duminică, 2 septembrie 2012

Oameni cu usi ferecate

Am avut mereu pretentia despre mine ca ma pot intelege cu oricine, ca pot intelege orice e uman, ca pot sparge orice crusta de om si ii pot vedea miezul, asa cum este el, dincolo de ceea ce spune, dincolo de ceea ce face. M-am bazat si pe experiente reusite in acest sens, pe gandirea mea flexibila, poate prea flexibila si pe convingerea ca una e suprafata, si altul e adancul. Am vrut mereu sa inteleg oamenii in tot alfabetul lor, in toata complexitatea lor, ca rezultat si suma a experientelor traite de ei pana atunci, ca structura inefabila de bun si rau, de frumos si urat. Am intalnit si oameni cu care nu am reusit sa creez punti de legatura. Oameni seif, pe a caror combinatie de cifru, nu am reusit s-o deslusesc. Nu este nicio problema, atata timp cat nu asta este profesia ta, atata timp cat nu se intampla nimic rau daca nu reusesti, dar este o problema atunci cand iti e drag omul enigma. Atunci cand esti ghinionistul caruia i-a picat cu tronc sau pur si simplu cu drag, omul enigma, vrei sa devii, si muncesti sa devii, specialist in permutari de patratele colorate din cubul Rubik, numai ca sa ajungi la culoarea revelatoare si la armonia fatetelor. E dureros sa iubesti cubul, dar sa nu-l poti descifra. E dureros sa simti povesti dincolo de fruntea iubita, dar tie sa-ti fie opace. A munci pentru a "citi" randurile din care e alcatuit un om drag si nu printre randurile acestuia, este si o proba de dragoste, dar si un prag de intelepciune. A nu munci pentru asta, poate fi o forma de discretie in dragoste, din dragoste. Personal, mi-as dori sa am profunzimea, timpul, intelepciunea, puterea, altruismul, de a munci si de a alinia pe culorile potrivite toate fatetele de cuburi. E ciudat cum uneori comunici cu oameni lucruri fantastice, grozavii, traiesti impreuna cu ei lucruri remarcabile, imparti intamplari extraordinare, imparti lungi fasii de timp petrecut impreuna, insa cand vine vorba de stenturile de comunicare, acestea lipsesc cu desavarsire. Oamenii sunt masinarii complicate, nu functioneaza niciuna dupa exact aceleasi setari precum celelalte si tot timpul poti gasi particularitati care sa schimbe macazul pe care tocmai invatasei sa-l reglezi. Nu exista reguli, oricat de multe ar avea in comun si oricat de umani am fi cu totii. Ceva schimba total toate datele problemei, tocmai cand credeai ca ai inteles totul...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Am fost seif şi Rubik până mai ieri. Multe încercări de descifrare au fost, dar nimeni n-a mers până la capăt. Când reuşeau -nu fără zbateri repetate- să-mi alinieze la culoare o faţetă, celelalte rămâneau pestriţe, în totală disonanţă cu ce-aş fi aşteptat eu de la ele. Le lăsam cheia şi codul seifului. Când pierdeau cheia, când uitau codul. Se uitau întrebătoare apoi dacă le mai dau o şansă.
Am întâlnit, de 21 de luni, fiinţa care m-a descifrat. Este înăuntru în seif şi răsuceşte la Rubik. Se străduieşte zi de zi. O ajut. Îmi umple minunat timpul. Două faţete mai are. Ale aceluiaşi de nedespărţit întreg: Eu şi Ea.