scurt forward despre viata backwards

Imi plac biografiile si filmele cu viata povestita backwards. De obicei o voce matura reia momente din trecut, explica trairi sau reda senzatii de mult adormite, cu ochi prezenti. Ai avantajul ca stii de la inceput finalitatea, ai linistea ca autorul inca traieste din moment ce (-ti) povesteste (asta in cazurile fericite). Esti un pic mai atent la intamplari si la oameni, pentru ca iti dai seama ca au avut un rol in existenta si cresterea personajului ce iti nareaza acum cu voce matura. Te gandesti ca au insemnat ceva, din moment ce fac parte din esenta de cateva sute de pagini a unei carti sau din esenta de doua ore a unui film. E o trecere comprimata prin viata unui om, o trecere care ar putea parea bulk din cauza asta, dar culmea e, ca e asa tocmai din pricina unor detalii.
In toate aceste biografii scrise sau filmate m-a inspaimantat mereu fraza "de atunci, nu aveam sa-l/s-o mai revad vreodata".

Si nu ma inspaimanta ideea in sine, care mi se parea pe undeva naturala, cat momentul banal sau oarecare din viata povestita, in care cel mai adesea era spusa. Adica, era ultimul lucru la care te asteptai in sirul povestii. Adica...adesea in momentul real al povestii nu ne dam seama...
Uneori imi urmaresc viata exact ca pe o biografie pe care as povesti-o mai tarziu. Si, printr-un exercitiu de imaginatie, incerc, facand un arc peste timp, sa reperez ce personaje din viata mea de acum s-ar ingramadi intre copertile cartii mele de mai tarziu. Din ce capitole ar face parte, pe cate pagini s-ar lafai. Ma intreb ce imprejurari ar povesti vocea mea batrana, ce lianturi ar construi si intre ce etape. Cum s-ar imparti cartea, ce postfata as avea. Daca as parcuge cu degetul cuprinsul, la ce pagina mi-as dori sa ma intorc spre a reciti over and over again - vorba englezului, randuri minunate...Ma intreb ce regrete mi-ar amari povestea sau ce decizii de acum mi-ar pune atunci un zambet multumit pe buzele ridate.

Dar cel mai des si cel mai ingrozit ma intreb, despre ce personaje voi spune "de atunci nu aveam sa-l mai revad vreodata"...

ps am auzit de curand ceva foarte adevarat si foarte tulburator; ceva care ar sintetiza rapid mare parte din ce am scris eu mai sus: deciziile noastre de azi sunt viata noastra de maine; suna a marketing pur, dar mi-e teama ca este adevarat...

au féminin

Nu sunt si nu am fost niciodata "feminista". M-am straduit in schimb sa fiu feminina. Cred in feminitate, dar nu cred in feminism. Consider ca o femeie trebuie sa fie in primul rand feminina, ca ii sade bine surasul dulce, miscarea fina si neajutorarea delicata - atunci cand e cazul, desigur.

Am recunoscut si recunosc in continuare ca prefer compania barbatilor. Discutiile lor sunt mai interesante un pic (atunci cand nu vorbesc despre fotbal sau masini) si in mod sigur mai sincere. In preajma femeilor aud discutii de cele mai multe ori superflue. Asta este adevarul. N-am cum sa nu recunosc asta. Cu tristete o fac...

Nu ma bat cu barbatii pentru drepturile femeii, nu intru in polemici aprinse ca sa aduc osanale femeii ori sa ii deplang soarta...Dimpotriva, am avut intotdeauna o gluma pentru discutiile in care se convoca in regim de urgenta semnul egal intre sexe sau cand suratii (stiu ca nu exista cuvantul, dar l-am facut special ca sa ne impac pe toti) nostri intrebau ironic daca ne vrem egale cu ei: nu vrem egalitate, de ce sa dam inapoi?

Gluma rautacioasa, tipic feminina...

Nu-mi plac femeile care se dau barbate si ma irita la culme o expresie pe care o aud foarte des in ultimii ani "este o femeie puternica". Mai rau: le mai vezi pe la tv spunandu-si una alteia"stiu ca esti o femeie puternica". Eu stiu sau banuiesc la ce se refera, dar parca prea e pe toate drumurile si parca prea comuna a devenit minunata insusire... prea e plin de femei puternice in tot locul si la tot pasul... si-apoi, ce e si cu puterea asta? care e fasonul? adicatelea, cum vine asta? esti puternica sa ce? sa faci fata vietii, imbecilului de-acasa? (din nou, unde e cazul...) jobului? copiilor? ce mare lucru? pai daca e pe-asa, e plina istoria omenirii de-atatea ioane d'arc...bunicile si strabunicile noastre erau cu siguranta si de-adevaratelea femei puternice; spalau rufele la rau si incropeau mancare din te miri ce, se-ngrijeau de tot in timp ce-si asteptau barbatii plecati in razboaie si ramaneau adesea vaduve si cu multi copii. Alea erau puternice. Nepoatele lor din ziua de azi se dau si ele puternice desi sunt imbuibate de hi-tech si au drept de vot fara sa fi ridicat vreun deget ca sa-l obtina. Asadar, sa nu exageram cu puterile astea...stiu ca vremurile s-au schimbat si ca raportarea la tot este in mod evident diferita, dar revin...sa nu exageram...

Cu toate astea, nu pot sa nu remarc in continuare cum femeile inca obtin mai greu anumite lucruri, inca sunt blamate mai usor, inca isi asuma mai multe, inca sufera mai mult...de multe ori se evita angajarea lor pentru ca au sansa si nesansa sa nasca pui vii, sunt privite chioras daca au indrazneli ori sinceritati masculine ori daca isi permit sa deroge de la obligatiile lor asa cum fac barbatii...in cazul barbatilor fapte rusinoase de acest gen trec adesea neobservate, iar daca se observa cumva, stim sigur si de la inceput ca nu-si vor lua calificativul de "grav". Iar lucrurile astea se intampla nu numai in tara noastra, unde societatea inca mi se pare primitiva in gandire in multe aspecte, dar si in tari cu mai mult staif...

Mi se pare si mai nedrept si grav decat realitatea asta faptul ca inca mamele imprima si incearca sa imprime un soi de supunere fiicelor, de acceptare, de resemnare...si tare mi-e teama ca si noi vom imprima fiicelor noastre aceleasi idei proaste...stiu, stiu...lucrurile se schimba... mai greu, dar se schimba...cert e ca parca de prea multa vreme dureaza “patriarhatul” asta...chiar cred ca inca fiintam sub aceasta forma de organizare (desigur, metaforic vorbind), oricat de multe argumente contra s-ar aduce...sa ne-ntelegem, nu sustin "matriarhatul", Doamne fereste! Sa ne fereasca Sfantul de femei puternice, numai femei puternice!

Avem nevoie unii de altii, noi de ei si ei de noi -(i)elele, am mai spus-o si-o repet, dar parca putina justete si putin mai mult fair play n-ar strica...