dor de ea

mi-e dor de mare
cu buze arse
de stanci palide
si de pamant uscat de soare,

mi-e dor de mare
cu gust de iarba molesita
de verde scurs din vene vegetale,
mi-e dor de mare
si de miros de piele imbracata-n sare.

mi-e dor de mare
cu degete ce rasfoiesc nisipul
si scoici ce taie inocent talpi goale

mi-e dor de mare
cu dimineti ce se lungesc pe gene
si cu priviri calatorind departe-n zare...

quo vadis

Imi esti descantec,
dar si blestem,
te-alung din mine
si-apoi te chem,

ridic si ziduri
si-apoi le sparg
si tes si noduri
si le desfac;

si fug departe
si ma intorc
rescriu pacate,
dar ma si rog,

te-alung, te ard,
te neg, te sterg,
te caut, te vreau
te-afirm!
...
ma iert.

Condamnare la tacere

Niciodata n-am tacut atat de mult...
ca de atunci,
ca acum,
ca pentru totdeauna.
Tacerea mi-a devenit limbaj,
iar vorbele-mi sporovaie mutenie
intruna.

Cuvintele s-au adunat in mine
ca niciodata mai condamnate,
pasari prizoniere
neputincioase, mute, resemnate...
A trebuit sa le lipesc pe gura o banda
si sa le interzic sa se mai prinda
in vreo bezmetica sarabanda.

Stau cuminti si inghit ca si mine tacerea
desi dac-ar putea,
ar umple de strigate de iubire-ncaperea.

Stiinte empirice

In iarna asta a nins un pic.
Prea putin.
Mult mai putin decat planuisem.
Planuisem zapada aceasta
ca pe suprema vindecare,
ca pe tamaduirea perfecta
de tine.

A nins cam a doua zi de Craciun, dimineata.
M-am dus linistita la geam.
Priveam incantata, cu calm.
Vrajitoria-mi iesise:
si doar cu o tusa de iod alb
sa m-alin incepeam.

Totul era perfect. Conform planului.
Fulgii veneau ordonat, in sir indian,
siruri pe verticala,
siruri pe orizontala
inteligent programati
ca sa-mi fie alean.

Era incredibil !!!
Ma tratam ambulatoriu cu leacul babesc.
...
Dar numai in cateva ceasuri
simulacrul cel alb a-ncetat
am inteles imediat cum m-am iluzionat
si cum nicio stiinta
de tine
nu m-ar fi vindecat.

cotropitorului

mi-ai ocupat toate gandurile
ca spectatorii unui concert cu casa-nchisa,
randurile...

te-ai asezat peste tot in mine
lumina
nemailasandu-mi dreptul la umbre
instalandu-mi-te fara-ntrebari
pe retina...

imi circuli nestingherit prin minte
si-n vene
fara sa stii de frontiere sau reguli
pamantene...

am facut pact cu tine, cotropitorule
si mi-am semnat in alb toate visele.

de-atatea ori...

ca in povestea lui Icar nefericitul
de-atatea ori m-am indreptat spre tine,
croind in zborul meu tot infinitul,
lasandu-ma adesea-n urma chiar pe mine.

si am zburat spre soarele-ti himera
cu aripi dinainte frante si cu tot avantul
spre clipa dinainte efemera
lasand fara sa-mi pese-n urma
chiar Pamantul.

si de aceleasi multe...ori
am coborat in hauri fara sori
reconstruind cu toate acestea - doar din dor -
traseul urmatorului meu zbor.

raspuns

ma intrebai ce-mi esti
si as fi vrut sa-ti spun
ca seva-mi esti...
si gand nebun...

contur imi esti
si forma...si culoare
traire-n fiecare por
si-n fiecare stare.

alternative

acum ceva timp am vazut un film cu Belmondo; n-am prins nici inceputul, nici sfarsitul; un film alb-negru de prin anii 60' asa cum imi place mie si o poveste de dragoste, se pare, intre Jean-Paul si o blonda americana cu farmec frantuzesc, ziarista pe deasupra...ma rog, ea parea ca(-l) iubeste :);
dincolo de aroma de alb si negru a Parisului de-atunci, am ramas din filmul asta cu o intrebare care ma urmareste si-acum si la care nu stiu daca am gasit raspunsul cel mai aproape de adevar: intre nimic si suferinta ce alegi?

asta il intreba ziarista pe Jean, citind ultima fraza dintr-un roman scris de William Faulkner si asigurandu-l totodata ca acesta din urma nu este unul din fostii ei iubiti :)

atunci cand am vazut filmul am fost frapata de simplitatea intrebarii si de profunzimile ascunse, dar am stat cu sufletul la gura sa vad ce raspund mai departe cei doi, de parca raspunsurile lor ar fi urmat sa devina marea mea revelatie; ea nu a spus ce alege dar parea sa flirteze cu ideea suferintei; desigur, o viziune romantica a capusorului blond tuns scurt...Jean in schimb, ca orice barbat cu gandirea clara, a spus ca suferinta e o prostie, un compromis, de aceea intre nimic si suferinta va opta pentru...nimic alegand realist o alternativa clara din cele doua nedespartite: "totul sau nimic";
dar stau si ma intreb...nu e asta o viziune lasa asupra lucrurilor? nu e mai curajos sa iti asumi suferinta dupa ce ai avut sau macar ai incercat sa ai tot? si tot acum stau si ma intreb ce e mai dureros: sa suferi dupa ce ai avut tot sau sa suferi dupa ce ai avut iluzia ca ai avut tot?
si totusi...alegand strict intre aceste doua alternative si jocul lor care oricum iti da tarcoale mai toata viata...prefer de departe suferinta...si nu cred ca este un compromis, ci o carte jucata, o carte traita...

ps am gasit si filmul..."a bout de souffle" sau "breathless"... http://video.google.com/videoplay?docid=154265816642125228

o sa-l urmaresc; poate aflu mai multe despre alternative... :) :P

stea cazatoare

te priveam
stea cazatoare
desprinzandu-te din calea-ti lactee
si brazdandu-mi cerul
linie subtire si trecatoare
intr-o prea scurta odisee...

si privirea-mi suia
ca un arc
pe linia ta din ce in ce stearsa
si-apoi cobora ca o umbra
pe un colt de lumina
neintoarsa...

si-as fi vrut sa ramai tiparit
pe retina-mi avida
si sa nu mai pleci catre infinit
doar sa cresti ca un arbore
cariatida...

la rentree

iremediabil ma cauta toamna pe-acasa si pe strazi si-n suflet...si iremediabil ma gaseste...
...de fiecare data... desi ma ascund dupa amintirile mele si dupa umbrele verii...si ce-as mai fugi intr-un pliu de mare sau dup-un colt de scoica...si cum m-as prelinge pe sub nisipul cald...fug de toamna pentru ca fug de mine; vara imi iau vacanta de mine, insa toamna ma-ntorc inapoi cu ochi pocaiti de copil rebel care-a fugit de-acasa... ;toamna m-a gasit si m-a adus de urechi inapoi si m-a pus sa-mi fac lectiile...
nu ma mai poate consola nimic: nici simfonia culorilor, nici mustul, nici asfintitul moale...mi-e dor de vara aceasta ca de toate verile in care mi-a vagabondat sufletul...nu mai vreau sa fac lectii!

..if you go away...

http://www.youtube.com/watch?v=kchbloIYLfc

If you go away
On this summer day
Then you might as well
Take the sun away
All the birds that flew
In the summer sky
When our love was new
And our hearts were high
When the day was young
And the night was long
And the moon stood still
For the night bird's song
If you go away
If you go away
If you go away
But if you stay
I'll make you a day
Like no day has been
Or will be again
We'll sail the sun
We'll ride on the rain
We'll talk to the trees
We'll worship the wind
And if you go I'll understand
Leave me just enough love
To hold in my hand
If you go away
If you go away
If you go away
If you go away
As I know you must
There'll be nothing left
In the world to trust
Just an empty room
Full of empty space
Like the empty look I see on your face
I've been the shadow
Of your shadow
If you might have kept me
By your side
If you go away
If you go away
If you go away
But if You stay
I'll make you a night
Like no night has been
Or will be again
I'll sail on your skin
I'll ride on your touch
I'll talk to your eyes that I love so much
But if you go I won't cry
For what goo is crying at the word of goodbye
If you go away
If you go away
Ne me quitte pas

premonitii

imi vad in ochii tai azi
tristetea de maine
si simt chiar sub sarutul acesta
arsura ce vine...

vad de pe-acum
in imbratisarea nebuna,
intunericul ei de maine
ca o jumatate neagra de luna.

levitez deasupra trupurilor noastre-mpletite
si masor in acelasi timp
distanta ce le va separa maine
prin necuvinte...

in liniile palmelor contopite acum
dezleg chiromant doua vieti
ce deseneaza-mpreuna prea putini pasi
din acelasi drum...

sunt o carte deschisa - de ramona irimie

http://www.poeziidedragoste.info/poezii.php?poezie=13897964

........

uneori e greu
să miroşi a poezie
te simt vânătorii de la distanţă
şi profită de sufletul tău
......

http://www.trilulilu.ro/Cabernet/95de0300123afc

totusi iubirea vindeca firea...

cu reguli, fara reguli

desi fire libera din fire, am fost mereu - mai mult sau mai putin clandestin - adepta regulilor; la o scurta privire cred ca nu putem trai fara ele din doua motive: o data pentru ca prin ele ne protejam unii de altii si apoi pentru ca, atunci cand le incalci, te simti fantastic...:D

erou la mai putin de doi ani

m-am intalnit de curand cu o cunostinta care era impreuna cu fetita ei in varsta de un an si ceva; imi amintesc ca a devenit mama fara sa fi planuit asta, asadar dintr-o intamplare fericita si ca, evident, s-a bucurat...am intrebat-o ce planuri mai are acum si mi-a spus nonsalant ca mai face un copil...nimic anormal sau de condamnat aici...oricum...who am I to judge people ? ceea ce mi s-a parut...trist (nu gaseam cuvantul potrivit) a fost dead-line-ul pe care si-l fixase "trebuie sa raman pana face asta mica doi ani...pe criza asta...mai stau doi ani acasa si cu al doilea...";

aud asta foarte des in ultima vreme, ba chiar eu insami sunt incurajata sa recurg la metoda asta de "plutire" peste criza; ma revolta si ma dezgusta enorm ideea de a aduce un om intr-o lume oricum mizera avand un scop atat de..."mercantil"...stiu, nu e nimic extraordinar; se nasc si s-au nascut copii in si din imprejurari dintre cele mai nefericite...si totusi...sa decizi cu atata sange rece sa creezi un om, o viata, doar ca sa iti iei tu un fel de vacanta de la traiul cel nesigur...asta ma revolta enorm; cu alte cuvinte, dupa ce ca il "livrezi" (daca ar fi sa fac tendentios traducerea englezescului "to deliver a baby") ca un furnizor profesionist, dupa ce ca nu il intrebi pe nefericit daca vrea sa vina pe lumea asta, dupa ce ca il faci cu un scop atat de precis, as putea spune chiar "dedicat", il mai si expui riscurilor de care chiar tu vrei sa scapi prin venirea lui...daca ar fi sa fiu grotesca pana la capat, mi-as imagina chiar cum ar sosi dupa noua luni mantuitorul acasa, eroul fara voia lui care a salvat familia de la nesiguranta pentru urmatorii doi ani...mi-as imagina chiar frustrarea beneficiarilor legata de acest termen de livrare destul de lung intr-o lume atat de rapida (fast eaters, fast dreamers, fast lovers vorba lui dan puric...); imi vine sa si rad: pe mai toate jucariile scrie ca nu le sunt permise copiilor sub trei ani; habar nu au producatorii de jucarii cu ce fiinte responsabile au de-a face...

apoi, dintr-un simt al corectitudinii, ma gandesc ca familia ar trebui sa-i datoreze mereu acesti doi ani, poate chiar mai mult daca prin acest termen ea a fost salvata de la consecinte mai indelungate...sa transformi un eveniment atat de nobil, as zice - incalcand cu buna stiinta regulile superlativului - "atat de extraordinar" intr-o..."afacere" pana la urma, mi se pare dezgustator; si-asa aducerea unui copil pe lume este pe undeva o decizie cu implicatii coplesitoare pentru cel care o ia, dar mai ales pentru cel care urmeaza "sa fie decis"...femeile insele mi se par dezbracate de miracolul cu care au fost inzestrate si coborate la un nivel trivial; parca le si vad hotarand egoist soarta lor si a altora sau discutand complice cu partenerul "etapele" pe care le vor urma in planul lor "salutar"; gasesc ca este comentabil si controversat chiar sa aduci un copil pe lume pentru a salva o alta viata, darmite "pentru a trece de criza"...

tot la categoria asta as incadra si fabricatul de copii ca moneda de santaj sentimental pentru tatal care in orice alta imprejurare nu ar ramane langa tine nici macar o secunda, copiii facuti pentru a-ti asigura batranetile, copiii "mana de lucru, of, si cate exemple ar mai fi...

si ca venii vorba, imi dau seama ca oricum ai pune problema, toti venim pe lume - atunci cand nu ne ivim intamplator - cu un anume scop sau mai rau "pentru ca trebuie"...

stiu, realitatea e asta care e, pe lumea asta exista grozavii inimaginabile, atat de mari, incat a face un copil pentru ca e criza ar putea sa para un gest inofensiv, chiar "normal" pana la urma...

si totusi...cum o fi sa afli ca ai fost nascut din criza si nu din dragoste ?

:(

frenezie cu sange rece

ne traim experientele frumoase de cele mai multe ori inconstient sau nu indeajuns de constient...le gustam din varful limbii cu aroganta celui grabit sau prea sigur de rasaritul de maine...de cele mai multe ori habar nu avem ca trecem prin momente superbe...ori ni se par "normale", ori "n-au intrat zilele-n sac"...

alteori le gustam crezand convins ca sunt doar inceputul unui lung sir de fericiri, crezand, sperand ca mai sunt si maine, ca vor mai veni, ca vor mai fi, ca (le) vom mai avea...si nu ne dam seama ca tocmai am gustat ultima "bucatura" si ca festinul la care credeam ca ne-am asezat se va fi terminat deja; viata culca adesea si fara preaviz la pamant piesele de pe tabla noastra de sah...

dar sunt si momente pe care le simtim pana in maduva sufletului si stim atat de dureros ca sunt irepetabila editie princeps...

am invatat cu timpul sa nu mai las sa treaca pe langa mine nici o clipa din acestea netraita asa cum trebuie, asa cum merita; ma imbib de ea in modul cel mai constient; in fervoarea momentului ma opresc si respir secundele cu foame stapanita, de parca-as vrea sa-mi fac rezerve pentru mai tarziu...imi tiparesc pe retina cu grija de scrib imaginea t r a i t a, imi pun deoparte in creieri gustul, mirosul, tacerea sau sunetul de-atunci, arhivandu-le cu atentie aproape religioasa...

....

constienti mai mult sau mai putin de clipele noastre frumoase, ar trebui sa (ne) invatam mai intai sa le reperam si mai apoi sa le gustam cu toate papilele, sa inchidem pleoapele si sa le simtim asezat curgerea prin vene...trebuie sa invatam sa ne lasam traiti, sa stim sa ne oprim chiar si pentru o clipa din dans si sa ascultam muzica sunet cu sunet...

http://solomonarii.uv.ro/tara.htm

unii fara altii

astazi am calcat intamplator pe un ziar si la fel de intamplator si in mare viteza am citit titlul articolului pe care imi pusesem talpa: "barbatii vor putea deveni in viitor niste simple accesorii"...recunosc ca am ras satisfacut in sinea mea, zgandarita instant de instinctul "androfob" pe care il avem in doze mai mici sau mai mari, noi, femeile...sa nu se planga nici un XY de asta! dintr-un spirit de fair-play -poate-raspundem si noi corelativ la prea familiarul misoginism;

imi amintesc chiar cum am ras mereu si pe seama acestei simple simbolistici cromozomiale spunand ca si aici lor le lipseste un bat la Y-ul din coada fata de completul si dublul nostru XX; dar sa revin; cum spuneam, am zambit amuzata regretand chiar ca nu am apucat sa diger articolasul si sa aflu secretul acestei grozavii; din cauza asta am incercat sa imi completez singura povestea, ba chiar sa incerc sa mi-o explic stiintific; banuiesc ca ei pot deveni dispensabili la un moment dat in anumite privinte, ba chiar in mai multe privinte...si numai la gandul acestei banuieli am simtit inca o data satisfactia imberba a unei independente pe care numai noi femeile am putea s-o avem; insa tot din dorinta de a fi corecta trebuie sa recunosc ca multe din meritele acestei independente nu ni se datoreaza in mod instrinsec; ne-am nascut cu niste calitati, nu ni le-am dobandit...toate bune si frumoase; da! incepem sa ne descurcam fara ei, ziarele ne anunta ca ar putea chiar sa (ne) devina niste simple accesorii la un moment dat...dar stau si ma intreb: chiar ne dorim asta ? chiar am fi fericite? evident ca nu; ca orice situatie neechilibrata, nici asta nu ar fi de dorit; sa ne imaginam numai cum ar fi lumea fara gandirea lor simpla si clara, fara schitele lor limpezi ? cum ar fi cuvintele golite de sensul lor cu adevarat propriu intr-o lume de femei care spun "nu" dar de fapt se gandesc la "da" si invers ? cum ar fi lumea fara determinarea masculina sau fara siguranta fericita pe care numai niste brate paroase ti-o pot oferi ? evident, asa ne-a facut Dumnezeu: incompleti si pe noi si pe ei (se pare ca noi am fi "mai complete", totusi... :)) ); nu mai spun nici o noutate...este clar ca toata viata ne cautam completarile in cealalta tabara (ma rog, unii se rezuma la propria tabara :))) )...asa ca...misogini sau androfobe hai sa nu ne dorim sa devenim accesorii unii pentru altii, oricat de amuzant sau interesant ar putea sa para...sa pastram totusi traditia acestui parteneriat niciodata plictisitor; (ne) e mai bine asa;

oricum, unii fara altii nu putem...

le toi du moi

Je suis ton pile, tu es mon face
Toi mon nombril, et moi ta glace
Tu es l’envie, et moi le geste,
Toi le citron, et moi le zeste,
Je suis le thé, tu es la tasse,
Toi la guitare, et moi la basse,

Je suis la pluie et tu es mes gouttes
Tu es le oui, et moi le doute,
T’es le bouquet je suis les fleurs
Tu es l’aorte, et moi le coeur,
Toi, t’es l’instant, moi le bonheur
Tu es le verre, je suis le vin,
Toi, tu es l’herbe, et moi le joint
Tu es le vent, je suis la rafale,
Toi la raquette, et moi la balle,
T’es le jouet, et moi l’enfant,
T’es le vieillard, et moi le temps.

Je suis l’iris, tu es la pupille,
Je suis l’épice, toi la papille,
Toi l’eau qui vient, et moi la bouche,
Toi l’aube et moi le ciel qui se couche.

T’es la liqueur, et moi l’ivresse,
T’es le mensonge, moi la promesse,
Tu es la main, moi la caresse,

T’es le guépard, moi la vitesse,
Je suis l’enfer... de ta pécheresse
Tu es le Ciel, et moi la Terre...

Je suis l’oreille de ta musique,
Je suis le soleil de tes tropiques,
Je suis le tabac de ta pipe,
Tu es le plaisir, et moi la faute,
Tu es la gamme et moi les notes,
Tu es la flamme, moi l’allumette.

Tu es la chaleur, moi la paresse,
Tu es la torpeur, et moi la sieste,
T’es la fraîcheur, et moi l’averse,
Tu es les fesses, je suis la chaise,
Tu es bémol et moi je suis dièse.
T’es le Laurel de mon Hardy,
T’es le plaisir de mon soupir,
T’es la moustache de mon Trotsky,
T’es tous les éclats de mon rire,
... le chant de ma sirène,
.... le sang et moi la veine,
T’es le jamais de mon toujours,
T’es mon amour, t’es mon amour.

Je suis ton pile, toi mon face,
Moi ton nombril, et toi ma glace,
Tu es l’envie, et moi le geste,
Toi le citron, et moi le zeste,
Je suis le thé, tu es la tasse
Toi la putain et moi la passe…

Tu es la tombe et moi l’épitaphe,
Et toi le texte, moi le paragraphe
Tu es le lapsus et moi la gaffe,
Toi l’élégance et moi la grâce,
Tu es l’effet, et moi la cause,
Toi le divan, moi la névrose,
Toi l’épine, moi la rose…

Tu es la tristesse, moi le poète,
Tu es la belle, et moi la bête
Tu es le corps et moi la tête,
Tu es le corps... mmm…
T’es le sérieux, moi l’insouciance,
Toi le flic, moi la balance,
Toi le gibier, moi la potence,
Et toi l’ennui, et moi la transe,
Toi le très peu, moi le beaucoup,
Toi le sage, moi le fou,
Tu es l’éclair, moi la foudre
Toi la paille… et moi la poutre
Tu es le surmoi de mon ça,
C’est toi Charybde et moi Scylla,
Tu es l’amer et moi le doux,
Tu es le néant et moi le tout,
Tu es le chant de ma sirène,
Toi tu es le sang et moi la veine,
T’es le jamais de mon toujours,
T’es mon amour, t’es mon amour…

http://www.youtube.com/watch?v=rAf_HIzdgxI

ea

abia am asteptat vara...am asteptat-o cu sufletul la gura (ce-mi place expresia asta romaneasca) ...daca primavara ma dezmortesc din anestezicul iernii, vara ma aduce la superlativ, ma matureaza, ma provoaca, imi tine mintea si simturile treze...in general nu trec pe langa firul de iarba fara sa-l observ; nu scapa privirii mele detaliile din jur, viata din jur; dar tocmai despre detalii voiam sa vorbesc; detalii feminine; femeia in splendoarea ei scapata liber vara pe strazi ...atata diversitate de forme si culori, atatea detalii cochete si dulci ca nu stii unde sa te uiti mai intai; ma intreb cat mai observa barbatii femeia in forma ei pura si cat mai stiu sa o iubeasca exact asa cum e: cu micile ei imperfectiuni, cu zorzoanele din par, cu capriciile ei...cat mai stiu sa ii observe delicatetea si finetea mai degraba decat utilitatea sexuala; cat mai stiu sa o priveasca intr-un mod -sa-i zicem- artistic mai degraba decat in modul acela frust si foarte la obiect pe care il stim prea bine...
gentute de toate felurile, rochite pe care stau asezati fluturi, gene lungi si mirate, ochi senini sau patrunzatori, gura mica si privire senzuala, sandale cu glezna nuda, carlionti, breton impecabil, cercei atarnand dezmatat sau punctand cate-un lob de ureche mica...ceafa in linie oblica sau dreapta cu pufusor incalzit de soare, inele pe degete, surasuri timide sau rasete clare...pufoase, atlete, mignone, trestii, fantastica varietate de culoare si forma femeia e un film fascinant; sa-mi fie cu iertare, dar domnii nu vor ajunge niciodata la o asemenea performanta...din nou, nu e vina lor...tocmai de aceea ar trebui sa stie sau macar sa nu uite sa aprecieze dulceata de langa ei...

ciuta mantis religiosa

barbatilor nu le place sa-ntalneasca in lanul de lucerna cate-o buruiana ca ei; nu le place sa fie combatuti cu aceleasi arme, nu le place ca femeile sa fie ca ei; evident, nu ma refer la situatia neplacuta in care ei le amusineaza si ele miros intepator a testosteron... evident ca nu le place asta; asadar, nu! nu la asta ma refer; ma refer la mimetismul comportamentului masculin; aici ei au o reala problema; cum adica sa se poarte ele ca noi? nu se poate asa ceva! ce-i asta?

o femeie care sa fie feeling less? o femeie care sa se joace si sa raspunda exact ca ei? sau mai rau ??? nu!.... e prea mult!

in capul lor tabloul e acelasi: ei sunt leii si ele ciutele inspaimantate; se autoproclama "vanatori", din atata autosugestie le vine si mirosul de sange in nari, isi simt coama fluturand pe langa urechi in avantul cotropitor si se simt bine...

ciuta alearga si ea la inceput cat o tin picioarele, cat o tine inima...insa bestia stie ca va musca din crupa si din sufletul ei la un moment dat...punctul zvapaiat targetat in departare se misca a priori condamnat pe retina lui; zvapaiala il incita, cu cat e mai lunga, cu atat ii place mai mult; cu cat alearga ciuta mai repede si face driblinguri pe dupa bushes cu atat ii freamata lui narile mai tare;

el stie ca "animala" va obosi la un moment dat si va sfarsi indragostita intre labele lui, capituland si dandu-si atat de "la propriu" duhul...

ei bine, sunt cazuri rare cand ciuta pare ciuta de la distanta, dar cand se apropie felina...supriza !!!! e una ca el ! mai rea chiar !

pisicile mai destepte profita de ocazie si stabilesc in cel mai bun caz un parteneriat cu bestia surata care s-a autorecrutat in randurile lor; sunt insa unii motani frustrati care nu admit ca vanatoarea sa se incheie cu asa o mare dezamagire; deodata strugurii sunt acri; e inadmisibil sa alergi atata si sa dai de una ca tine; una careia sa-i placa sangele la fel cum iti place tie, careia sa-i placa sa (te) muste si sa (te) devoreze exact cum ai facut tu cu ultima masa; o matza galbuie de culoarea ciutei care sa semene izbitor cu tine...hmmm.... femeia trebuie sa fie ciuta; ok, admitem sa scoata si ea "gherutele" si sa ne amuze cu jocuri de big cats...dar sa nu exagereze! nope, asa ceva nu se poate ! daca mai multe ciute si-ar da seama la timp ca si ele pot sa-si infiga dintisorii ierbivori in beregata lor, daca ar fi capabile sa se vada cu mansonul ala zburlit pe cap si nu cu urechiusele ciulite de spaima... ar fi muuult mai fericite...

1/2 M & 1/2 F

astazi bravam (sau blufam ? suna ca un cimpoi...) cu cineva spunand (ceva ce oricum nu credeam in sinea mea) ca "barbatii n-au sentimente, altfel spus, nu exista cuvantul sentiment la genul masculin "; interlocutorul meu m-a contrazis: "pai chiar nu e la masculin, ci la neutru, deci jumatate masculin, jumatate feminin"; am ras, considerand replica o buna gluma gramaticala; dar am stat un pic si-am tors cuvintele la relanti undeva in spatele mintii mele si mi-am dat seama ca de fapt, asa ar trebui sa fie: jumatate la masculin, jumatate la feminin, pentru minunatul echilibru la care visam cu totii...

BU - blogoteca universala

ma tot gandesc ce este si ce va deveni blogoteca asta din ce in ce mai...nesfarsita :); am avut initial gandul ca ma inscriu de buna voie intr-o lume anume, ca un fel de secta...iar eu m-am ferit toata viata de grupulete si de "bisericute"; mi-a fost teama ca voi fi "prelucrata" si ca cineva ar putea sa-mi umble necuviincios la spirit; iar spiritul meu trebuia sa circule liber si pretutindeni; poate ca este o apucatura paranoica pur si simplu si nu vreo masura isteata de conservare a mintii...nu stiu nici eu...dar tot din obsesia libertatii de spirit, pe care o am si pe care mi-o cultiv zi de zi, luptandu-ma cu ceilalti, dar si cu mine, din obsesia acestei libertati - spuneam - m-am linistit singura si mi-am dat seama ca de fapt, blogoteca e o mare biblioteca de ganduri si creatii ale dragii mele umanitati;
ei! mare descoperire! evident ca asta este! da, dar e fantastic! atatia oameni, atatea ganduri, atatea suflete, libere sa spuna, libere sa ofere, sa arate, sa creeze! oameni care scriu de pretutindeni, la orice ora, care vorbesc, sunt vii...simt ca tine, au trairi care iti suna atat de familiar, vin cu idei la care nu te-ai gandit...da, si cartile iti ofera asta; dar ele sunt scrise de scriitori, mai mult sau mai putin consacrati, dupa corecturi, editari, publicitate...aici scriu oameni ca tine, iar unii scriu frumos, cu talent, interesant si nu au trebuit sa bata la usa niciunei edituri; au avut sansa de a darui si de a creste frumosul lumii, prin cateva click-uri;
aici totul e natural la superlativ; e cald, e acum; e uman pur si simplu...

deliciile minciunii

sunt unul dintre cei mai prosti mincinosi pe care i-am cunoscut vreodata; si nu spun asta ca o mitomana romantioasa; pur si simplu nu stiu sa mint, nu sunt talentata si tocmai din cauza acestui complex prefer sa nu o fac; desigur, nu spun acum vreo gogomanie de genul "eu nu mint"; doamne fereste! mint si eu, dar nu o fac bine si nu o fac natural; am si o memorie proasta in ultimii ani, asa ca...atunci cand vine vorba de o minciuna, sunt exact ca la scoala in fata temei la matematica; citesc "enuntul" in graba, mazgalesc solutia...gresita si apoi...dixit minciuna cea proasta! ma scoate profa la tabla, ridica un pic tonul la mine, spun tot! cum am citit eu in graba si cat de idioata am fost cu solutia mea...literara!
din pricina acestei impotente am - la o recapitulare rapida, doua mari neajunsuri: primul este ca recunosc greu minciuna (altora) -de obicei nu o recunosc -, iar al doilea este ca nemintind, sinceritatea mea exacerbata este adesea suspecta si deci foarte putin credibila; de foarte multe ori am "comis-o" spunand adevarul; ba am suparat, ba am ranit, ba m-am simtit prost, ba mi-am creat probleme (asta e si sensul minciunii: sa nu-ti creezi probleme), ba nu am fost luata in serios...mi-am dat seama tarziu de handicapul meu; pe vremuri nici nu visam ca nu toti sunt ca mine; apoi, traind printre mincinosi (doamne ca multi mai sunt si greu ii mai reperez), am realizat ca viata insasi poate sa(-ti) devina -daca minti cand si cum trebuie - mult mai placuta, mult mai usoara; de curand chiar, am gustat cu nesat deliciul unei minciuni nevinovate; de obicei mint de circumstanta, mint ca sa menajez, mint mai rar ca sa "ma scot" pe mine; in general insa, prefer sa nu ma complic; uit repede si sunt prinsa si mai repede; asa ca dau cu adevarul de parca as da cu ghioaga; am uitat sa spun ca din spectrul larg al acestei afectiuni - sper totusi curabile - face parte si labartata sinceritate de a spune multe fara sa le solicite cineva neaparat;
dar sa revin la deliciul minciunii recente; am mintit un nene de la o bariera ca am ce-mi trebuie ca sa trec; pana la momentul cu pricina nici nu mi-am pus problema sa mint; asa fac de obicei; in loc sa ma gandesc la o minciuna convenabila, ma gandesc la solutii pentru consecintele stupidei mele sinceritati; de data asta insa, am mintit pe loc si repede si zic eu...natural :D;
portarul m-a crezut si m-a lasat sa trec; unde mai devreme cu 2 minute imi storceam creierii sa gasesc solutia pentru urmarea nefericita la care aveam sa ma supun, acum zburdam incantata ca scapasem si traiam revelatia deliciilor minciunesti; cu ocazia stupidei intamplari si a endorfinelor aferente, mi-am facut un scurt review al vietii mele in general si mi-am dat seama cu dezamagire ca as fi putut sa traiesc pana acum nenumarate momente delicioase daca as fi stiut si eu mai multa...matematica :)

singur

aseara am intrat intr-o farmacie; era aproape sfarsitul programului si nu se mai afla nimeni acolo in afara de cele doua farmaciste si o "gardiana" cu mustata care dormita pe un scaun; pe farmacista care s-a ocupat de mine nu o mai vazusem - cumpar frecvent de acolo; o drupa roscata si rubiconda cu pistrui si c-un zambet desenat permanent pe buzele roz; a fost teribil de amabila si de "profi" cu mine; vorbea cu caldura, cu suflet... ma gandeam : "cat e de draguta farmacista asta..."; si, ca atunci cand cineva se poarta cald cu tine, toata figura ei mi s-a parut luminoasa si buna si frumoasa; imi parea chiar rau ca nu cumpar mai multe; voiam intr-un fel s-o rasplatesc pentru amabilitatea ei; parca ma simteam datoare pentru atata bunavointa; si totusi, am cumparat ce-mi trebuia, am multumit cu caldura si eu si am iesit; "vizita" mea durase in jur de 5 minute; cand am iesit, in stanga, la cativa metri, zacea intins pe spate un batran solid, inalt, cu parul complet alb; o doamna micuta il mangaia pe frunte filial, dar si matern; ii vorbea incet si linistitor si privea ingrijorat in departare; imaginea mi-a creat instantaneu o stare de neliniste si de tristete; m-am apropiat sa vad daca pot sa ajut si eu cu ceva, am sunat la 112 - mai sunase cineva, i-am luat si eu pulsul...
avea ochii albastri si privirea ratacita; nu simteam nici un puls, parca era tot al meu; am vrut sa-i asez sub cap propria sacosa ca sa nu stea direct pe asfalt, insa am fost oprita la timp de cineva care mi-a spus ca nu ii face bine; dintr-o data mi-a venit gandul salvator: m-am ridicat repede si am intrat in farmacie fericita ca cineva "cu pregatire" e atat de aproape si poate sa-l ajute pe batran; le-am spus intr-un suflet farmacistelor ce se intamplase; ma adresam mai mult farmacistei care imi pusese cu atata caldura medicamentele in plasa; eram convinsa ca ea va veni imediat si va face ce e mai bine pentru batran; vorbeam si ma auzeam vorbind si foarte rapid entuziasmul meu se scurgea topit sub privirile lor; ma uitam cu stupoare la cele trei femei din farmacie; gardiana avea aceeasi privire somnolenta si tampa, farmacista calda si buna ma privea mut si cu raceala, fara sa i se clinteasca un muschi pe fata, iar cealalta farmacista, slabuta si cu trasaturi ascutite era intre doua pareri: sa ramana impasibila dupa tejghea precum colega ei sau sa dea glas brumei de omenie ce o impingea sa faca ceva? in final s-a urnit intr-un demers curajos catre usa, dar la jumatatea drumului s-a oprit si s-a intors biruita, spunandu-mi las ca "nu stie ce ar putea sa faca ea";
am insistat revoltata si le-am spus ca toti cei de afara care incearca sa faca ceva pentru batran sunt oameni lipsiti de orice pregatire medicala si ca poate ele ar putea sa faca mai mult; fara succes; acum toate trei ma priveau ca pe o nebuna ratacita; am iesit in graba sa vad daca a venit ambulanta; intre timp coborase de la o clinica din apropiere o doamna doctor care deja statea in genunchi si ii facea omului masaj cardiac;
bastonul si sacosa cu o pereche de ochelari deasupra erau tot langa el; batranul era imbracat foarte prost, cu niste pantaloni verzi de bumbac si o camasa groasa, veche, de un gri spalacit; avea un singur detaliu de "eleganta": un fular frumos gri inchis, asezat burghez la gat; fularul si figura lui, figura unui barbat frumos candva, ii dadeau un aer demn, in ciuda faptului ca zacea intins acolo fara nici un ajutor; ingrijorarea si confuzia mea de la inceput se transformasera intr-o mila nemarginita; ma uitam la el, la degetele lui frumoase asezate invins pe asfalt, la parul alb tuns scurt, la privirea albastra si fara sens, la piciorul drept descaltat de pantof si ciorap pentru a i se lua pulsul;
era ca un arbore cazut la pamant...
ma gandeam cu tristete ca poate este asteptat acasa, poate are o sotie care habar nu are ce s-a intamplat, ca poate are copii si nepoti care vor suferi cand vor auzi "vestea"; asa mi-a venit ideea sa intreb daca il cunoaste cineva sau daca s-a gasit vreun act asupra lui; mi s-a spus sa caut in sacosa, poate gasesc acolo vreun buletin; am luat sacosa neagra de panza si-am desfacut-o: avea doar un portofel negru ieftin si subtire si o cutie uzata de carton cu cateva pastile; mi-era jena sa-i deschid portofelul, ma simteam prost, mi se parea ca nu am dreptul; l-am frunzarit repede, ca pe un obiect contaminat parca; avea in el buletinul si 4 lei; i-am vazut adresa, am citit-o cu voce tare, am pus repede portofelul la loc si am avut grija sa ii pun si ochelarii in sacosa; ma gandisem la tatal meu care e atat de neajutorat cand nu-si gaseste ochelarii...ma mai gandeam ca, la cat e de sarac, sigur nu-si va mai permite altii daca se intampla ceva cu acestia; le-am spus tuturor sa aiba grija, ca in sacosa sunt si niste ochelari;
intre timp sosisera cei de la SMURD; l-au preluat din mainile doctorei care ii facuse resuscitarea; l-au conectat la aparatul lor; pe monitor a aparut linia scrijelita a pulsului: era cand grabita, in colturi, cand dreapta lungindu-se spre nicaieri; atunci cand cadea invinsa in acel punct continuu, se aprindea concomitent butonul rosu din dreapta...era ca un joc cinic cu viata unui om;
un tanar de pe margine m-a auzit cand am citit adresa si mi-a zis ca locuieste in zona si crede ca stie unde trebuie sa ajungem;
am privit cateva clipe cu speranta spre monitor si m-am ridicat repede sa merg impreuna cu el sa anuntam familia omului; intr-un fel, in sinea mea, imi doream sa nu fi fost eu cea a carei imagine va ramane pentru tot restul vietii impregnata pe retina celui lovit de veste...dar pana la urma, era ceea ce trebuia sa fac; in momentul ala de zapaceala nu am realizat ca batranul locuia la aceeasi adresa la care locuisem eu acum doi ani; imi suna teribil de cunoscut, dar nu ma puteam aduna; am alergat bezmetici pana am gasit blocul cu pricina; am ajuns la usa; am batut, nu raspundea nimeni; am sunat la vecini; a raspuns o doamna in varsta care s-a pus pe un interogatoriu interminabil; batranul locuia singur de multa vreme; "are doar un fiu care locuieste in Bucuresti, dar vine din an in Paste pe la el si nici o paine nu-i aduce"; ne-a dus la un vecin care avea numarul de telefon al fiului; am luat numarul, am sunat; mi-a raspuns o voce de barbat in varsta; i-am spus ce se intamplase; "da, da, da..."; un "da" liniar de cateva ori, fara nici o emotie; nimic, nici o reactie; in afara de "da", nu am auzit nimic; i-am spus ca ma voi intoarce la locul unde se afla tatal sau si ca il voi suna sa ii spun la ce spital l-au dus; am mai auzit un "da", dupa care, golita de energie si de nadejde, am inchis; tanarul care venise cu mine amutise si el; ne-am intors in tacere; batranul era tot acolo, un cerc mare de oameni il impresura, iar butonul monitorului era mai mult rosu; ma uitam la cei din jur: unii taceau, altii spuneau tampenii, unii aveau o curiozitate morbida; langa mine un cuplu: ea impasibila, se ruga plictisita de el sa plece, el fuma si se uita la om cu o expresie dezgustatoare, de concentrare sadica si lipsita de orice forma de respect sau mila pentru omul de pe jos; parca facea un studiu; dar nici studiu nu e bine spus, pentru ca atunci cand faci un studiu, te intereseaza ce studiezi….
am auzit langa mine ca ar fi mai bine sa aprinda cineva o lumanare "macar sa plece cu lumina..."
m-am dus la un magazin care era langa farmacie si am cerut o lumanare; patronul, un arab teribil de omenos care sunase primul la urgente si chemase doctora de la clinica, mi-a oferit o lumanare rotunda, din acelea care se folosesc pentru orice altceva decat pentru...ultima lumina a unui om;
am aprins-o; batea vantul; am facut palmele caus si am adapostit-o acolo; ma gandeam ca e ultima consolare pentru batranul care murea singur, pe un asfalt, langa niste oameni care fie fumau, fie stateau in genunchi sa-l mai aduca la viata;
m-am gandit la fiul sau care a primit vestea ca un perete; m-am revoltat; l-am sunat din nou "si totusi, nu puteti veni ? stati la 3 statii de aici...nu e nimeni din familie cu el, cred ca va muri"; mi-a raspuns ca si cum ar fi vrut sa scape repede de mine "bine, bine, viu...."
trecusera vreo 45 de minute de cand incepuse totul; era tarziu; ma sunase sotul sa-mi spuna ca ni s-a spart o teava;
"s-a spart o teava"...pai, pai, un om moare...si moare singur...a facut si el un copil, dar acel copil nu vine la el sa-i ridice capul de pe asfaltul rece; sunt niste straini aici care ii tin lumanarea..."sa plece si el cu lumina..."
nu mai auzeam nimic, ma gandeam sa plec, statusem ca la un spectacol trist sperand pana la capat intr-un happy-end; printr-o rascolitoare coincidenta, de cate ori se auzea in monitor sunetul de viata care capituleaza, de cate ori butonul era din nou rosu, vantul imi stingea lumanarea; nu voiam sa cred in astfel de "prostii" si totusi, mi s-a intamplat de cateva ori; in timp ce incercam impreuna cu o doamna de langa mine care facuse si ea rost de o lumanare subtire dar franta la mijloc sa reaprindem luminile, am auzit ca printr-un vis ca a murit; de ceva vreme devenise evident ca se va intampla asta, dar n-am vrut sa accept; am sperat pana la capat; i-am spus indignata doamnei de alaturi ca nu a venit fiul nici acum si uite, s-a stins; cineva mi-a soptit "ssst, uitati-l acolo, a venit"; m-am uitat curioasa; voiam sa-l vad si eu pe zidul cu care vorbisem;
un batran si el cu parul alb, sapca, imbracat "bine"; statea cu palmele impreunate in fata si privea in jos cu aceeasi privire a fumatorului care ma dezgustase mai devreme; langa el nevasta-sa; scancea usor, ca pentru sine; numai ea parea atinsa un pic de intamplare; i-am vazut langa omul mort si m-am simtit linistita ca "are cine sa-l ingroape"; dar in sinea mea stiam cat de singur plecase...am plecat si eu; mi-am mai intors privirea o singura data ca pentru ramas bun; cineva il acoperea cu niste folie alba; mainile frumoase ii ramasesera pe afara...

we're not sharing the same dreams anymore...

http://www.youtube.com/watch?v=zULNHV8nOfQ

besame mucho...

http://www.youtube.com/watch?v=Esdl_3kKSBk

tombe la neige

http://www.youtube.com/watch?v=eKiujDWRBAM&feature=related

life offline

personal, nu mai concep viata fara internet; am devenit dependenta de el, ma bucur de el de cand l-am descoperit; chiar si acum mai am uneori sentimentul ca scriu impreuna cu "userii" contemporani o"revulutie" a umanitatii; si mai stiu in sinea mea ca se poate mult mai mult si imi dau seama ca traiesc intr-un ev mediu fata de ce va veni; am - din cauza asta - o frustrare secreta ca nu voi trai vremea hologramelor, a teleportarii sau a ideilor inimaginabile acum;

in acelasi timp insa, ma bucur de stadiul neavansat in care traiesc cu seninatatea ciobanului care scruteaza verdele din fata lui, sprijinit nesofisticat in ciomag;

si totusi…pana la urma, unde ne va duce toata evolutia asta ?

e-adevarat : internetul e o masinarie geniala, topeste distante, ti-aduce intangibilul, se deschide ocean in fata ta si te copleseste cu ofertele lui nemasurate;
dar tot el ne indeparteaza incet incet pe noi intre noi si pe noi de noi si ne va indeparta tot mai mult;
inlocuim trairile cu "emoticoane", simtul nostru tactil nu se mai toceste pe pielea celui cu care vorbim, ci pe taste; zambim singuri, suferim singuri, dam click cu emotie, inchidem ferestre cu tristete;
nu mai scriem si nu mai citim scrisori de hartie ca altadata; nici nu mai stim ce gust are lipiciul de timbre :); chiar, cum o mai arata un timbru ?
nu mai vedem unde s-a impotmolit scrisul, unde s-au inlocuit cuvinte... plicul nu mai vine din mainile ei sau ale lui purtandu-i amprentele si urmele de ADN...nu mai vedem si nu mai simtim
e m o t i a.

prietenii nostri sunt o lista de "nick-name-uri" de care cel mai adesea ne ascundem, avem nesperata optiune de a fi "invizibili"...
surasurile lor sunt toate la fel : mutrite galbene facute din pixeli;

viata danseaza haotic intre doua incaperi : una reala si una imaginara; e un drum pe care am inceput sa mergem iar instinctul imi spune ca in timp acest drum se va ingusta intratat, incat va strange de gat ce-a mai ramas din vietile noastre;
suntem mai singuri, mai autisti, mai obositi, mai superficiali...

comunicam !
oare ?

biopsie

ma pun mereu la microscop; ma analizez totodata cu voluptate si neastampar stiintific, dar si cu resemnata psihologie de cobai; si fac tot acest demers cu justificarea cautarii si constructiei de sine/de mine... ma caut cu atentia maimutei care-si purica preocupat surata;
analizez mereu foarte atent si mediul; dar pe lama rece, sub lupa, la mii de marimi distanta, sunt doar eu; pe mine ma caut si ma judec cel mai aspru;
sunt in stare de cele mai inovative scuze si iertari pentru ceilalti; pentru mine nu mai am; pana ajung la mine, le-am cheltuit deja pe toate...intorc pe dos buzunarele : sunt goale.
reglez cu minutiozitate de chirurg aparatul si sap adanc in viscerele fiintei mele; notez - de cele mai multe ori nemultumita - rezultatele pe care (mi) le citesc apoi cu voce tare :
"nivelul a ramas acelasi; nici o imbunatatire; unde esti ? unde te situezi ? cu cat ai crescut fata de ultima data ?
ce ti-ai adus (mai) nou, ce ti-ai adus (mai) bun, (mai) intelept ?"

orasul cu pescarusi

bucurestiul este un oras la doua sute de kilometri de mare; un oras gri, ingramadit, eterogen, contrastant, cu antinomii necontrolate, desigur... totul este sau -cel putin- pare un joc al intamplarii, exact ca atunci cand asculti randomly un fisier de muzica de toate genurile;
cladiri moderne langa bojdeuci mizere, lux, saracie, gri si colorat; ai putea sa comentezi la nesfarsit lipsa lianturilor, dar oricum iti dai seama la un moment dat ca n-ar sens : asta ii este farmecul; pana la urma, atata varietate, mai mult sau mai putin interesanta ii da -in mod paradoxal- un farmec anume;
ceea ca ma intriga insa, apoi ma fascineaza si in cele din urma ma intristeaza sunt ...pescarusii
bucurestiul este orasul in care nu se simte nici urma de briza marii, care nu are nimic din dulceata si nostalgia ei, insa este orasul cu pescarusi; ii vad in fiecare dimineata pe dambovita, "amerizand" pe apa murdara si stiu ca numai foamea i-a manat aici; ma intristeaza sa-i stiu dezbracati de boema simbolistica a marii si sa-i vad infometati pe un rau murdar dintr-o capitala gri; ma doare sa le vad aripile albe printre resturi plutitoare; ma doare sa-i aud in zbor si sa fiu nevoita sa-mi resetez urechile si privirea pe calapodul "noului" peisaj;
e ca-ntr-un film ciudat cu imagini mixate anapoda; nu mai inteleg nimic si nici nu vreau sa inteleg;
pescarusii ar trebui sa sa intoarca in desenul lor marin sau bucurestiul ar trebui sa invete sa se primeneasca inainte de-a fi efleurat de aripi albe de pescarusi...

exercitii de murire

ce greu ne despartim de oameni...fie prin moarte, fie printr-o despartire simpla sau mai grea...
ce greu e sa spui adio si nu la revedere; speranta sta in noi mai mereu si o stim acolo, intr-un colt al mintii, prezenta; mica, pricajita sau mare si zambareata stim ca e acolo si ne ajuta, ne da imbold, ne sterge temerile, ni le pudreaza cand sunt botite de prea multa incruntare; ei bine, despartirea mi se pare un mod voluntar sau cinic involuntar de executie a sperantei; ai spus-o, ai facut-o, ai fost anuntat sau nici macar atat si dintr-o data nu mai astepti si nu mai speri nimic; e ca un puls zvapaiat care brusc se lungeste biruit intr-o linie continua, continua, continua...e greu; iti rupi din tine, te mutilezi, esti mutilat; traiesti greu si trist dupa aceea : mai mult timp, mai putin, traiesti toata viata ta poate...cu sindromul "membrului fantoma";
despartirile sunt exercitii de "murire".

iubirea noastra...

http://www.trilulilu.ro/sorinake/4b9404c03f28e6

cititoare de priviri

mi-am facut de curand un test de empatie/capacitate de empatizare...mi-a revelat ceea ce stiam de mult si anume incapacitatea mea de a nu empatiza; testul era ca orice test : cu intrebari, dar si cu imagini; acestea au fost segmentul meu de performanta : siruri de perechi de ochi a caror stare trebuia ghicita; aici am scos cel mai mult, foarte mult; si cum as fi putut sa nu scot ? cand, de cand sunt constienta de mine fiecare privire a celorlalti, fiecare stare, fiecare emotie cu care am dat nas in nas, mi s-a impregnat in suflet, mi l-a brazdat, ca zgarieturile pe un disc de vinil...nici nu se mai vad canturile de altadata; muzica abia mai scartaie, intre doua cicatrici...
cititoare de priviri ? o, da...si ce mai lectura obositoare, ce mai lectura ucigatoare; ma dor ochii nefericiti, ma dor privirile tacut graitoare despre disperarea din spatele lor, despre suferinta, despre dezamagire; le citesc mereu ca un scanner performant si imi sunt mijloc de intelegere, dar mai ales blestem; din nefericire - din nou - pentru mine, scannerul imi este setat numai pe anumite "citiri"; vede cel mai bine suferinta, bucuria, iubirea; in rest...e complet imun; demagnetizat !
mi-a trecut chiar prin cap ca aceasta gaselnita s-ar putea traduce stiintific foarte usor, azi, la mijloacele pe care le avem; ar fi chiar fezabil un scanner de stari si simplu de facut, ca orice computer; ai inregistra intai toate starile si privirile posibile si apoi el le-ar recunoaste din baza de date; intrebarile controversate care s-ar naste insa... ar fi multiple; si imi dau seama chiar in timp ce scriu ca ideea asta de dezumanizare-pana la urma, mi-a venit tocmai mie, blestematei cititoare de priviri...

somewhere over the rainbow

http://www.youtube.com/watch?v=Mu5QPVD427o&feature=related

in cautarea idealului pierdut

cautam toata viata sa fie tandru(-a), intelegator (-oare), iubitor (-oare) etc, ...etc,... etc, ...

un card de fete morgana schimonosindu-se in fata noastra, scotand limba la noi...iluzii !

cuvantul asta nici nu ar trebui sa existe in dictionar : ideal sau cum auzi cateodata "cat mai aproape de ideal..."

nimeni nu poate fi ideal, nici daca vrea, nici daca se obliga pe sine...pentru simplul fapt ca e om;

asa ca sa alergam dupa fustele morganelor inseamna sa ne condamnam la frustrare si nefericire pe viata; cautam infrigurati macar dara de miros a himerelor...stim in sinea noastra ca e departe, ca nici macar nu exista, dar vrem, vrem, vrem...macar copia, macar scan-ul cu tot cu erata...

dar probabil ca noi oamenii suntem o rasa careia ii place sa se autoflageleze...:)

falling in love

"to fall in love" sau "tomber amoureux/-euse" sunt impreunari de cuvinte mustoase de sens; daca iei primul cuvant "a cadea"...iti vine sa strangi mai tare centura de siguranta, parca si simti golul de sub tine si parca intelegi prea clar ca nu te tine nimic in picajul asta; dar mergi mai departe cu privirea si iti dai seama ca de fapt "cazi" in...dragoste; si dintr-o data simti cum se aprinde deasupra ta parasuta care te smuceste prima data in sus si-apoi te poarta ametit de adrenalina prin.... aer.
cum ar putea sa-ti fie vreodata teama sa cazi in dragoste ori pur si simplu sa cazi indragostit ?

ne me quitte pas

http://www.youtube.com/watch?v=za_6A0XnMyw&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=kchbloIYLfc

calai si victime

visez la puscarii pentru tortionarii si ucigasii de suflet ! pentru toti aceia care il omoara fara mila ("fara suflet"?) , dar mai ales pentru aceia care il schingiuiesc si il lasa mutilat pentru tot restul vietii lui prezente si - Doamne !- poate si al vietilor viitoare (daca o fi adevarata teoria aia a reincarnarii)...
sa fie judecati -as vrea- in tribunale supreme, iar sufletul supravietuitor schilod sa vina sa depuna marturie...sa se tarasca pe picioarele lui oloage cu tot dosarul de amintiri in maini, iar tortionarul sa fie obligat sa-l priveasca numai in ochii opaci... sa fie obligat sa-i asculte suferintele si sa-i vada chipul desfigurat;
dar pentru sufletele moarte deja, cine sa mai vina ? pe ele cine sa le reprezinte? poate doar trupul gol sa mai vina...o tinichea umblatoare care sa-si zdrangane pasii in urechile ucigasului;

Pentru aceste doua infractiuni visez la o singura pedeapsa : detentia pe viata intr-o lume fara iubire.

SM

ma tot intreb ce gena masochista ne face sa apreciem, respectam, iubim (chiar) leprele ?
ce mecanism ne face sa cascam gura cu admiratie la nemernici ? de ce "daca esti bun, esti prost" ???
ce poseda nemernicii asa incat sa fie mai interesanti ?
fac ei viata mai palpitanta ? sunt diabolico-imprevizibili ?
de ce castiga ei si pierd adevaratele suflete ?
de ce abia dupa ce pierdem ceva ni-l dorim mai cu ardoare ?
ce simt sucit al proprietatii ne face sa ignoram comoara de langa noi si sa alergam dupa cioara de pe gard, doar pentru ca gardul e intangibil sau foarte departe ?

n-am sa inteleg niciodata mecanismele astea incrucisate....

foarte mic tratat de ofologie

astazi in metrou un grup de tiganci, aproape un colectiv :) ;
au ocupat aproape doua randuri cu copiii lor, cu plasele lor, cu fustele lor, cu dintii lor lipsa, cu basmalele lor, cu ridurile lor, cu palmele lor, cu vietile lor...si vorbeau mult si-n tiganeste; pentru ca au fost nomazi -probabil- limba lor nu era perfect "a lor" asa ca era presarata si de cuvinte in romana; ma uitam la ele curioasa sa detectez ceva "influente"...unele numerale erau perfect romanesti, cuvintele pentru boala erau tot de la noi, in rest, de-ale lor...ma pierdusem iar in ganduri pe fondul lingvistic tiganesc, cand m-a trezit la un moment dat un "offfff" dureros slobozit de tiganca din fata; n-am mai avut nevoie de nici o traducere; nu trebuia sa mai detectez nici o influenta; oful e universal...

http://www.youtube.com/watch?v=Eymr9j6Rpa8

hopeless

....mi-am dat seama ca tot ce am invatat pana acum despre oameni si de la oameni e ...(de) rau...mi-am stors mintea sa gasesc totusi, ceva bun invatat de la ei, dar n-am gasit nimic; a, de fapt imi dau seama ca m-au invatat totusi, ceva : sa nu ma astept la nimic bun :)
oamenii, cei pe care ii iubeam candva, cei in care credeam candva, cei care mi se pareau - culmea, mi se mai par inca - fiinte miraculoase, oamenii sunt dezamagitori si subtiri ca o pojghita.
ce-am invatat despre ei... de la ei ? ca mint, tradeaza, uita, parasesc, lovesc, ucid...indur zi de zi lectiile lor, ca in filmul acela american "ziua cartitei"; acolo personajul se trezea in "fiecare dimineata a aceleiasi zile"; cumva viata lui nu inainta deloc; pur si simplu viata lui se oprise la o zi care se repeta la nesfarsit cu mici variatii pe aceeasi tema; iar zilnic, era de fapt...aceeasi zi ! la fel si lectiile despre oameni : aceleasi, in mod mizerabil ...zilnic...aceleasi ! la fel ca in film, m-am resemnat si nu mai cred in "a doua zi", nu cred ca ma voi trezi si voi spune "ieri cineva a spus/facut ceva atat de frumos, incat mi-a ridicat din minte tot molozul acesta gri despre oameni"; e dureros sa nu mai crezi in oameni, e ca si cum ai astepta pentru totdeauna a doua zi care nu mai vine...

ps
lectii... si totusi, sa fi nimerit eu intr-o clasa de corigenti ?

copyright pentru doi

iti dai seama ca s-a dus pentru totdeauna vara aceea ? ca e irepetabila ca un sunet care ti-a iesit perfect, doar o singura data ? iti dai seama ca doua creiere ca ale noastre sunt sortite sa aiba - a jamais - o banda lata cat o respiratie la unison pe care se-nsira amintirile noastre comune ? ca si cum acelasi film ar rula in doua sali diferite de cinema ... acelasi film : la secunda, la secunda...cu acelasi inceput, cu acelasi sfarsit...filmul nostru facut impreuna...pelicula aceea muta de atata iubire...acelasi film : identic si in oglinda;
ne plimbam pe alee umar langa umar : gest egal;
ne-am asezat pe banca, umar langa umar: gest complice;
ti-ai lipit tampla de tampla mea : gest pereche;
ai tacut privind iarba impreuna cu mine : gest identic;
m-ai sarutat, m-am lasat sarutata : gest in oglinda...

Aimer nuit gravement a votre sante et a celle de votre entourage...

http://www.youtube.com/watch?v=bIIL5p7_WKk

je suis malade...

resurectie

m-am eliberat de tine; te-am dat afara; m-ai locuit prea multa vreme; imi erai pat, imi erai masa, imi erai nesomn; dar ma mobilai absent de prea multa vreme; incepusera sa te manance moliile nepasarii tale; asa ca te-am scos in strada; prea multa dependenta de un cadavru; fie el si de lemn; a venit repede si masina pe care am chemat-o si te-a ridicat; dus ai fost ! am deschis ferestrele larg dupa tine, am respirat in sfarsit aer care nu mirosea a tine; e camera goala, peretii sunt nuzi; imi aud ecoul cand strig de bucurie ca nu mai esti; nu mai esti si ce bine ca nu mai esti;
m-am eliberat de tine; rataceam prin paduri fara liziere, leoaica turbata de puii ucisi de tine ca sa intru in rut;
leoaica ranita cu falcile rosii, cu privirea nebuna;
nu mai vedeam pe unde calc; stau singura sub copacul "nostru"; se intinde necuprinsa campia galbena si calda in fata mea si nu-ti mai aud labele pasind in preajma; sunt din nou stapana mea absoluta si respir cu putere deplina aerul cald si ondulat ;
m-am eliberat de tine, legiune tirana care m-ai ocupat pana in cele mai pricajite colibe; care ai daramat ziduri si porti, ai rupt zabrele, te-ai instalat ranjind frumos si ai ars si ai lovit si ai calcat in picioare; te-am scos violent dincolo de granite; esti departe de mine, nu te mai vad si mi-e bine;
m-am eliberat de tine, virus intrat insipid si dulceag in mine; te-am hranit cu buzele mele, cu gura mea, cu saliva mea; te-am lasat sa cresti si sa-ti infingi coltii in mine; sa ma imbolnavesti, sa ma invadezi, sa ma dobori; dar am inghitit pe nerasuflate leacul si te-am starpit; ai murit, nu mai existi, nici amintire nu vei mai fi; imi revine sangele in buzele invinetite si mi se lumineaza ochii stinsi de tine; calc puternic si apasat si nu ma mai uit in urma; privesc inainte.

te-am vrut

Te-am vrut
pana-n momentul in care-ai inchis
usa-ntre noi.

Ba nu !
pana-n momentul in care
ti-am auzit pasii goi.

Ba nu !
pana cand ti-am vazut umbra pe strada,
punct negru desenat intr-un ocean de zapada.

Te-am vrut
pana nu te-am mai vazut.
Chiar si atunci cand ai disparut
te-am vrut.

Chiar si atunci cand nu mai speram.

Chiar si atunci cand de tot m-ai ucis !

Atunci cand
cu dorinta de hoit
inca
te mai doream.

Dar n-ai mai venit...
Punct negru pe strada aceea n-ai revenit,
Nici pasii-n revers
n-am auzit.

Iar usa...
usa din lemnul proscris...
Nu s-a mai deschis.

Ai plecat...

Ai plecat...
si doua lucruri la singular mi-ai lasat :
un gol si o rana adanca -
o plaga taiata
fluid sangeranda.

O vad si o simt cum ma doare;
ma arde
ca o raza ascutita de soare.

As vrea s-o-nvelesc intr-o frunza
ca in copilarie genunchii zdreliti;
din uitare sa tes ca Penelopa o panza
sa ma vindec de tine
si anesteziat sa uit
cat de mult te-am iubit.

Dar de sub degete frunza insipid imi aluneca
si rana de tine nemilos imi descopera,
cu fiecare gand la tine
durerea ma secera
si sangele curge si ma inunda.

Ma dori...
si imi circuli prin vine
otrava iubita,
otrava pierduta.

Ma dor ochii de a nu te vedea
ma doare fruntea de nemaisarutul tau
ma dor narile de nemirosul tau.
si buzele -
ele
cel mai tare ma dor

ca nu te mai gusta,
desi te mai vor.