Tocmai am terminat de vazut un film emotionant, croit pe o idee interesanta, realizat dupa un roman cu acelasi titlu si vreau sa scriu repede, sub imperiul emotiei si-al impresiei, asa cum trezindu-te dimineata te-ai grabi sa recompui un vis frumos, ca nu cumva sa uiti vreun detaliu din ce ti-a desenat noaptea in minte. Se numeste "Sotia calatorului in timp" si jur ca in acest moment in care scriu nu am nicio idee despre acest film, despre cand a fost facut, ce critici a primit sau ce note si-a luat pe site-urile de profil. Am apucat sa vad doar la sfarsit ca l-a avut ca producator pe Brad Pitt si ca a fost facut dupa un roman omonim. Voi scrie intai despre el, ca sa nu apuc sa mi se volatilizeze emotia, si-abia apoi voi cauta amanunte de logistica a realizarii sale.
Cred ca am pierdut un pic din inceputul lui, insa nu asta este important. Ideea este simpla: despre un calator in timp si despre sotia lui care-l asteapta iubindu-l infinit. Dar peste aceasta idee simpla care tine linia filmului, pluteste emotionant un mesaj despre iubire, despre oameni, despre viata lor. Filmul te capteaza si iti zgandara corzi ascunse din suflet, iti reaminteste efemerul din noi, dar si ca ne avem unii pe altii si ca iubindu-ne nu ne vom putea niciodata simti singuri. Este vorba despre oameni, despre dor, despre emotii profunde, despre iubire pura. Un film care la sfarsit m-a facut sa ma bucur atat de mult ca traiesc si ca numai la un tar distanta mi-e mama si tata si ca numai la o palma distanta imi este o fiinta draga. Un film care m-a facut sa sorb cuvintele mamei prin telefon si sa-i gust vocea cu o nesfarsita si nemarginita bucurie, care m-a facut sa simt ca viata e un vis minunat, uneori. Nu stiu ce valoare comerciala are, nu stiu ce reverberatii produce altora, nu stiu cat de anost sau banal li s-ar putea parea altora, pentru mine a fost un film trist, dar emotionant, despre dragostea oamenilor si despre oameni. Nu am cultura cinematografica, insa am vazut si stiu ca exista filme extraordinare, profunde, care te pun pe ganduri sau care te strabat pana hat departe, in locuri in care nu credeai ca existi. Stiu ca exista filme mult mai bune decat acesta, dar cred ca si acest film merita vazut. Eu am ales din el ce m-a atins mai mult.
Cred ca am pierdut un pic din inceputul lui, insa nu asta este important. Ideea este simpla: despre un calator in timp si despre sotia lui care-l asteapta iubindu-l infinit. Dar peste aceasta idee simpla care tine linia filmului, pluteste emotionant un mesaj despre iubire, despre oameni, despre viata lor. Filmul te capteaza si iti zgandara corzi ascunse din suflet, iti reaminteste efemerul din noi, dar si ca ne avem unii pe altii si ca iubindu-ne nu ne vom putea niciodata simti singuri. Este vorba despre oameni, despre dor, despre emotii profunde, despre iubire pura. Un film care la sfarsit m-a facut sa ma bucur atat de mult ca traiesc si ca numai la un tar distanta mi-e mama si tata si ca numai la o palma distanta imi este o fiinta draga. Un film care m-a facut sa sorb cuvintele mamei prin telefon si sa-i gust vocea cu o nesfarsita si nemarginita bucurie, care m-a facut sa simt ca viata e un vis minunat, uneori. Nu stiu ce valoare comerciala are, nu stiu ce reverberatii produce altora, nu stiu cat de anost sau banal li s-ar putea parea altora, pentru mine a fost un film trist, dar emotionant, despre dragostea oamenilor si despre oameni. Nu am cultura cinematografica, insa am vazut si stiu ca exista filme extraordinare, profunde, care te pun pe ganduri sau care te strabat pana hat departe, in locuri in care nu credeai ca existi. Stiu ca exista filme mult mai bune decat acesta, dar cred ca si acest film merita vazut. Eu am ales din el ce m-a atins mai mult.
