cu botul pe labe

prietenia a fost candva pentru mine un crezamant; crezamant este un cuvant greu, ca un capac mare cu care inchizi un mormant, tocmai de-aia l-am ales; asa cadea in mine prietenia, ca un capac greu pe care nu-l mai ridici, care ramane acolo stabil si imuabil; pe vremea aceea purtam un devotament fanatic prietenului si notiunii de prietenie in care imi placea sa-mi invelesc prietenul ca pe un cocon; prietenul meu era primul telefon dat, dar mai ales primul telefon primit, problemele prietenului imi apartineau de la ivire in mod natural si fara rezerve; le primeam bucuros cum primesti lepra bucuros de la fiinta iubita, fara sa ma gandesc o clipa la mine, considerand ca asa e firesc, ca asta e prietenia, ca asa se cere ea intretinuta, crescuta; din prietenie as fi daruit tot ce mi-ar fi stat in putinta, fara nici un pic de parcimonie, cu o bucurie imensa; ma imbata de fericire sa-mi fac prietenul sa zambeasca, sa pot eu sa-i ofer ce stiam ca-si doreste, sa-l vad fericit; ma daruiam prieteniei senin si generos precum fanaticii care-si pun pe ei o bomba si se-arunca-n aer incredintandu-si viata in mainile Celui de Sus; pentru mine prietenia a fost o notiune fara comentarii, odata declarata oficial in forurile mele interioare; dupa prietenia mea era punct;

...

nu m-am schimbat; mai cred in ea; as oferi si-acum cu-aceeasi daruire; sunt fericita si-acum si mi se umple inima de bucurie cand stiu ca un milimetru din surasul prietenului meu e de la mine; si-acum i-as primi bucuroasa problemele, cu acelasi vid de comentarii pe care il gasesc firesc intr-o prietenie; dar daca pe vremea fanatismului meu in ale prieteniei eram ca un caine ce da senin din coada lui sincera pentru stapanul pe care-l iubeste neconditionat, acum sunt acelasi caine care intre timp a luat cateva ziare pe spinare si chiar si cateva bataite bune de la stapanul sau;

cu alte cuvinte imi iubesc si-acum stapanul, ma uit la el cu aceeasi dragoste si sinceritate, as sari si-acum cu coltii mei sa-l apar si sa sfasii orice i-ar face rau, dar parca nu mai cred in el ca altadata...parca am ochii un pic mai tristi, de caine batut iubitor...

...

si-asa stau si ma gandesc ca in multe debutam curat, cu toate panzele sus, cu orizontul lin in privire, cu aer in piept, cu daruire totala, pana ceva, cineva, un stapan, ne da cate-un bobarnac, ne tempereaza sau poate chiar ne ingroapa.