mi-ai ocupat toate gandurile
ca spectatorii unui concert cu casa-nchisa,
randurile...
te-ai asezat peste tot in mine
lumina
nemailasandu-mi dreptul la umbre
instalandu-mi-te fara-ntrebari
pe retina...
imi circuli nestingherit prin minte
si-n vene
fara sa stii de frontiere sau reguli
pamantene...
am facut pact cu tine, cotropitorule
si mi-am semnat in alb toate visele.
luni, 26 octombrie 2009
sâmbătă, 24 octombrie 2009
de-atatea ori...
ca in povestea lui Icar nefericitul
de-atatea ori m-am indreptat spre tine,
croind in zborul meu tot infinitul,
lasandu-ma adesea-n urma chiar pe mine.
si am zburat spre soarele-ti himera
cu aripi dinainte frante si cu tot avantul
spre clipa dinainte efemera
lasand fara sa-mi pese-n urma
chiar Pamantul.
si de aceleasi multe...ori
am coborat in hauri fara sori
reconstruind cu toate acestea - doar din dor -
traseul urmatorului meu zbor.
de-atatea ori m-am indreptat spre tine,
croind in zborul meu tot infinitul,
lasandu-ma adesea-n urma chiar pe mine.
si am zburat spre soarele-ti himera
cu aripi dinainte frante si cu tot avantul
spre clipa dinainte efemera
lasand fara sa-mi pese-n urma
chiar Pamantul.
si de aceleasi multe...ori
am coborat in hauri fara sori
reconstruind cu toate acestea - doar din dor -
traseul urmatorului meu zbor.
marți, 13 octombrie 2009
raspuns
ma intrebai ce-mi esti
si as fi vrut sa-ti spun
ca seva-mi esti...
si gand nebun...
contur imi esti
si forma...si culoare
traire-n fiecare por
si-n fiecare stare.
si as fi vrut sa-ti spun
ca seva-mi esti...
si gand nebun...
contur imi esti
si forma...si culoare
traire-n fiecare por
si-n fiecare stare.
luni, 12 octombrie 2009
alternative
acum ceva timp am vazut un film cu Belmondo; n-am prins nici inceputul, nici sfarsitul; un film alb-negru de prin anii 60' asa cum imi place mie si o poveste de dragoste, se pare, intre Jean-Paul si o blonda americana cu farmec frantuzesc, ziarista pe deasupra...ma rog, ea parea ca(-l) iubeste :);
dincolo de aroma de alb si negru a Parisului de-atunci, am ramas din filmul asta cu o intrebare care ma urmareste si-acum si la care nu stiu daca am gasit raspunsul cel mai aproape de adevar: intre nimic si suferinta ce alegi?
asta il intreba ziarista pe Jean, citind ultima fraza dintr-un roman scris de William Faulkner si asigurandu-l totodata ca acesta din urma nu este unul din fostii ei iubiti :)
atunci cand am vazut filmul am fost frapata de simplitatea intrebarii si de profunzimile ascunse, dar am stat cu sufletul la gura sa vad ce raspund mai departe cei doi, de parca raspunsurile lor ar fi urmat sa devina marea mea revelatie; ea nu a spus ce alege dar parea sa flirteze cu ideea suferintei; desigur, o viziune romantica a capusorului blond tuns scurt...Jean in schimb, ca orice barbat cu gandirea clara, a spus ca suferinta e o prostie, un compromis, de aceea intre nimic si suferinta va opta pentru...nimic alegand realist o alternativa clara din cele doua nedespartite: "totul sau nimic";
dar stau si ma intreb...nu e asta o viziune lasa asupra lucrurilor? nu e mai curajos sa iti asumi suferinta dupa ce ai avut sau macar ai incercat sa ai tot? si tot acum stau si ma intreb ce e mai dureros: sa suferi dupa ce ai avut tot sau sa suferi dupa ce ai avut iluzia ca ai avut tot?
si totusi...alegand strict intre aceste doua alternative si jocul lor care oricum iti da tarcoale mai toata viata...prefer de departe suferinta...si nu cred ca este un compromis, ci o carte jucata, o carte traita...
ps am gasit si filmul..."a bout de souffle" sau "breathless"... http://video.google.com/videoplay?docid=154265816642125228
o sa-l urmaresc; poate aflu mai multe despre alternative... :) :P
dincolo de aroma de alb si negru a Parisului de-atunci, am ramas din filmul asta cu o intrebare care ma urmareste si-acum si la care nu stiu daca am gasit raspunsul cel mai aproape de adevar: intre nimic si suferinta ce alegi?
asta il intreba ziarista pe Jean, citind ultima fraza dintr-un roman scris de William Faulkner si asigurandu-l totodata ca acesta din urma nu este unul din fostii ei iubiti :)
atunci cand am vazut filmul am fost frapata de simplitatea intrebarii si de profunzimile ascunse, dar am stat cu sufletul la gura sa vad ce raspund mai departe cei doi, de parca raspunsurile lor ar fi urmat sa devina marea mea revelatie; ea nu a spus ce alege dar parea sa flirteze cu ideea suferintei; desigur, o viziune romantica a capusorului blond tuns scurt...Jean in schimb, ca orice barbat cu gandirea clara, a spus ca suferinta e o prostie, un compromis, de aceea intre nimic si suferinta va opta pentru...nimic alegand realist o alternativa clara din cele doua nedespartite: "totul sau nimic";
dar stau si ma intreb...nu e asta o viziune lasa asupra lucrurilor? nu e mai curajos sa iti asumi suferinta dupa ce ai avut sau macar ai incercat sa ai tot? si tot acum stau si ma intreb ce e mai dureros: sa suferi dupa ce ai avut tot sau sa suferi dupa ce ai avut iluzia ca ai avut tot?
si totusi...alegand strict intre aceste doua alternative si jocul lor care oricum iti da tarcoale mai toata viata...prefer de departe suferinta...si nu cred ca este un compromis, ci o carte jucata, o carte traita...
ps am gasit si filmul..."a bout de souffle" sau "breathless"... http://video.google.com/videoplay?docid=154265816642125228
o sa-l urmaresc; poate aflu mai multe despre alternative... :) :P