Un om care nu stie sa primeasca

In ultima vreme am vizitat mai mult decat de obicei spitalele. Cu diverse...Desigur, am vizitat spitale din Romania. Nu vad diferente majore comparativ cu ceea ce imi amintesc din copilarie, dar probabil ca atunci nu aveam atata atentie si atata discernamant ca acum. Nu ca acum as avea cine stie ce...In toate spitalele din tara asta si ma refer la acelea publice, dincolo de boli, drame, de conditia omului ajuns fata in fata cu ceea ce este el, om dezgolit in fata neputintei, in toate spitalele - spuneam- pluteste acelasi aer septic, acelasi miros inabusitor, aceeasi senzatie de mizerie de la poarta si pana la salon. Parca auzi colcaind microbii si bacteriile, parca vezi fara microscop o lume imensa de germeni. Sunt unele spitale unde curtea e plina de mizerii, de caini emaciati de foame, de gunoaie. Sunt unele spitale care stau sa cada parca, zidurile au nise considerabile, lifturile par un pericol pe care ar fi bine sa-l eviti. Stiu ca spun lucruri stiute, stiu ca musc dintr-o tema care e atat de limpede pentru toata lumea, stiu ca sunt redundanta. Stiu. Si totusi...imi vine sa zic si eu cateva vorbe.

Pentru a infrunta o boala iti trebuie fizic rezistent, preferabil tinerete, iti trebuie anduranta si psihic sanatos, luptator, iti trebuie ajutor competent si la timp, iti trebuie sustinere de la cei dragi, dorinta sa lupti, conditii rezonabile si, ca in orice lucru de pe lumea asta, iti trebuie speranta. Spitalele noastra parca au pe frontispiciu indemnul sa lasam speranta, noi toti, cei care intram acolo...

Intr-una din vizite, am dat peste o femeie de optzeci si patru de ani care suferise o interventie chirurgicala majora. Nu avea pe nimeni. Avea doar un nepot care o cauta "pentru avere". Desigur, averea ei era un pic de pamant undeva la tara. Am stat cateva ore bune in acel salon si am vazut cum se revarsa dragostea asupra celorlati care aveau copii sau vizitatori dragi. Batrana era singura in patul ei. Un insotitor al cuiva din salon, cineva cu suflet mare, o mai intreba de vorba si ii mai purta de grija printre picaturi. Ii mai oferea putina apa, un pic de mancare, ii mai indrepta perna, mai schimba cu ea cateva vorbe. In toata singuratatea ei, nu uitase sa se bucure din tot sufletul si sa-si arate recunostinta. Tot din grija pentru sufletul batranei, insotitorul m-a dus si pe mine sa schimb cateva vorbe cu ea, s-o salut. A fost suficient sa-i zic "Buna ziua!", ca toata vorba nevorbita si toate povestile obnubilate de timp, s-au pornit din pieptul ei obosit. Am ascultat-o pana la capat. Si-a rezumat viata in cateva minute, punctata de lucrurile majore din universul in care traise: copilaria sluga orfana la boieri, apoi primul sot care a murit la scurt timp dupa casatorie, perechea de boi care ii ramasese dupa moartea lui, prima odaie in care locuise cu sotul cu "un pat si o masa", apoi colectivul care adunase toti boii din sat in curtea bisericii si care ii luase si pe ai ei - "i-a cunoscut de cum i-a vazut", apoi al doilea sot care a venit la ea cu o valiza si de la care a primit primul metru de stamba noua din viata ei, apoi prima casa ridicata impreuna cu sotul acesta -"o casa cu trei odai" - si traiul bun cu el, apoi neputinta de a avea copii, apoi moartea acestuia si apoi...apoi parca a tacut dintr-o data, parca s-a oprit pulsul povestii, parca dupa acest al doilea sot, nu a mai urmat nimic de povestit. Dupa primul om care se purtase bine cu ea, care ii daruise fericirea intr-un metru de stamba si o casa cu trei odai, nu mai era nimic de povestit.

O viata simpla, anonima, neimplinita de copii sau altceva, un destin amarat ca atatea altele.

Tot cineva din salon, un vizitator, a oferit martisoare tuturor femeilor de acolo. S-a dus si la patul ei si i-a spus cateva cuvinte frumoase, dupa care i-a intins martisorul: "un martisor pentru dumneavoastra".

Ea i-a raspuns: "Multumesc, maica! Trebuie sa-l platesc?"

Ce sa mai spui dupa o intrebare ca asta? Mi-au vajait urechile cand am auzit. As fi ras si-as fi plans in acelasi timp. Un om care nu a primit daruri, un om amarat, o femeie amarata, care nu stie cum e sa primeasca ceva, pentru ca nu a invatat-o nimeni asta.