1/2 M & 1/2 F

astazi bravam (sau blufam ? suna ca un cimpoi...) cu cineva spunand (ceva ce oricum nu credeam in sinea mea) ca "barbatii n-au sentimente, altfel spus, nu exista cuvantul sentiment la genul masculin "; interlocutorul meu m-a contrazis: "pai chiar nu e la masculin, ci la neutru, deci jumatate masculin, jumatate feminin"; am ras, considerand replica o buna gluma gramaticala; dar am stat un pic si-am tors cuvintele la relanti undeva in spatele mintii mele si mi-am dat seama ca de fapt, asa ar trebui sa fie: jumatate la masculin, jumatate la feminin, pentru minunatul echilibru la care visam cu totii...

BU - blogoteca universala

ma tot gandesc ce este si ce va deveni blogoteca asta din ce in ce mai...nesfarsita :); am avut initial gandul ca ma inscriu de buna voie intr-o lume anume, ca un fel de secta...iar eu m-am ferit toata viata de grupulete si de "bisericute"; mi-a fost teama ca voi fi "prelucrata" si ca cineva ar putea sa-mi umble necuviincios la spirit; iar spiritul meu trebuia sa circule liber si pretutindeni; poate ca este o apucatura paranoica pur si simplu si nu vreo masura isteata de conservare a mintii...nu stiu nici eu...dar tot din obsesia libertatii de spirit, pe care o am si pe care mi-o cultiv zi de zi, luptandu-ma cu ceilalti, dar si cu mine, din obsesia acestei libertati - spuneam - m-am linistit singura si mi-am dat seama ca de fapt, blogoteca e o mare biblioteca de ganduri si creatii ale dragii mele umanitati;
ei! mare descoperire! evident ca asta este! da, dar e fantastic! atatia oameni, atatea ganduri, atatea suflete, libere sa spuna, libere sa ofere, sa arate, sa creeze! oameni care scriu de pretutindeni, la orice ora, care vorbesc, sunt vii...simt ca tine, au trairi care iti suna atat de familiar, vin cu idei la care nu te-ai gandit...da, si cartile iti ofera asta; dar ele sunt scrise de scriitori, mai mult sau mai putin consacrati, dupa corecturi, editari, publicitate...aici scriu oameni ca tine, iar unii scriu frumos, cu talent, interesant si nu au trebuit sa bata la usa niciunei edituri; au avut sansa de a darui si de a creste frumosul lumii, prin cateva click-uri;
aici totul e natural la superlativ; e cald, e acum; e uman pur si simplu...

deliciile minciunii

sunt unul dintre cei mai prosti mincinosi pe care i-am cunoscut vreodata; si nu spun asta ca o mitomana romantioasa; pur si simplu nu stiu sa mint, nu sunt talentata si tocmai din cauza acestui complex prefer sa nu o fac; desigur, nu spun acum vreo gogomanie de genul "eu nu mint"; doamne fereste! mint si eu, dar nu o fac bine si nu o fac natural; am si o memorie proasta in ultimii ani, asa ca...atunci cand vine vorba de o minciuna, sunt exact ca la scoala in fata temei la matematica; citesc "enuntul" in graba, mazgalesc solutia...gresita si apoi...dixit minciuna cea proasta! ma scoate profa la tabla, ridica un pic tonul la mine, spun tot! cum am citit eu in graba si cat de idioata am fost cu solutia mea...literara!
din pricina acestei impotente am - la o recapitulare rapida, doua mari neajunsuri: primul este ca recunosc greu minciuna (altora) -de obicei nu o recunosc -, iar al doilea este ca nemintind, sinceritatea mea exacerbata este adesea suspecta si deci foarte putin credibila; de foarte multe ori am "comis-o" spunand adevarul; ba am suparat, ba am ranit, ba m-am simtit prost, ba mi-am creat probleme (asta e si sensul minciunii: sa nu-ti creezi probleme), ba nu am fost luata in serios...mi-am dat seama tarziu de handicapul meu; pe vremuri nici nu visam ca nu toti sunt ca mine; apoi, traind printre mincinosi (doamne ca multi mai sunt si greu ii mai reperez), am realizat ca viata insasi poate sa(-ti) devina -daca minti cand si cum trebuie - mult mai placuta, mult mai usoara; de curand chiar, am gustat cu nesat deliciul unei minciuni nevinovate; de obicei mint de circumstanta, mint ca sa menajez, mint mai rar ca sa "ma scot" pe mine; in general insa, prefer sa nu ma complic; uit repede si sunt prinsa si mai repede; asa ca dau cu adevarul de parca as da cu ghioaga; am uitat sa spun ca din spectrul larg al acestei afectiuni - sper totusi curabile - face parte si labartata sinceritate de a spune multe fara sa le solicite cineva neaparat;
dar sa revin la deliciul minciunii recente; am mintit un nene de la o bariera ca am ce-mi trebuie ca sa trec; pana la momentul cu pricina nici nu mi-am pus problema sa mint; asa fac de obicei; in loc sa ma gandesc la o minciuna convenabila, ma gandesc la solutii pentru consecintele stupidei mele sinceritati; de data asta insa, am mintit pe loc si repede si zic eu...natural :D;
portarul m-a crezut si m-a lasat sa trec; unde mai devreme cu 2 minute imi storceam creierii sa gasesc solutia pentru urmarea nefericita la care aveam sa ma supun, acum zburdam incantata ca scapasem si traiam revelatia deliciilor minciunesti; cu ocazia stupidei intamplari si a endorfinelor aferente, mi-am facut un scurt review al vietii mele in general si mi-am dat seama cu dezamagire ca as fi putut sa traiesc pana acum nenumarate momente delicioase daca as fi stiut si eu mai multa...matematica :)

singur

aseara am intrat intr-o farmacie; era aproape sfarsitul programului si nu se mai afla nimeni acolo in afara de cele doua farmaciste si o "gardiana" cu mustata care dormita pe un scaun; pe farmacista care s-a ocupat de mine nu o mai vazusem - cumpar frecvent de acolo; o drupa roscata si rubiconda cu pistrui si c-un zambet desenat permanent pe buzele roz; a fost teribil de amabila si de "profi" cu mine; vorbea cu caldura, cu suflet... ma gandeam : "cat e de draguta farmacista asta..."; si, ca atunci cand cineva se poarta cald cu tine, toata figura ei mi s-a parut luminoasa si buna si frumoasa; imi parea chiar rau ca nu cumpar mai multe; voiam intr-un fel s-o rasplatesc pentru amabilitatea ei; parca ma simteam datoare pentru atata bunavointa; si totusi, am cumparat ce-mi trebuia, am multumit cu caldura si eu si am iesit; "vizita" mea durase in jur de 5 minute; cand am iesit, in stanga, la cativa metri, zacea intins pe spate un batran solid, inalt, cu parul complet alb; o doamna micuta il mangaia pe frunte filial, dar si matern; ii vorbea incet si linistitor si privea ingrijorat in departare; imaginea mi-a creat instantaneu o stare de neliniste si de tristete; m-am apropiat sa vad daca pot sa ajut si eu cu ceva, am sunat la 112 - mai sunase cineva, i-am luat si eu pulsul...
avea ochii albastri si privirea ratacita; nu simteam nici un puls, parca era tot al meu; am vrut sa-i asez sub cap propria sacosa ca sa nu stea direct pe asfalt, insa am fost oprita la timp de cineva care mi-a spus ca nu ii face bine; dintr-o data mi-a venit gandul salvator: m-am ridicat repede si am intrat in farmacie fericita ca cineva "cu pregatire" e atat de aproape si poate sa-l ajute pe batran; le-am spus intr-un suflet farmacistelor ce se intamplase; ma adresam mai mult farmacistei care imi pusese cu atata caldura medicamentele in plasa; eram convinsa ca ea va veni imediat si va face ce e mai bine pentru batran; vorbeam si ma auzeam vorbind si foarte rapid entuziasmul meu se scurgea topit sub privirile lor; ma uitam cu stupoare la cele trei femei din farmacie; gardiana avea aceeasi privire somnolenta si tampa, farmacista calda si buna ma privea mut si cu raceala, fara sa i se clinteasca un muschi pe fata, iar cealalta farmacista, slabuta si cu trasaturi ascutite era intre doua pareri: sa ramana impasibila dupa tejghea precum colega ei sau sa dea glas brumei de omenie ce o impingea sa faca ceva? in final s-a urnit intr-un demers curajos catre usa, dar la jumatatea drumului s-a oprit si s-a intors biruita, spunandu-mi las ca "nu stie ce ar putea sa faca ea";
am insistat revoltata si le-am spus ca toti cei de afara care incearca sa faca ceva pentru batran sunt oameni lipsiti de orice pregatire medicala si ca poate ele ar putea sa faca mai mult; fara succes; acum toate trei ma priveau ca pe o nebuna ratacita; am iesit in graba sa vad daca a venit ambulanta; intre timp coborase de la o clinica din apropiere o doamna doctor care deja statea in genunchi si ii facea omului masaj cardiac;
bastonul si sacosa cu o pereche de ochelari deasupra erau tot langa el; batranul era imbracat foarte prost, cu niste pantaloni verzi de bumbac si o camasa groasa, veche, de un gri spalacit; avea un singur detaliu de "eleganta": un fular frumos gri inchis, asezat burghez la gat; fularul si figura lui, figura unui barbat frumos candva, ii dadeau un aer demn, in ciuda faptului ca zacea intins acolo fara nici un ajutor; ingrijorarea si confuzia mea de la inceput se transformasera intr-o mila nemarginita; ma uitam la el, la degetele lui frumoase asezate invins pe asfalt, la parul alb tuns scurt, la privirea albastra si fara sens, la piciorul drept descaltat de pantof si ciorap pentru a i se lua pulsul;
era ca un arbore cazut la pamant...
ma gandeam cu tristete ca poate este asteptat acasa, poate are o sotie care habar nu are ce s-a intamplat, ca poate are copii si nepoti care vor suferi cand vor auzi "vestea"; asa mi-a venit ideea sa intreb daca il cunoaste cineva sau daca s-a gasit vreun act asupra lui; mi s-a spus sa caut in sacosa, poate gasesc acolo vreun buletin; am luat sacosa neagra de panza si-am desfacut-o: avea doar un portofel negru ieftin si subtire si o cutie uzata de carton cu cateva pastile; mi-era jena sa-i deschid portofelul, ma simteam prost, mi se parea ca nu am dreptul; l-am frunzarit repede, ca pe un obiect contaminat parca; avea in el buletinul si 4 lei; i-am vazut adresa, am citit-o cu voce tare, am pus repede portofelul la loc si am avut grija sa ii pun si ochelarii in sacosa; ma gandisem la tatal meu care e atat de neajutorat cand nu-si gaseste ochelarii...ma mai gandeam ca, la cat e de sarac, sigur nu-si va mai permite altii daca se intampla ceva cu acestia; le-am spus tuturor sa aiba grija, ca in sacosa sunt si niste ochelari;
intre timp sosisera cei de la SMURD; l-au preluat din mainile doctorei care ii facuse resuscitarea; l-au conectat la aparatul lor; pe monitor a aparut linia scrijelita a pulsului: era cand grabita, in colturi, cand dreapta lungindu-se spre nicaieri; atunci cand cadea invinsa in acel punct continuu, se aprindea concomitent butonul rosu din dreapta...era ca un joc cinic cu viata unui om;
un tanar de pe margine m-a auzit cand am citit adresa si mi-a zis ca locuieste in zona si crede ca stie unde trebuie sa ajungem;
am privit cateva clipe cu speranta spre monitor si m-am ridicat repede sa merg impreuna cu el sa anuntam familia omului; intr-un fel, in sinea mea, imi doream sa nu fi fost eu cea a carei imagine va ramane pentru tot restul vietii impregnata pe retina celui lovit de veste...dar pana la urma, era ceea ce trebuia sa fac; in momentul ala de zapaceala nu am realizat ca batranul locuia la aceeasi adresa la care locuisem eu acum doi ani; imi suna teribil de cunoscut, dar nu ma puteam aduna; am alergat bezmetici pana am gasit blocul cu pricina; am ajuns la usa; am batut, nu raspundea nimeni; am sunat la vecini; a raspuns o doamna in varsta care s-a pus pe un interogatoriu interminabil; batranul locuia singur de multa vreme; "are doar un fiu care locuieste in Bucuresti, dar vine din an in Paste pe la el si nici o paine nu-i aduce"; ne-a dus la un vecin care avea numarul de telefon al fiului; am luat numarul, am sunat; mi-a raspuns o voce de barbat in varsta; i-am spus ce se intamplase; "da, da, da..."; un "da" liniar de cateva ori, fara nici o emotie; nimic, nici o reactie; in afara de "da", nu am auzit nimic; i-am spus ca ma voi intoarce la locul unde se afla tatal sau si ca il voi suna sa ii spun la ce spital l-au dus; am mai auzit un "da", dupa care, golita de energie si de nadejde, am inchis; tanarul care venise cu mine amutise si el; ne-am intors in tacere; batranul era tot acolo, un cerc mare de oameni il impresura, iar butonul monitorului era mai mult rosu; ma uitam la cei din jur: unii taceau, altii spuneau tampenii, unii aveau o curiozitate morbida; langa mine un cuplu: ea impasibila, se ruga plictisita de el sa plece, el fuma si se uita la om cu o expresie dezgustatoare, de concentrare sadica si lipsita de orice forma de respect sau mila pentru omul de pe jos; parca facea un studiu; dar nici studiu nu e bine spus, pentru ca atunci cand faci un studiu, te intereseaza ce studiezi….
am auzit langa mine ca ar fi mai bine sa aprinda cineva o lumanare "macar sa plece cu lumina..."
m-am dus la un magazin care era langa farmacie si am cerut o lumanare; patronul, un arab teribil de omenos care sunase primul la urgente si chemase doctora de la clinica, mi-a oferit o lumanare rotunda, din acelea care se folosesc pentru orice altceva decat pentru...ultima lumina a unui om;
am aprins-o; batea vantul; am facut palmele caus si am adapostit-o acolo; ma gandeam ca e ultima consolare pentru batranul care murea singur, pe un asfalt, langa niste oameni care fie fumau, fie stateau in genunchi sa-l mai aduca la viata;
m-am gandit la fiul sau care a primit vestea ca un perete; m-am revoltat; l-am sunat din nou "si totusi, nu puteti veni ? stati la 3 statii de aici...nu e nimeni din familie cu el, cred ca va muri"; mi-a raspuns ca si cum ar fi vrut sa scape repede de mine "bine, bine, viu...."
trecusera vreo 45 de minute de cand incepuse totul; era tarziu; ma sunase sotul sa-mi spuna ca ni s-a spart o teava;
"s-a spart o teava"...pai, pai, un om moare...si moare singur...a facut si el un copil, dar acel copil nu vine la el sa-i ridice capul de pe asfaltul rece; sunt niste straini aici care ii tin lumanarea..."sa plece si el cu lumina..."
nu mai auzeam nimic, ma gandeam sa plec, statusem ca la un spectacol trist sperand pana la capat intr-un happy-end; printr-o rascolitoare coincidenta, de cate ori se auzea in monitor sunetul de viata care capituleaza, de cate ori butonul era din nou rosu, vantul imi stingea lumanarea; nu voiam sa cred in astfel de "prostii" si totusi, mi s-a intamplat de cateva ori; in timp ce incercam impreuna cu o doamna de langa mine care facuse si ea rost de o lumanare subtire dar franta la mijloc sa reaprindem luminile, am auzit ca printr-un vis ca a murit; de ceva vreme devenise evident ca se va intampla asta, dar n-am vrut sa accept; am sperat pana la capat; i-am spus indignata doamnei de alaturi ca nu a venit fiul nici acum si uite, s-a stins; cineva mi-a soptit "ssst, uitati-l acolo, a venit"; m-am uitat curioasa; voiam sa-l vad si eu pe zidul cu care vorbisem;
un batran si el cu parul alb, sapca, imbracat "bine"; statea cu palmele impreunate in fata si privea in jos cu aceeasi privire a fumatorului care ma dezgustase mai devreme; langa el nevasta-sa; scancea usor, ca pentru sine; numai ea parea atinsa un pic de intamplare; i-am vazut langa omul mort si m-am simtit linistita ca "are cine sa-l ingroape"; dar in sinea mea stiam cat de singur plecase...am plecat si eu; mi-am mai intors privirea o singura data ca pentru ramas bun; cineva il acoperea cu niste folie alba; mainile frumoase ii ramasesera pe afara...