soare, inele pe degete, surasuri timide sau rasete clare...pufoase, atlete, mignone, trestii, fantastica varietate de culoare si forma femeia e un film fascinant; sa-mi fie cu iertare, dar domnii nu vor ajunge niciodata la o asemenea performanta...din nou, nu e vina lor...tocmai de aceea ar trebui sa stie sau macar sa nu uite sa aprecieze dulceata de langa ei...

ciuta mantis religiosa

barbatilor nu le place sa-ntalneasca in lanul de lucerna cate-o buruiana ca ei; nu le place sa fie combatuti cu aceleasi arme, nu le place ca femeile sa fie ca ei; evident, nu ma refer la situatia neplacuta in care ei le amusineaza si ele miros intepator a testosteron... evident ca nu le place asta; asadar, nu! nu la asta ma refer; ma refer la mimetismul comportamentului masculin; aici ei au o reala problema; cum adica sa se poarte ele ca noi? nu se poate asa ceva! ce-i asta?

o femeie care sa fie feeling less? o femeie care sa se joace si sa raspunda exact ca ei? sau mai rau ??? nu!.... e prea mult!

in capul lor tabloul e acelasi: ei sunt leii si ele ciutele inspaimantate; se autoproclama "vanatori", din atata autosugestie le vine si mirosul de sange in nari, isi simt coama fluturand pe langa urechi in avantul cotropitor si se simt bine...

ciuta alearga si ea la inceput cat o tin picioarele, cat o tine inima...insa bestia stie ca va musca din crupa si din sufletul ei la un moment dat...punctul zvapaiat targetat in departare se misca a priori condamnat pe retina lui; zvapaiala il incita, cu cat e mai lunga, cu atat ii place mai mult; cu cat alearga ciuta mai repede si face driblinguri pe dupa bushes cu atat ii freamata lui narile mai tare;

el stie ca "animala" va obosi la un moment dat si va sfarsi indragostita intre labele lui, capituland si dandu-si atat de "la propriu" duhul...

ei bine, sunt cazuri rare cand ciuta pare ciuta de la distanta, dar cand se apropie felina...supriza !!!! e una ca el ! mai rea chiar !

pisicile mai destepte profita de ocazie si stabilesc in cel mai bun caz un parteneriat cu bestia surata care s-a autorecrutat in randurile lor; sunt insa unii motani frustrati care nu admit ca vanatoarea sa se incheie cu asa o mare dezamagire; deodata strugurii sunt acri; e inadmisibil sa alergi atata si sa dai de una ca tine; una careia sa-i placa sangele la fel cum iti place tie, careia sa-i placa sa (te) muste si sa (te) devoreze exact cum ai facut tu cu ultima masa; o matza galbuie de culoarea ciutei care sa semene izbitor cu tine...hmmm.... femeia trebuie sa fie ciuta; ok, admitem sa scoata si ea "gherutele" si sa ne amuze cu jocuri de big cats...dar sa nu exagereze! nope, asa ceva nu se poate ! daca mai multe ciute si-ar da seama la timp ca si ele pot sa-si infiga dintisorii ierbivori in beregata lor, daca ar fi capabile sa se vada cu mansonul ala zburlit pe cap si nu cu urechiusele ciulite de spaima... ar fi muuult mai fericite...